Prima pagină » Puterea Gândului » Când „violența legitimă a Statului” e gestionantă de politruci

Când „violența legitimă a Statului” e gestionantă de politruci

Când
Diseară, jandarmii vor sta față în față cu cei asupra cărora și-au exercitat, haotic, "violența legitimă". Lelia Munteanu crede că, până la Marea Tocmeală, violențele vor continua

Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, articolul 33: „Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face în mod gradual și nu trebuie să depășească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acțiunilor ilegale și va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat”.

La conferința de presă organizată în această dimineață de Jandarmeria Română, cei doi ofițeri, specialiști în comunicare, au încurcat bidoanele. În loc de lăcrămogene au dat cu ilariante.

N-au avut nici măcar minimul bun simț să lase la o parte patetizările și să anunțe starea medicală a jandarmeriței pe care au luat-o drept scut moral, deși, în intervenția în forță de aseară, șefii lor au fost cei care au expus-o și au abandonat-o. Dumnezeu să-i dea sănătate jandarmeriței și Jandarmeriei spirit de corp, că profesionalismul n-o dă afară din cazarme! Iar dacă, pe lângă neprofesionalism, așa cum presupun, șefii Jandarmeriei care au coordonat dispozitivele au executat și ordine politice, e chiar mai grav decât atât.

Grăbit să încheie conferința de presă, lent-coelul Militaru, starostele comunicatorilor, a aruncat peste umăr o sintagmă grea „violența legitimă a Statului”, demnă de analiza unui Liiceanu, dacă fruntașul elitei intelectuale n-ar fi ocupat momentan (are la dispoziție o bibliografie vastă).

Jurnaliștii n-au mai avut pe cine să întrebe dacă instituția investită cu exercițiul autorității publice înțelege cât de dificil îi va fi diseară, când se vor aduna din nou protestatarii în piață, să stea în fața celor asupra cărora și-au exercitat, haotic, „violența legitimă”.

Cât despre grupurile violente de instigatori, atât de „bine organizate” încât jandarmii nu le-au putut extrage din mulțimea pașnică – mai nimic. 33 de persoane reținute, 8 dosare penale, dintre care două in rem, iar în restul de 6 – 8 suspecți.

N-am auzit astăzi din partea Procurorului General nici măcar obișnuitul îndemn „mergeți la biroul de presă”. Președintele Klaus Iohannis i-a cerut în urmă cu câteva ore să elucideze modul în care a intervenit Jandarmeria și să stabilească legalitatea intervenției. Din nou, Președintele e pierdut în Capitală în plin weekeend și neconsiliat: la fața locului a existat ieri, conform legii, un reprezentant al Parchetului Militar, a cărui misiune e tocmai aceasta. Că nu vom afla, probabil, niciodată adevărul, e altă poveste.

Cine sunt cei care au orchestrat ceea ce am numit azi-noapte „mitingul instigatorilor” – tot nu e clar încă.

Însă, diseară, când protestatarii se vor întoarce în Piața Victoriei, combinației explozive de ieri i se vor adăuga, cu sporită vigoare, pe lângă frica împinsă la paroxism a guvernanților, sticlirea lacomă din ochii partidelor de Opoziție, care se văd deja la Putere. Și unii, și ceilalți, au ieșit de sub zodia raționalității.

Din păcate, violențele vor continua, până la Marea Tocmeală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii