Prima pagină » Știri » Paștele, sărbătoarea creștină a bucuriei Învierii lui Iisus Hristos

Paștele, sărbătoarea creștină a bucuriei Învierii lui Iisus Hristos

Paștele, sărbătoarea creștină a bucuriei Învierii lui Iisus Hristos
Sărbătoarea Paștelui este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălțarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăsește în salutul "Hristos a înviat!", la care se răspunde cu "Adevărat a înviat!".

De Paște, spun preoții, nimeni nu trebuie să fie trist, bucuria fiind sentimentul care trebuie să predomine.

Numele sărbătorii derivă din cuvântul ebraic „pesah”, care înseamnă „trecere”, dar și din termenul egiptean cu același înțeles „paseh”.

De obicei, Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă sâmbătă seara, cu un avion special, la Aeroportul „Henri Coandă” București.

„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie 2019, o delegație a Patriarhiei Române, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special. Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală”, a transmis Patriarhia Română, printr-un comunicat de presă, miercuri.

Potrivit sursei citate, protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul „Henri Coandă” din București (salonul oficial), în seara zilei de 27 aprilie, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.

În bisericile ortodoxe, slujba de Înviere începe în jurul orei 23.00, în interior. Învierea Mântuitorului este însă proclamată în afara bisericii, pentru că, spun preoții, ea vizează toți credincioșii.

La miezul nopții, preotul iese din biserică și cheamă credincioșii cu îndemnul „Veniți de luați Lumină!”. În multe locuri, lumina este împărțită credincioșilor împreună cu bucățele de pâine stropite cu vin, denumite Paști.

După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul, avându-l în frunte pe preot, înconjoară biserica de trei ori, cântând „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Apoi, preotul intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00.

Credincioșii aduc la biserică, în noaptea Învierii, ouă vopsite, cozonac, pască, friptură și alte preparate de Paște, pe care preoții le sfințesc. După slujbă, se dă dezlegarea la dulce, care marchează încheierea postului, astfel că merindele sfințite vor putea fi mâncate.

Tot de Paște, credincioșii aprind lumânări pe mormintele celor dragi și duc acolo bucate pe care le dau de pomană celor sărmani.

Duminică spre prânz, credincioșii sunt așteptați la biserică pentru slujba cunoscută ca „A doua Înviere”, la care vor fi citite, în 12 limbi, versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

Săptămâna de după Înviere se numește Săptămâna Luminată, în care nu se mai postește. Conform tradiției, în Sâmbăta Mare și în zilele de Paște (duminică, luni și marți), nu se spală rufe, acest obicei fiind menținut în unele locuri până în joia din Săptămâna Luminată.

Data sărbătoririi Paștelui are la bază două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară și mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. Astfel, Paștele este sărbătorit în duminica imediat următoare primei luni pline de după echinocțiul de primăvară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!