„Dulce ca mierea e glonțul patriei”

Mi-amintesc cu nostalgie de primele ediții ale întâlnirilor, când, împreună, români și maghiari, căutam un numitor comun care să ne apropie pentru realizarea unui vis comun: accederea în familia europeană. Visul a fost realizat. Poate cu asupra de măsură pentru unii, din moment ce, iată, viziunea asupra menirii construcției europeane, la care visam cu douăzeci și ceva de ani în urmă, ne desparte acum pe unii dintre noi.

În ce privește relațiile de stat româno-maghiare, totul e în regulă. Mai puțin zgândărirea, de către unii politicieni, a unei răni pe care ne hotărâsem, de comun acord, s-o lăsăm timpului ca s-o cicatrizeze. Din păcate, periodic, mai ales la Universitatea de vară de la Tușnad, revine în discuție problema frontierelor trasate în 1920. La felul excentric, ca să nu spun altfel, al comportamentului Budapestei, față de regulile și principiile convenite de UE, se adaugă acum apelarea ei ca „reparator” al Istoriei.

CONTROVERSĂ Fănel Bogos spune ce a vorbit cu Ilie Bolojon, în biroul de la Palatul Victoria. Numele premierului demis apare în scandalul de corupție

10:05

VIDEO Ion Cristoiu: O capodoperă de imbecilitate politică – Scrisoarea liderilor PPE și Renew Europe

10:02

Prin tradiție, așa cum spuneam, acest miting are ca oaspeți înalți demnitari de la Budapestei. Miercuri, la deschiderea sesiunii a fost de față Nemeth Zsolt, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului budapestan. El a declarat – citând presa – că  „proiectul european trebuie să dea un răspuns corect problemei Trianon.” Să repare „nedreptatea istorică” produsă Ungariei prin pacea încheiată la Versaille după Marele Război. Mâine, sâmbătă, la fel ca în anii precedenți, va susține o prezentare premierul Ungariei, Viktor Orbán, alături de care se va afla și europarlamentarul Tokes Laszlo. Din păcate, știind retorica celor doi în această chestiune, probabil că ideile exprimate miercuri de dl Nemeth Zsolt au fost o uvertură la discursul acestora. Și anume că Uniunea Europeană trebuie să-și asume responsabilitate reparării „nedreptății trecutului”. Tocmai ea, Uniunea Europeană, care ne cerea, Ungariei, Slovaciei și României, să ne punem de acord în privința drepturilor și îndatoririlor minorităților sale cu statele vecine – Slovacia, Ucraina, România – în care trăiesc etnici maghiari, înainte ca să se ia în discuția cererile noastre de aderare. Altfel spus, să se lichideze contenciosul existent, în contradictoriu, dintre aceste țări. O cerință fundamentală – sine qua non, repet – ca solicitarea de aderare să fie acceptată!

Condiție perfect justificată! Deoarece Uniunea Europeană s-a născut din voința comună a două state care, tocmai pentru că au avut împreună o istorie extrem de sângeroasă, erau hotărâte să pună în paranteze trecutul impropriu încrederii depline. Un proiect prin care amnistia (uitarea) paginilor negre din istoria lor modernă să nu fie piedică voinței comune de edificare a unei construcții armonice. „Linia roșie” pe care a impus-o înțelegerea realizată la nivelul șefilor de stat a făcut posibilă lichidarea șovinismului și la nivelul celor două comunități. Uniunea Europeană, din care facem parte cu drepturi depline, nu trebuie știrbită prin acțiuni centrifuge sau prin folosirea ei în scopuri improprii. Cine are nevoie de un nou Diktat, trebuie să bată la alte uși!

Din păcate, nu e prima oară când oaspeții budapestani, veniți în România, pun la reîncălzit o ciorbă veche pe care, încă dinaintea intrării noastre comune în NATO și Uniunea Europeană, o declarasem, printr-o voință comună – Tratatul de bază Româno-Ungar – că e deja sleită. E adevărat, semnarea acestui tratat a fost epică, chiar dramatică. „Patrulaterul roșu”, guvernul dlui Văcăroiu, avându-l ca ministru de Externe pe același – cam tăcut azi – Teodor Meleșcanu, a trebuit să înfrunte până și în interiorul executivului, obstrucții serioase din partea partidelor PRM și PUNR; oxigenul supraviețuirii lor politice fiind râca româno-maghiară și perpetuarea ei. Și la Budapesta a fost greu guvernului Gyula Horn să depășască opoziția extremiștilor, care au agitat inclusiv strada. Și totuși, voința comună de a trece pragul lumii libere, fără constrângeri și schelete rămase în debarale istorice, a învins.

Dacă în România, odată cu semnarea Tratatului, constatăm dispariția de pe eșicherul politic a partidelor șovine, în Ungaria vecină, ideile și formațiunile șovine și revizioniste n-au dispărut, ci se reîncarnează sub forme diverse, dar cu aceleași obsesii reformiste. Ideile lor recidivează chiar la nivel guvernamental. Din păcate, acest mod de a zgândării, periodic, memoria colectivă nu face bine nimănui. Cu atât mai puțin minorității maghiare din România. Minoritate care nu e scutită – ca orice colectivitate – și de o aripă mai mult sau mai puțin șovină. Ea e reactivată prin astfel de binecuvântări venite din partea unor politicieni de la Budapesta și oficiate de la amvonul unui forum de dezbateri. Da, un forum liber, dar având, totuși, chiar invizibilă, o linie roșie de netrecut, linia menită să nu atingă susceptibilitatea și demnitatea nimănui. Cu atât mai mult în anul centenarului Marii Unirii, când celebrându-l, dovedim fidelitatea față de statul ai cărui membri suntem!