Prima pagină » Puterea Gândului » Când Dumnezeu recunoaște că S-a înșelat

Când Dumnezeu recunoaște că S-a înșelat

Când Dumnezeu recunoaște că S-a înșelat
Rabbi Nahman vâna greșelile lui Dumnezeu. "Citiți Cartea Facerii, recunoaște că S-a înșelat!" Află de ce a rătăcit Lelia Munteanu prin labirintul ideilor lui Elie Wiesel

Am rătăcit zilele acestea în labirintul ideilor lui Elie Wiesel, „un învățăcel al ieshivei din Sighet”, cum îi plăcea uneori să se prezinte. De la „Meditațiile oblice” ale lui Paritus Chiorul la tăcerile luxuriante ale negustorului de umbre, Simha Întunecatul.

Elie Wiesel e cel care, întors din New York pentru comemorarea unei jumătăți de veac de la pogromul din Iași, simțind încă în jur pulsiuni antisemite, a conchis: „România este una dintre țările unde prostia, dacă e suficient de fanatizată, nu a constituit niciodată un obstacol pe drumul demagogiei politice”. Au trecut 28 de ani de atunci, Wiesel s-a stins în urmă cu aproape trei ani, dar fraza încă îmi pâlpâie în minte.

Plecase demult din Sighet când, în copilăria mea treceam zilnic, în drum spre școală, prin fața casei sale, fără să știu că într-o bună zi mă voi strădui să mi-o amintesc în detaliu. N-am știut atunci că acolo stătuse, aplecat peste poveștile lui Rabbi Nahman, un învățăcel al ieshivei, cum – la lungă vreme și la mare distanță de Sighetul nostru – mă voi apleca și eu asupra vorbelor ca niște pietre în râu ale rabinului care își îndemna discipolii ca din poveștile lui să facă rugăciuni.

Pe Rabbi Nahman, care vâna greșelile lui Dumnezeu – („citiți Cartea Facerii, recunoaște că S-a înșelat!”) – îl invoca des Wiesel, cu următoarea judecată: „Lumea se amăgește în legătură cu două lucruri. Mai întâi, se amăgește crezând că un om mare nu poate comite erori, apoi se amăgește crezând că, după comiterea erorii, marele om încetează să mai fie mare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Avertisment dur de la Kremlin. Pot fi atacate fabricile de drone din Marea Britanie
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare