De ce se dau ai noștri cu curul de pământ

Există în sudul Floridei un lac care se cheamă Okeechobee („Apă Mare”, în dialectul indigenilor). Pe malul lacului Okeechobee trăiește cel mai șmecher strateg din lume – o broască.

Pitită în vegetația luxuriantă, cu labele din spate bine înfipte în mâlul apei, cu pleoapele străvezii trase peste ochii bănuitori, de aramă coclită, nu clipește, nu mișcă, nu respiră. Limacși, omizi, insecte, melcișori – tot ce-i trece prin față, nu scapă. Limacși, omizi, insecte, melcișori ajung, când le e mlaștina mai dragă, printr-o mișcare scurtă, aproape imperceptibilă, pe limba cleioasă și se strecoară discret pe gâtlejul broaștei.

Strategia asta nu poate fi învățată. Trebuie s-o ai în sânge. Edgar Hoover, cel care a condus FBI (Biroul Federal de Investigații) din 10 mai 1924 până pe 2 mai 1972 (48 de ani!), o avea, se spune.

Hoover mai avea un anume tip de cruzime bonomă („Mortul e un mod de a pune pe orizontală un obstacol vertical”), un tranzacționism inconfundabil („Am făcut mai mult pentru Dumnezeu decât a făcut El pentru mine”). Avea și altele pe care, dacă vi le-aș povesti, nu v-ar folosi la nimic.

Aș flata enorm, aș linguși monstruos elitele politice românești și pe păpușarii lor, dacă aș zice că sunt diabolici. Sunt doar iremediabil mediocri. N-au desfătarea potlogăriei, nu știu să guste savoarea infamiei, nu sunt capabili să admire altruist meandrele mârșăviei. Le lipsește savoir-faire-ul marilor cercuri în jurul pradei, preferă învârtelile. N-au satisfacția de a smulge, au plăcerea ciupelii.

Se mișcă, se agită prea mult, dau totul pe goarnă, se patetizează, se isterizează, se dau cu curul de pământ.

Uzurpatorii cu stil defineau cam așa Puterea: să faci ceea ce e în interesul națiunii și să n-o lași să afle decât ce e în stare să priceapă.