Prima pagină » IT&C » Jeff Bezos riscă să piardă titlul de cel mai bogat om de pe planetă / Cine îi suflă în ceafă miliardarului

Jeff Bezos riscă să piardă titlul de cel mai bogat om de pe planetă / Cine îi suflă în ceafă miliardarului

Jeff Bezos riscă să piardă titlul de cel mai bogat om de pe planetă / Cine îi suflă în ceafă miliardarului
Jeff Bezos, proprietarul Amazon, considerat cel mai bogat om din lume, este pe cale să își piardă acest titlu, iar fondatorul Microsoft Bill Gates i-ar putea lua locul, potrivit CNN.

De vină pentru sitația lui Bezos sunt câștigurile din timestrul al treilea al anului, considerate sub estimările Wall Street și care au dus la deprecierea acțiunilor companiei.

O mare parte din averea lui Bezos este legată de acțiunile Amazon, el deținând aproximativ 57 milioane de acțiuni, adică aproximativ 12% din companie.

Bezos a pierdut aproximativ 3 miliarde de dolari după ce acțiunile Amazon au scăzut cu aproximativ 2% în ședința de tranzacționare de vineri. Joi, acțiunile Amazon au scăzut cu 9%.

Potrivit clasamentului anual Forbes, averea lui Bezos era de 109,6 miliarde de dolari, în timp ce Bill Gates are 106 miliarde dolari.

Finanțele fondatorului Amazon au traversat un an dificil, potrivit Bloomberg Billionaire Index. Bezos a pierdut aproximativ 14 miliarde de dolari, în mare parte din cauza divorțului său. Ca parte a acordului dintre cei doi, MacKenzie Bezos a primit 25% din acțiunile Amazon.

Între timp, Gates a câștigat, până acum, 17 miliarde de dolari, precizează sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!