Tratatul franco-german, o uniune în Uniune

Aachen (Aix-la-Chapelle), 22 ianuarie 2019: Merkel și Macron, duetul Merkron, la umbra lui Carol Cel Mare, semnând Tratatul bilateral.

Un moment istoric, într-un loc strivit glorii apuse, avându-i ca protagoniști pe liderii celor două motoare ale Uniunii Europene: Germania și Franța.

Emmanuel Macron – un președinte a cărui autoritate se prăbușește vertiginos în propria țară și Angela Merkel – un cancelar în retragere, sub privirile entuziast-aprobatoare ale președintelui Klaus Iohannis.

Tratatul e un răspuns la Brexit și un răspuns dat tot mai numeroaselor mișcări extremiste din sânul Uniunii Europene. E greu de spus dacă un demers gândit ca un spectacol al forței (documentul semnat ieri cuprinde 16 pagini de soluții bilaterale) e răspunsul cel mai bun. Dacă nu cumva, în loc să aducă încredere și coeziune, va stârni îngrijorarea celorlalți 25, scepticismul celor care se consideră nu de ieri membri de rangul doi ai Uniunii Europene, dând apă la moara regimurilor iliberale.

CONTROVERSĂ Eugen Tomac confirmă că „există consultări între USR și AUR, între PNL și AUR” pentru formarea viitorului guvern

00:53

CONTROVERSĂ SUA condiționează apărarea Europei în cadrul NATO de loialitatea față de Trump. Fiecare țară a primit câte un chestionar

23:44

Donald Tusk, președintele Consiliului European, și-a exprimat neliniștea, chiar în cadrul ceremoniei. „Permiteți-mi s-o spun foarte răspicat: astăzi Europa are nevoie de un semnal clar de la Paris și Berlin că o cooperare consilidată în formate mai mici nu e o alternativă”.

Celebrând „spiritul de la Aachen”, președintele României a rostit un discurs de un optimism robust: „Cheia unui proiect european viabil constă și în deschiderea axei de cooperare franco-germane către o abordare inclusivă a inițiativelor pe care le promovează la nivel european. Aceasta este modalitatea cea mai bună prin care poate fi întărită unitatea și coeziunea statelor membre. În pofida unor diferențe inerente de viziune cu privire la viitorul nostru european comun și privind ritmul și direcția dezvoltării noastre, forța coeziunii se va dovedi, sper, în cele din urmă mult mai puternică. Uniunea Europeană va dăinui și în viitor prin deschiderea sa și prin voința statelor membre de a acționa în comun pentru a întări UE în plan intern și extern. Aceasta este, de altfel, și ideea fundamentală care ghidează mandatul României la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Este esențial ca viziunea pentru viitorul Uniunii să fie bazată pe priorități consensuale, care să evidențieze valoarea adăugată a proiectului european și să reflecte nevoile și aspirațiile cetățenilor. Victoria consensului în relația franco-germană este un exemplu de urmat în acest sens”. O analiză vagă, paradoxală pe alocuri, dar nu îndeajuns de reținută încât să se înscrie pe linia unui festivism prudent.

Nici după ceremonie, întrebarea unui jurnalist n-a reușit să-i restituie președintelui Iohannis spiritul critic: „După părerea mea, nu avem o situație în care revine în prim-plan o discuție a cercurilor concentrice sau a Europei a celor două viteze, nu. Este vorba de un tratat bilateral, deci manifestarea de astăzi nu a fost una esențial de Uniune Europeană, dar a fost una pentru viitorul Europei, iar acest tratat bilateral de colaborare întărită este, și am spus-o și înainte, foarte bun pentru coeziunea, pentru integritatea proiectului european. Deci, nu cred că de aici se va reveni la acea discuție pe mai multe viteze”.

Totuși, Tratatul de la Aachen desenează cu linii groase primul cerc. Nu riscă oare celelalte cercuri, cu cât vor fi mai îndepărtate de centru (respectiv Europa de Est) să fie abandonate influenței rusești?