Cum l-a pierdut Orban pe Bogdan, înainte să piardă partidul

În loc să meargă, în Deal, la Patriarhie, să bată mătănii și să aprindă lumânări pentru renașterea, din pământ-din iarbă verde, a partidului; în loc să-i pupe chelia lui Rareș Bogdan că i-a relansat național-liberalismul, mort de pe vremea Brătienilor – iar spusa asta, repetat auzită, de la diverși membri ai diverselor partide, până la președintele Iohannis, este cât se poate de corectă -, Ludovic Orban se dedă la perversiuni politice, prin holurile Cotrocenilor și în liftul Parlamentului, făcându-l pe moderator „pe la spate”.

Eu înțeleg un om mărunt și fără coloană, care se gudură precum cățelul de pripas pe lângă pulpana aducătorului de bine, cât îi aduce binele în farfurie, dar ca individul despre care vorbesc să uite cum îi miros papucii binefăcătorului și, în loc să-l amușineze și să-i pupe mânuțele cu care îl aplauda pe scenă, la scenetele electorală, el, în nemernicia lui, să muște mâna care l-a hrănit, asta e o prostie cu efect imediat.

ACTUALITATE Studiu. Care sunt diferențele dintre a bea ceai sau cafea la micul dejun în fiecare dimineață

18:50

ULTIMA ORĂ Un alt deputat POT părăseşte partidul pentru PSD

18:44

Cât să fii de lipsit de elementarul instinct de conservare, câtă vreme știi că, mai nou, ești aproape în tranzit pe la șefia PNL (sau, poate, tocmai de-aia?!), ca să-l lași la poarta dinspre Leu, a intrării în Palat, tocmai pe acela care, prin exaltarea mai sus amintită, ți-a scos cămașa din pantaloni, ridicându-ți mâna tremurândă deasupra capetelor celorlalți liberali, deși mai buni, deși mai mobilizați în campanie decât tine?!

Păi, dacă ai avut, chiar și un singur moment, impresia că, prin manevra asta stupidă te vei slava de la reject, înseamnă că aici nu mai vorbim de prosteală, ci despre pierderea simțului realității.

Dacă omul de care depinzi în fruntea partidului tău, și anume Klaus Iohannis, spune despre moderator că e number one, adică un „The Special One”, și anume un fel de Mourinho, în anii de glorie, păi, atunci, chit că e, chit că că nu e, este sigur că așa e!!

Pentru că, altfel, nici cel mai vehement liberal între liberali, Florin Roman, nu s-ar fi exprimat ca atare: „Când ai un singur „Number One” și tu vrei sa joci finala cu rezervele, asta înseamnă ca mergi la victorie? Prietenii știu de ce!”.

Iar liberalii cărora Orban le stă, de mult, în gât, susțin că ultima glaciațiune la vârf, cea între Orban și Bogdan, ar fi început după ce Rareș a pus câteva condiții spre a prelua șefia filialei PNL București: să-și aleagă președinții la sectoare, și să facă opoziție sută la sută PSD – asta însemnând ca liberalii să excludă orice fel de colaborare cu social-democrații, indiferent de funcția obținută, printr-o astfel de manevră. Acesta primind refuz și rușine de la liderul în „funcțiune”.

Ca să vezi… Dar cine ar fi crezut altceva?!

Că Orban începuse, deja, să-i tragă preșul de sub picioare lui Rareș Bogdan, am înțeles încă din momentul în care Ludovic și-a dat măsura absurdului în vileag, după vizita la Cotroceni.

Întrebat fiind de ce Bogdan nu a făcut parte din delegație – sunt, oare, certați? – Orban a performat precum cel mai înrăit degustător de Johnnie Walkre (nu că el ar fi, el însuși, un astfel de degustător): „Nu-i adevărat, nu suntem certați. Vorbesc zilnic cu Rareș. În ziua în care am fost la Cotroceni, nu știam dacă este în țară…”.

Absolut corect, maestre Ludovic! Dar halatul? Halatul, unde e halatul?!