Dragnea și Orban, apărați postum de Petre Țuțea

Inadecvarea comportamentală i-a prilejuit rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, să iasă în public și să-l acuze pe liderul stângii românești că „nu are simț democratic și că, prin tot ce face, demonstrează că este doar un „accident al istoriei” – atât în postura de lider de partid, cât și în postura de coordonator din umbră, de aproape doi ani, a Guvernului României.” Dl profesor Pricopie cred că e în eroare; democrația e întotdeauna în criză de lideri de anvergură. Poate mai îndreptățit e când susține că modul în care liderul PSD tratează  jurnaliștii etichetându-i drept „tâmpiți” arată „disprețul față de ceilalți și lipsa lui de măsură”.

Mutând ce e de mutat, adică dacă ziariștii i-ar fi acordat o egală atenție și liderului liberal, partid care e cam de multă vreme, de când e în opoziție, în două tranșee, ar fi fost, probabil, la fel de bruftuluiți. Când n-ai argumente, trebuie să fii domn – nu tovarăș – ca să reacționezi convenabil. Dar nu asta e problema acum. România – și nu numai ea! – traversează o lungă perioadă fără a avea în frunte ceea ce istoric se cheamă un „bărbat de stat”. Mărturisesc, apelând la memorie, că aceeași lipsă era și în martie 1990, când l-am vizitat pe Petre Țuțea.

FLASH NEWS Protest în centrul Bucureștiului împotriva mișcării Antifa, organizat de o grupare de ultrași. Ce mesaje au scandat cei aproximativ 100 de participanți

23:30

REACȚIE Paul Stănescu desființează „speculațiile absurde” potrivit cărora ar urma să părăsească PSD pentru AUR

23:28

Vă redau nealterat, cu excepția unor puncte de suspensie, motivate de spațiu, fragmentul din discuția pe tema valorilor liderilor în democrație. Și încă o precizare. Circumstanțială. Eram deja în campania electorală pentru alegerile din 20 mai, „Duminica orbului” și Televiziunea Română Liberă se fandosea cu echidistanța. De aici și inhibiția interviatorului.

„- Eu, în materie de democrație n-am nicio părere personală. Mă bizui pe doi gânditori clasici. Pe Platon și pe Aristotel. Platon susține că trei sunt formele de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia și democrația. Aristotel spune că democrația este sistemul în care fiecare face ce vrea. Și eu am spus: „după cum se vede.” Iar Bergson, filozof modern, declară acest lucru: „Democrația e singurul sistem compatibil cu demnitatea și libertatea umană, dar are un viciu: nu are niciun criteriu de selecțiune a valorilor de conducere”.

– Și totuși nu e adevărat! Practica socială arată, cel puțin în democrațiile occidentale, că valorile sunt selectate până la urmă.

– Nu știu, eu nu vreau să ofensez Occidentul, dar nu geme de mari oameni de stat, azi.

– Asta e adevărat.

– Și nici Statele Unite nu plesnesc de prea mulți mari oameni de stat.

– Să nu provocăm un scandal diplomatic, nu?

– Nu, dar e real! Ceea ce înseamnă că, în democrație, numai întâmplarea naște un mare șef. De pildă, un mare conducător în democrație a fost Clemenceau, care a condus primul război mondial politic.

– Și a scos Franța la liman…

– Nu, Europa la liman. Nu știu dacă el a declarat că cine, până la vârsta de 30 de ani, nu e „progresist”, nu e de stânga și democrat, n-are inimă, dar dacă peste 30 de ani nu e conservator, e cretin.

– Ăsta a fost Clemenceau…

– Nu eu! E cineva, nu?

– Domnule Țuțea, înseamnă că nu puneți un semn de egalitate între democrație și liberalism, nu?

– Nu. Liberalismul e aproape de gândirea aristocratică a corpului social; democrația, nu.

– Puteți să dați un exemplu, din istoria noastră politică, de om care a fost liberal?

– Păi, dacă îl dau pe Ionel Brătianu, trebuie să mă ridic în picioare, dar nu pot. E așa de mare om de stat… Nu știu dacă nu cumva la Versailles s-a declarat despre el că cei care dictau Tratatul de la Versailles – nu știu cine a spus, poate Beneș – sunt niște balcanici, „dumneavoastră sunteți stăpân”. Brătianu! Cred că a fost cea mai mare conștiință politică europeană la Versailles. (…)

– Altfel, a fost un mediocru debatteur parlamentar, nu era un mare orator la tribuna Parlamentului…

– Dar a decis când și cum trebuie. Când Iorga, cu orgoliul lui, îi spune lui Ionel Brătianu: „Ce să învăț eu de la un inginer!?”, Brătianu, care era prim-ministru, îi răspunde: „Măsura, domnule profesor, măsura!”. Ha, ha, ha! „Măsura, domnule profesor!” (…) Eu am emoții când trec prin două gări. Prin Blaj, prin Mica Romă a lui Eminescu, care ne-a relatinizat, nu? Și prin Florica, unde-i mormântul acestui mare om. Țin să afirm, însă, că, indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern și a societății române moderne. Mă interesează liberalismul biruitor în Statele Unite, în Japonia, în vestul Europei. El, prin această biruință, devine ispititor pentru vânzoleala din spațiul răsăritean.

– Și totuși, spuneați că Occidentul n-a dat mari valori politice.

– Actualmente.

– Atunci, cum poate acest sistem să prospere fără mari personalități politice?

– Liberalismul te duce cum te duce trenul la destinație. Liberalismul favorizează corpul social: te instalezi în sistem și n-ai încotro… În climatul creat de liberali, se poate respira spiritual și se poate progresa material, valorile mișcându-se nederanjate de nimeni, (…) adică nu deranjează mecanismul gândirii dogmatice universale creștine…”