Prima pagină » Puterea Gândului » Cum l-a pierdut Orban pe Bogdan, înainte să piardă partidul

Cum l-a pierdut Orban pe Bogdan, înainte să piardă partidul

Cum l-a pierdut Orban pe Bogdan, înainte să piardă partidul
Nu că mi-ar fi hipersimpatic Rareș Bogdan. Are exaltările lui, greu de digerat, consumate târziu, spre miez de noapte, la un șpriț de apă cu bicarbonat. Dar cu Orban în sevraj, ajungi cu PNL fix în gard.

În loc să meargă, în Deal, la Patriarhie, să bată mătănii și să aprindă lumânări pentru renașterea, din pământ-din iarbă verde, a partidului; în loc să-i pupe chelia lui Rareș Bogdan că i-a relansat național-liberalismul, mort de pe vremea Brătienilor – iar spusa asta, repetat auzită, de la diverși membri ai diverselor partide, până la președintele Iohannis, este cât se poate de corectă -, Ludovic Orban se dedă la perversiuni politice, prin holurile Cotrocenilor și în liftul Parlamentului, făcându-l pe moderator „pe la spate”.

Eu înțeleg un om mărunt și fără coloană, care se gudură precum cățelul de pripas pe lângă pulpana aducătorului de bine, cât îi aduce binele în farfurie, dar ca individul despre care vorbesc să uite cum îi miros papucii binefăcătorului și, în loc să-l amușineze și să-i pupe mânuțele cu care îl aplauda pe scenă, la scenetele electorală, el, în nemernicia lui, să muște mâna care l-a hrănit, asta e o prostie cu efect imediat.

Cât să fii de lipsit de elementarul instinct de conservare, câtă vreme știi că, mai nou, ești aproape în tranzit pe la șefia PNL (sau, poate, tocmai de-aia?!), ca să-l lași la poarta dinspre Leu, a intrării în Palat, tocmai pe acela care, prin exaltarea mai sus amintită, ți-a scos cămașa din pantaloni, ridicându-ți mâna tremurândă deasupra capetelor celorlalți liberali, deși mai buni, deși mai mobilizați în campanie decât tine?!

Păi, dacă ai avut, chiar și un singur moment, impresia că, prin manevra asta stupidă te vei slava de la reject, înseamnă că aici nu mai vorbim de prosteală, ci despre pierderea simțului realității.

Dacă omul de care depinzi în fruntea partidului tău, și anume Klaus Iohannis, spune despre moderator că e number one, adică un „The Special One”, și anume un fel de Mourinho, în anii de glorie, păi, atunci, chit că e, chit că că nu e, este sigur că așa e!!

Pentru că, altfel, nici cel mai vehement liberal între liberali, Florin Roman, nu s-ar fi exprimat ca atare: „Când ai un singur „Number One” și tu vrei sa joci finala cu rezervele, asta înseamnă ca mergi la victorie? Prietenii știu de ce!”.

Iar liberalii cărora Orban le stă, de mult, în gât, susțin că ultima glaciațiune la vârf, cea între Orban și Bogdan, ar fi început după ce Rareș a pus câteva condiții spre a prelua șefia filialei PNL București: să-și aleagă președinții la sectoare, și să facă opoziție sută la sută PSD – asta însemnând ca liberalii să excludă orice fel de colaborare cu social-democrații, indiferent de funcția obținută, printr-o astfel de manevră. Acesta primind refuz și rușine de la liderul în „funcțiune”.

Ca să vezi… Dar cine ar fi crezut altceva?!

Că Orban începuse, deja, să-i tragă preșul de sub picioare lui Rareș Bogdan, am înțeles încă din momentul în care Ludovic și-a dat măsura absurdului în vileag, după vizita la Cotroceni.

Întrebat fiind de ce Bogdan nu a făcut parte din delegație – sunt, oare, certați? – Orban a performat precum cel mai înrăit degustător de Johnnie Walkre (nu că el ar fi, el însuși, un astfel de degustător): „Nu-i adevărat, nu suntem certați. Vorbesc zilnic cu Rareș. În ziua în care am fost la Cotroceni, nu știam dacă este în țară…”.

Absolut corect, maestre Ludovic! Dar halatul? Halatul, unde e halatul?! 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...