Va trece referendumul?

Povața asta s-a uitat de mult, cam din momentul în care am devenit părinți, altfel nu-mi explic cum tinerii de azi nu urmează o astfel de conduită. Ca și multe altele căzute în lume din tabla de porunci creștine. Desigur, societatea, nu doar cea comunistă, devenind ateistă, avea să excludă Biserica din procesul educațional, înlocuind modelele creștine cu prevederile hai-hui ale codului eticii și echității socialiste. Purtând azi un alt nume de cod: corectitudinea politică. Totul pentru înfrumusețat fațada: Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.

Referendumul a venit să explodeze în mijlocul acestei bule de vacuum moral, care e societatea noastră, o societate a comodității și a plăcerilor, egoistă și indiferentă la celălalt. Asta e lumea în care trăim.

EXCLUSIV Cine conduce clasamentul încrederii, în rândul politicienilor. Cu cât a crescut în sondaje Bolojan după demitere și cât s-a prăbușit Nicușor Dan. Cum arată datele pe partide

12:09

ACUZAȚII Fiul lui Nicolás Maduro, primele declarații despre capturarea liderului venezuelean: „Credea că va muri”

12:02

Dacă semnătiurile strânse cu osârdie de zeci sau sute de activiști voluntari sunt semne ale unui efort demn de prețuirea tuturor, scopul lor punctual, final, reîntoarcerea la familia tradițională, ni se pare utopic. Și asta pentru că, după cum se vede și cu ochiul liber, ca să nu vorbim de statistici, instituția familiei o ia la vale, chiar pare că e pe ducă. Iar reîntoarcerea la morală e organic necesară. Fie vizitând-o, din când în când, cum e și intenția acestui referendum, prin oglinda retrovizoare a vehicului în care suntem îmbarcați. Și care accelerează bezmetic. În fapt, nu știu dacă ne lipsește, musai, atât familia tradițională, ci, mai degrabă suntem împovărați de nostalgia pentru tot ceea ce era bun în tradiție. Inclusiv Biserica. Cea de azi – mare păcat! – s-a molipsit, ajungând să propovăduiască de la amvon fake news, prăpăstii despre naturi inexistente, monstruoase, și nu păcatele reale, vinovate de disoluția valorilor morale. Nu reinventarea – măcar a ei, a Bisericii – în smerenia întemeietoare, a rostului său christic în lume și a afurisirea prestării de servicii politice contra cost. Cu plata în avans, după cum se vede.

Dacă icoanele ar putea vorbi, grele mustrări ar avea de auzit ierarhii noștri dedați la plăcerea arginților. Dar nu e nevoie ca mustrările din privirile icoanelor să prindă glas, e de ajuns să vedem politicenii care se îngrămădesc în preajma altarelor, lipsindu-le astfel și de restul de sfințenie care le-a mai rămas.

Să-i numim – vorba aceea – cu nume și prenume, pe unii dintre cei care garantează politic acest referendum? Măcar pe acei șefi de partide, până mai ieri, dușmani de-o viață? La ce bun să coborâm în subsolurile unor vieții private petrecute indecent, la vedere, la stradă, ca să ne convingem că nimic din ceea ce vrea referendumul să redea familiei – trăinicia ei tradițională –  nu va găsi numărul de participanii legiuit pentru a fi de succes. Cu astfel de modele mergi mai degrabă la pagubă, decât la câștig!