Încearcă Henry Kissinger să-l prezinte pe Trump ca pe un lider providențial?

Sfătuitor al lui Trump (cât acceptă să fie consiliat) și al ginerelui acestuia, Jared Kushner, fost șef al diplomației în Administrația Nixon, ultimul mare strateg geopolitic (după moartea lui Zbigniew Brzezinski), nonagenarul Henry Kissinger face previziuni sumbre într-un interviu acordat lui Edward Luce, corespondentul la Washington al Financial Times, și publicat ieri.

Nu e nici un secret că, pe lângă relațiile foarte bune cu președintele Chinei, Kissinger e și un apropiat al președintelui Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit în timpul campaniei electorale și după instalarea la Casa Albă a lui Donald J. Trump. (Au fost anumite împrejurări în care s-ar putea presupune că a făcut oficiul de mesager).

INEDITȘeful Pentagonului l-a decorat pe soldatul care l-a mustrat pentru că a râs la Mormântul Ostașului Necunoscut

19:42

FLASH NEWSA 45-a noapte de proteste pentru eliberarea lui Călin Georgescu. „Eliberați-l” și „Călin Georgescu este președinte” sunt mesajele susținătorilor, în fața Arestului Central

19:39

La 95 de ani bătuți pe muche, cu o luciditate de invidiat, foarte conectat încă la realitățile geopolitice, a acceptat acest interviu rar acum, când „discipolul” său e la ananghie, după catastrofala întâlnirea cu Putin de la Helsinki.

Nu e o noutate faptul că Trump și Kissinger au discutat nu o dată problema Rusiei, iar acesta din urmă l-a sfătuit în repetate rânduri să încerce să stabilească o relație personală cu liderul de la Kremlin. Nu s-a putut, din cauza anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.

Ce spune înțeleptul (n-am spus neutrul) Henry Kissinger? Desigur, întâlnirea Trump-Putin trebuia să aibă loc. Întâlnirea de la Helsinki o consideră însă, cu multă indulgență, o ocazie pierdută, dând vina pe investigațiile din America. Dar adaugă: „Cred că Trump poate fi una dintre acele figuri care apare din când în când în istorie, ca să marcheze sfârșitul unei ere, forțând-o să renunțe la vechile sale prejudecăți”. Încearcă să definească venerabilul Kissinger un om providențial? O face destul de ambiguu, cât să nu se angajeze total. (La fel cum a făcut atunci când, lăudându-l peste măsură, i-a dat aripi ageamiului Kushner).

„Putin nu e Hitler”, ne încredințează. Firește că nu e. Dar nici un personaj dostoievskian, cum încearcă să-l caracterizeze, nu e. Vladimir Vladimirovici n-are nici profunzimea abisală, nici răsucirile interioare ale personajelor romancierului rus, nu e bântuit de sentimentul vinovăției.

„Cred că ne aflăm într-o perioadă foarte, foarte gravă pentru omenire”, a avertizat Kissinger, dar n-a intrat în amănunte, n-a mai explicat nimic, cum ar fi făcut-o altădată.

Ce impresie îi fac liderii europeni? Îl urmărește cu atenție pe Emmanuel Macron, are potențial. Cancelarul Angela Merkel e lipsită de anvergură.

Se va rupe Organizația Tratatului Atlanticului de Nord? A fost întrebat. A ocolit răspunsul, încercând un fel de parabolă despre părinții fondatori ai NATO care aveau un foarte clar sens al direcției. Liderii actuali nu fac decât să evite problemele. E posibilă o ruptură? „Nu e imposibilă”.

Abia această formulă, „nu e imposibilă”, poate să îngrijoreze serios. Henry Kissinger îl cunoaște bine pe Donald J. Trump. Și – oricât ar fi acesta de imprevizibil – poate măcar anticipa ce n-are de gând.