Prima pagină » Știri » Budăi: Creșteri spectaculoase la pensii. 33.000 de decizii, deja expediate

Budăi: Creșteri spectaculoase la pensii. 33.000 de decizii, deja expediate

Budăi: Creșteri spectaculoase la pensii. 33.000 de decizii, deja expediate
Pensionarii vor încasa, începând de luni, pensiile aferente lunii aprilie, ministrul Muncii, Marius Budăi, anunțând creșteri „spectaculoase" pentru cei care s-au încadrat în grupele I și II de muncă. Ministrul a mai precizat că 33.000 de decizii de pensii au fost deja expediate.

„Începând de luni, facem plata aferentă lunii aprilie pentru tot ce înseamnă pensii în perioada sărbătorilor de Paște, dar și a noului calendar al pensiilor. Până în data de 15 aprilie, orice pensionar din România va avea banii acasă indiferent de forma de plată sau fie prin cont bancar. Într-adevăr, sunt creșteri spectaculoase pentru cei care au lucrat în grupa I și a II-a de muncă și nu li s-a acordat punctaj. (…) Într-adevăr, sunt diferențe mari de bani, diferențele despre care se vorbesc cele care sunt incluse de la 1 octombrie până în prezent”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena3.

Budăi a mai subliniat că peste 33.000 de decizii de pensii, din cele 42.000 promise până la Paște, sunt deja expediate către pensionari.

„În jurul Sărbătorilor de Paște, când se plătesc diferențele pentru pensii, acești români ai noștri vor primi acasă diferențele de bani. Suntem în dinamica exactă pe care eu mi-am dorit-o. (…) Încă o dată vreau să menționez că acea majorare de la 1 septembrie, de la 1.100 la 1.260 de lei în ciuda declarațiilor panicoase ale comisiilor din Opoziție, dacă ne uităm în buget, banii sunt prinși acolo și nici acele majorări nu sunt în pericol, cum nu sunt nici aceste majorări conform recalculării, pentru că au fost foarte multe declarații și eu înaintea Sărbătorilor de Paște vreau să aduc împreună cu colegii mei din Ministerul Muncii și cu tot Guvernul un zâmbet pe buzele pensionarilor”, a mai spus ministrul Muncii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor