Prima pagină » Știri » Incident GRAV în Prahova: Un cetățean suedez a fost omorât în bătaie de fiul iubitei sale

Incident GRAV în Prahova: Un cetățean suedez a fost omorât în bătaie de fiul iubitei sale

Incident GRAV în Prahova: Un cetățean suedez a fost omorât în bătaie de fiul iubitei sale
Un cetățean suedez, care avea o relație cu o femeie din Fulga, județul Prahova, a murit, miercuri, la spital, unde a ajuns după ce ar fi fost bătut de la fiul iubitei sale. Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cetățeanul suedez, în vârstă de 60 de ani, a băut împreună cu fiul concubinei sale, marți seară, iar între cei doi, la un moment dat, a izbucnit un conflict, din cauza banilor.

Suedezul ar fi luat un cuțit și l-a tăiat la mână că tânărul în vârstă de 36 de ani, iar acesta din urmă, arată sursele citate, l-a luat la bătaie pe iubitul mamei sale.

În urma loviturilor primite, suedezul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, cu multiple traumatisme, iar miercuri a murit.

Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru violență în familie, însă odată cu moartea bărbatului, s-a schimbat încadrarea juridică, în omor, agresorul fiind reținut.

Foto: 123RF

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Copil cu dizabilități, exclus de la piscina taberei de vară. Părinții au dat în judecată organizatorii și au câștigat
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Prosport.ro
David Popovici are un desert favorit: „Mamaie, dacă mă auzi, să mă aștepți cu…”
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Câți ani are cea mai bătrână femeie din lume? S-a născut înainte de tragedia de pe Titanic
Click
Secretul longevității părinților Marinei Almășan, la peste 90 de ani: „În casă miroase ca la Plafar!”. Ce alimente-otravă evită total
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei