Darius Vâlcov își publică romanul vieții

Ce comoară de om!, mi-am zis. Și am citi pe nerăsuflate o frântură din povestea vieții sale publice. Ce baftă. De unde-l credeam un finanțist plictisitor, care tot dă și luptă cu evaziunea fiscală, ba chiar și cu trusturile străine care ne-au subt aurul negru contra dividente jalnice, iată că descoperim acum un rival al romancierului englez John Le Carre.

Mărturisesc că și fără această criză de sinceritate nici un moment de când am aflat de existența sa nu l-am subapreciat. Chiar dacă nu știam prea multe, puținul aflat din presă ne dezvăluise caratele imaginației sale.

Sorin Grindeanu declară război total și zero compromis cu „haștagii” din fosta coaliție: Pare că este o pestă care a cuprins România

07:18

ACTUALITATE 14 Iulie, calendarul zilei: Mădălina Manole ar fi împlinit 59 de ani. Căderea Bastiliei, începutul Revoluției franceze

07:15

Dacă rămânea doar finanțist ar fi fost faimos și așa! E suficient să afli, de exemplu, că dl Vâlcov a refuzat să fie expert internațional; Traian Băsescu, pe vremea când era la Cotroceni, vroia să fericiească Banca Mondială trimițându-l pe Darius din Slatina – ce nume predestinat! – tocmai la Washington. Dar pe mâna cui să lase colecția sa de tablouri?

În seama morților? Cum de nu ne-am dat seama atunci, când presa a dezvăluit locul secret unde dosise o groază de tablouri, că cimitirul e cea mai sigură locație a „cutiilor poștale ale spionilor”.

Altcineva a fost mai iute la minte decât noi și s-a prins asupra aptitudinilor pentru spionaj ale lui Darius. Așa se face că într-o bună zi, Darius și-a găsit Nașul. Cozmin, după despărțirea de Adrian – cum care Adrian,?, cel cu „Fă, mă, ciocu” mic!, – avea să debuteze ca „hunting minds”. Pentru necesități profesionale arvunise o vilă, chipurile, pentru Partidul Tinerilor. Și cât era ziua de lungă se plimba împreună cu cei trei membri ai partidului în perimetrul Pieții Romane. Așa au dat de tânărul Vâlcov. Era exact omul de care avea nevoie KGB-ul, și-a zis Nașu” Cozmin, și numele îl favorizează, numai trebuie legendat.

Numele l-a predestinat. Dar nu cel care-l impresionase pe Marinar, Darius, pentru care merita să treacă Lacul cel mare, la Washington, ci celălalt, Vâlcov, moștenit de la vecinii de peste Dunăre. Oricum, dădea bine la Rusia Today! Apoi, ca să-l aibă la mână, Cozmin l-a introdus în marea familie a partidului. Așa s-a făcut trampa dintre Vâlcov și Lavinia, una din cele două tinere speranțe ale Partidului.

Nu e așa că începutul romanței dlui Vâlcov bate debutul romanului „Spionul care venea din frig” de John Le Carre. Omul nostru, mult mai misterios, venea de la Slatina. Numai că blatul lui Cozmin, mărturisește Darius, nu s-a făcut. Darius a preferat să fie primar la Slatina și vorba unui prieten de-al meu, cafegiu din tată-n fiu, cu care sfătuia pe oricine economisea bani albi pentru zile negre, să nu le dea la bancă, ci să le țină aproape. Nu știu de unde a aflat dl Vâlcov sfatul ăsta prudențial și i-a dosit în pereții casei, nu sub șezut fiind, ca primar, mai tot timpul în mișcare.

Nereușindu-i trampa, plasamentul „omului bun pentru KGB”, Cozmin a schimbat el kalimera. Trecând/trădând pe Băsescu a pus de-o televiziune. Ca să nu mai riște eșecuri vânătorul nostru de creiere țintește doar în urbea natală, Clujul. Televiziune numai de ardeleni, bob numărat! Despărțirea de Darius însă îi creează daune la imaginea de analist politic. Încă nu știm, dar vom citi curând, probabil, ce-i coace, și despărțirea de Lavinia acestuia. Dar orice rău e spre bine.

În vremea din urmă Darius trudește să-l dovedească de coțcar pe nașul său. Poziția de consilier pe probleme economice al prim-ministrului îi cade mănușă. Profitând acum însă de vacanța Doamnei, Darius s-a pus pe creație literară. Trudește la romanul vieții sale. E cu spioni, politicieni și trepăduși din lumea politică și nu numai! I-am văzut și poza bună de pus pe copertă. Un june – prim plan american – neras de cinci zile, descheiat la cămașă, cu fularul strâns neglijnt, „ecolie”…

Titlul? I l-am sugerat: Omul care a lăsat Slatina în urmă… Dacă cumva, din poziția asta simandicoasă, a produs deranj în lumea editorilor hăituindu-i pe caz de evaziune fiscală, ne ocupăm noi ca să-și tipărească opera. Drept mostră a tramei romanului e suficient doar câteva fraze recent mărturisite presei: „În martie, înainte de a fi arestat, domnul Băsescu a trimis prin domnul Dănuț Liga, care a fost consilier al domnului Băsescu, care a trimis mai departe prin domnul Mihai Niță o scrisoare prin care mi se cerea să îmi dau demisia de la Finanțe și să merg la Banca Mondială vicepreședinte. Am refuzat scrisoarea. În paralel aveam o altă ofertă de a trăda PSD-ul, de a forma o nouă alianță cu Vasile Blaga și o parte din PDL-ul de la vremea aceea, unde puteam sa fiu prim-ministru. Această ofertă a fost făcută pe linia Gușă-KGB”.

Și așa mai departe.” Nu, nu e Caragiale, Nici John Le Carre. E Darius Vâlcov. Dar noi, luând vorba de la radio Erevan, îi spunem că nu-l iubim mai puțin din cauza asta!