…în care se va vedea cine și de ce nu are ouă

Poate că aș fi trecut mai ușor peste multe dintre constrângeri, peste comportamentul deviant al pacienților sau abuzurile medicilor și gardienilor, dacă președintele Liviu mi-ar fi permis s-o văd pe fiică-mea măcar pe Skype. După divorț, plecase în Italia împreună cu fosta soție, care epuizase orice formă de protest. Ca ultimă soluție, hotărâse să dărâme regimul din exterior. Delia îmbrățișase soluția extremă, ca milioane de români. Părăsise țara lăsând-o în derivă, la mâna unor pensionari și asistați social transformați, o dată la patru ani, în masă critică de votanți. Ideea era foarte simplă și tocmai de aceea câștigase o mulțime de adepți. Dacă tinerii vor pleca in corpore, într-un final regimul va trebui să se recunoască învins. Și, inevitabil, se va prăbuși.

M-am trezit cu capul greu după o noapte în care jucasem poker pe medicamente. Pierdusem, ca de obicei, iar Traian fusese marele câștigător. Făcuse un troc, îi dăduse rația de pastile lui Klaus, în schimbul unei sticle de spirt medicinal vechi de 12 ani. Klaus pretinsese că avea nevoie de substanțele psihotrope în perspectiva întâlnirii cu Viorica, președinta Asociației #MeToo și, în același timp, omul de încredere al președintelui Liviu. Urmau să discute în legătură cu „aspectele divergente ale colaborării dintre Statul Paralel și conducerea Micului Pentagon”.

CONTROVERSĂ Cine controlează, de fapt, Strâmtoarea Ormuz? SUA dețin cărțile mai bune, Iranul stabilește miza

09:00

DECIZIE Consulatul României de la Sankt Petersburg și-a pus lacătul. Drapelele României și UE au fost îndepărtate, anunță presa din Rusia

08:54

În locul Elenei, mutată disciplinar la un salon fără clanță (spre disperarea lui Traian), fusese transferat Ludovic. Noul coleg se încăierase deja cu Victor, cei doi se bătuseră de la Cosette, care umbla noaptea din pat în pat, ca o somnambulă, să-și facă selfie cu liderul Statului Paralel. Personal, Ludovic mă scotea din sărite ori de câte ori se apuca să cânte muzica populistă, trăia cu senzația că lumea îl adora pentru „vocea și talentul său”, însă de vreo două ori mă lăsaseră nervii și îi făcusem chitara guler.

Grațioasă ca o balerină cu picioarele puse în ghips, Viorica își făcu apariția la ora stabilită. Își luase aerul unui academician, doar că o trădau pijamalele rupte-n fund și tigaia din teflon în care-și ținea pixul și agenda.

Rânji spre Ludovic, îi arătă degetul mijlociu lui Traian și-i scoase limba lui Victor, înainte de a se așeza la masa dialogului, fața-n față cu Klaus.

– Te ascult. Pentru ce m-ai chemat, băiete? Arde spitalul?!

Fără îndoială, întrebarea nu-i picase bine lui Klaus. Își încleștă maxilarele, strânse pumnii și se uită, descumpănit, la cutia goală de medicamente pe care o pusesem special pe marginea patului. Știam că îl va face să nu se simtă singur, abandonat. Ultimele evenimente legate de debarcarea Codruței îi pricinuiseră mult rău, avea coșmaruri (în care doctorița îl bătea cu biciul la pielea goală), pierduse mare parte din susținerea pacienților, iar o nouă gafă l-ar fi pus într-o postură delicată (ca să nu zic disperată).

În fine, Klaus își făcu curaj. Scoase un ou din buzunar și îl sparse, dezinvolt, în tigaia Vioricăi. De pe patul său, Ludovic sări și fixă tigaia pe un reșou improvizat. Agenda femeii luă foc, în timp ce Klaus rânji satisfăcut, putea începe discuția de pe poziții de forță.

– Dragă Viorica, uite care-i treaba… Am urmărit cu multă atenție și, recunosc, un pic de îngrijorare, evoluția ta din ultima perioadă. Știu că se vrea amnistie și grațiere pentru borfașii din spital, în frunte cu președintele. Te rog un singur lucru, să nu mai fii sclava lui Liviu… Și ține minte, așa cum eu am spart oul ăsta de găină, la fel de ușor pacienții îmi vor sparge și mie ouăle, dacă te las s-o comiți. Deci, să ne înțelegem. Fără ordonanță de urgență pe justiție!

Apoi, luă un al doilea ou de sub masă și-l desfăcu direct pe coafura Vioricăi, ca să priceapă că vorbise foarte serios. Femeia zâmbi, își dădu cu mâna prin păr și clipi des, de parcă bărbatul i-ar fi spus că era mai frumoasă ca Angelina Jolie, mai isteață ca Angela Merkel și mai șmecheră ca Vladimir Putin.

– Am luat notă, Klaus… O să-i comunic președintelui Liviu că ai furat ouă de la cantină. Ca de obicei, hoțul strigă Hoții!

Se ridică, făcu doi pași înspre ușă, îi trase o tigaie după ceafă lui Ludovic și se întoarse pentru replica de final.

– Aș vrea să te întreb și eu ceva, deșteptule care te dai deștept. Ai zis că sunt sclava lui Liviu. Dacă un stăpân nu se poate lipsi de sclavul său, atunci care dintre mine și Liviu este un om liber? Aud?

Își duse mâna pâlnie la ureche, ridică din sprâncene, apoi ieși trântind ușa în urma ei.

La scurt timp, Viorica organiză o conferință de presă în curtea spitalului, unde doi pacienți cu stiuleți de porumb pe post de microfoane o încolțiseră cu întrebări despre amnistie și grațiere.

– …așadar, concluzionă femeia, am discutat cu Klaus în legătură cu preluarea președinției la Bruxelles, principalele nostre obiective fiind nivelarea tratamentelor psihiatrice în toate statele UE, astfel încât și noi, românii, să beneficiem de ultimele descoperiri medicale în domeniul bolilor care afectează gândirea pozitivă, profundă, novatoare…

Unul dintre pacienți îi vârî știuletele sub nas, amenințător.

– Știi ceva, Viorico, mie să-mi spui dacă ai vorbit cu Klaus despre amnistie și grațiere, clar?

– Chiar dacă aș fi vorbit, cine să-l mai creadă pe fricosul ăla?! N-are nici ouă-n pantaloni. Am verificat personal. Le-a furat de la cantină… (va urma)