Prima pagină » Puterea Gândului » Servicii politice all inclusive

Servicii politice all inclusive

Servicii politice all inclusive
Adică: ProRomânia și PLUS! Adică: Liviu Dragnea, compania de sunete diverse! Adică: lideri PNL? Adică: USR? Adică: și Iohannis (că de Băsescu și de protocoale știam)? Marian Sultănoiu: Poate că statul paralel suntem noi

Știu, o să mi se spună că melanjul acesta e o poveste, o marotă, un arsenal, închipuit, de luptă a unora împotriva celorlalți.

O fi, ce să zic, dar atâta timp cât fiecare îl acuză pe celălalt – fiecare de faptul că e omul statului paralel, înseamnă că știu ei ceva și că toți ai lor, care au sărit în echer pentru aflarea adevărurilor dureroase, sunt paraleli cu noi: toți ai noștri.

După cum știți, personal, lucrez cu materialul clientului, ca să nu încapă îndoieli și nelămuriri, considerând că spusa omului în cauză este mai tare decât o mie de fotografii ale preopinenților pe diverse canapele, în jurul diferitelor mese/agape/sufragerii, „învederate” de abundente postări pe Facebook. Deși nici declarațiile nu mai sunt ce-au fost, de vreme ce „oameni de bine” – vezi-l pe comicul Bădulescu – cel care azi, țipă că ar fi mințit, penal, în ancheta Procuraturii, într-o virtute strâmbă a dreptului de apărare a mișmașurilor de partid – când partidul i-o cere – mâine o-ntoarce, ca Didina Mazu, la Ploiești, prin spatele lui Iancu Pampon.

Oricum, decât povești, mai bine vorbe!

Uite ce spune Dragnea:

„Securiștii și-au făcut două partide. Unul pe stânga, unul pe dreapta. Pe stânga e partidul lui Maior și Coldea, Pro România și pe dreapta partidul lui Cioloș. E simplu. Asta arată o foarte mare disperare. Faptul că au început să desfacă conservele arată o mare disperare, ceea ce e de bine”.

Adică: ProRomânia și PLUS!

Dar ce spune Ponta: „Îmi aduc aminte că tu (adică Dragnea – n.a.) tăiai porcul la vila T14 a SRI și alergai mesenii cu șoriciul (în furculiță, cred – n.a.) Îmi aduc aminte că tu ai comandat vin scump din America, să îl faci cadou lui Florian Coldea de ziua lui, să îl impresionezi și, după alegerile din Decembrie 2016, tu ai fugit la Coldea să îl rogi să îl convingă pe Iohannis să te pună premier. Îmi aduc aminte că tu îl băteai la cap pe George Maior să o angajeze pe iubita ta de atunci la SRI (că erai căsătorit nu contează, că tu ești cu „familia tradițională”). Și tot explicai că ea știe rusește, că a studiat la Moscova. Să îmi aduc aminte că în ziua în care ai fost prima dată condamnat de ÎCCJ, în 2015, ai venit la mine în birou și m-ai bătut la cap să mergem la „băieți”, la SRI, să le ceri ajutorul la recurs? (În consecință, așa a ajuns Dragnea la T14, ca să-l pârlească pe șoric…)

Adică: Liviu Dragnea, compania de sunete diverse!

Dar și părți din PSD – insule mai mari, mai mici sau egale cu Belina, după cum susținea Dragnea, atunci când răspundea unei întrebări despre viitoare plecări de aleși din PSD: „Dacă nu mai e niciun acoperit în PSD, nu mai pleacă. Dacă mai e, mai pleacă„.

Și tot Ponta, cu șantaj: „Am jucat tenis la SRI cu unul din liderii PNL. Nu mă apuc să spun cine e.(…) Dacă cumva iese și spune vreo prostie, îi spun numele. Așa a fost și cu Liviu Dragnea, de aia am spus. Elena Udrea nu era invitată la evenimente, Alina Bica era mereu pe acolo.”

Adică: lideri PNL?

Și apoi ce spunea președintele SAR, Alina Mungiu-Pippidi: „Putem investiga ce firme are SRI și în ce organe de presă au acțiuni direct sau indirect? Măcar să ne propunem să vedem imperiul manipulării de aproape? USR, prin Matei Păun, a făcut dealul cu „tehnocrații”, în schimbul promiterii sprijinului de presă, care până atunci băgase USR sub preș, cum fac cu tot ce e spontan și unde nu plătește nimeni”.

Adică: USR? (Sigur, la momentul respectiv, Nicușor Dan a respins acuzațiile precum că USR ar fi fost ajutată de Servicii, anunțând că o va da în judecată pe Mungiu).

Și ce spunea Traian Băsescu:

„Devenise prim-vicepreședinte la PNL (Klaus Iohannis – n.a.), nu mai era un simplu primar. Eu nu am știut că are un dosar de incompatibilitate. Am avut discuții cu mai multe instituții când am aflat. A început campania. E o situație delicată să scoți un candidat acum din cursă. Am vorbit și cu SRI, și cu Parchetul„.

Adică: și Iohannis (că de Băsescu și de protocoale știam)?

În consecință, întrebarea care a mai rămas de pus este: cine este, de fapt, statul paralel, domnilor?! Sau, poate că noi, chiar noi, toți ceilalți, civilii, suntem statul paralel, paraleli fiind cu adevărurile la garniță ale acestor oameni?

Știu, nu-mi va răspunde nimeni, ca să nu alunece pe banană.

Dar dacă eu, sau dumneata, sau dumnealui, sau altcineva, pentru că nu mai poate, nu mai rezistă, nu mai are gaz, ca să respire, ar vrea să facă, totuși, oleacă de politică, ceva, ca să mai aibă un cuvânt de spus, un dram de putere, un pic de „expunere”, în ce partid ar trebui să meragă/să se înscrie? În ce parte a politicii ar trebui să se încreadă?

Încotro ar trebui s-o apuce, în așa fel încât să poată afla, măcar el, cum se face politica liberă de servicii all inclusive?!

Sau nu poate?

Recomandarea video

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Zodia care dă lovitura în luna martie! Noroc divin și schimbări spectaculoase pentru acest nativ
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Testele ADAC arată un paradox: impactul la 35 km/h poate fi mai periculos decât la 50 km/h
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație