Klaus Iohannis. Pielea în joc

Cu creștinească bunăvoință am ascultat mesajul de Crăciun al președintelui României:

„(…) În spiritul acestor Sfinte Sărbători, să avem grijă unii de alții și cu toții de țara noastră. Dacă suntem mai buni în fiecare zi, ne va fi tuturor mai bine împreună (…)”

Ghinionul e că citesc zilele astea cartea lui Nassim Taleb, „Când pielea ta e în joc” (Editura Curtea Veche, 2018, în traducerea Ioanei-Gabriela Dumitrescu).

Ce înseamnă a-ți pune pielea în joc? Rezumă perfect John Gray, unul dintre exegeții lui Taleb: „criteriul infailibil după care putem judeca autenticitatea, virtutea, dorința de a face bine, probitatea științifică sau adevărata devoțiune religioasă este disponibilitatea celui implicat de a-și pune pielea în joc. Cine nu o face e ori șarlatan ori de-a dreptul un laș cu sânge rece”.

FLASH NEWS Regii Spaniei l-au primit cu onoruri pe Macron la Madrid. Președintele Franței își începe oficial „turneul de adio” pe scena internațională

17:10

ULTIMA ORĂ Oana Țoiu explică de ce nu îl invită pe ambasadorul SUA la o discuție oficială despre acuzațiile implicării americane în căderea Guvernului Bolojan: „Nu avem niciun motiv”

17:07

Liderii își câștigă mandatele asumându-și riscuri personale, punându-și, altfel spus, pielea în joc. „Cei care nu-și asumă riscuri nu ar trebui să se implice niciodată în luarea deciziilor” e doar una dintre concluziile tăioase, tipice pentru cel mai la modă epistemolog al probabilităților.

A pune pielea în joc e valabil pentru oricine, oriunde. E soluția nemijlocită pentru înțelegerea lumii. Libertatea nu vine fără riscuri. Ș.a.m.d. Taleb are farmecul de a emite judecăți de o crasă banalitate, sfaturi pe care, cum spune, ni le-ar putea da și bunica, dacă și-ar pierde vremea să le conceptualizeze: „Viața înseamnă sacrificiu și asumare de riscuri și orice experiență care nu implică măcar câteva sacrificii și care nu e condiționată în acest sens de obligația asumării riscurilor este departe de ceea ce putem numi viață”. Acestora li se adaugă obișnuitele sale, spectaculoase, paradoxuri.

Reascult urarea Președintelui. Spune vorbe frumoase. Sintagme care ar putea fi înălțătoare. De ce mesajul n-are portanță? De ce, ascultat sau citit, nu e decât încă o banală urare de sărbători? Poate fiindcă e tras în jos de detașarea care îi mătuiește fiecare cuvânt. Ar fi fost un mesaj de așezat la icoană, dacă am fi simțit, în toți acești patru ani, că Președintele își pune pielea în joc.