Iudaismul – rasă, religie sau naționalitate?

E o chestiune de ore până când președintele Trump va semna un ordin prin care urmează să declare iudaismul drept naționalitate. Redactat, zice-se, de ginerele și consilierul Jared Kushner, ordinul ar fi menit să reglementeze problema antisemitismului în campusurile universitate din Statele Unite. Însă e foarte posibil s-o alimenteze.  

Ignoranța tenace a lui Donald J. Trump nu doar că nu va rezolva problema, dar îi va adăuga conotații a căror subtilitate îl depășește.   

ULTIMA ORĂ Diana Șoșoacă, declarații la ieșirea de la Parchetul General. Ce spune despre expertiza psihiatrică

13:09

FLASH NEWS Anunțul oficial al ministrului Barbu despre scumpirile care urmează la alimentele de bază

13:03

Ce înseamnă iudaism (yahadut)? E o rasă, o religie, o naționalitate?

Dacă definim iudaismul ca rasă, nu facem decât să răscolim amintiri cumplite: naziștii s-au raportat la evrei în termeni de rasă, catalogându-i ca „rasă  inferioară”, ceea ce a condus la Holocaust.

Definirea iudaismului ca religie e cea mai comună, însă e departe de a fi completă. În Israel și peste tot în lume există mulți evrei care se declară atei, ba chiar atei militanți. (Între adepții mișcării sioniste – cei care au visat și au construit statul Israel – au existat și numeroși atei). Pentru aceștia, iudaismul e un set de valori și tradiții.

A defini însă iudaismul ca naționalitate e cât se poate de imprecis și, în plus, discriminatoriu. În Evul Mediu, înainte de apariția națiunilor (deci, și a criteriului teritorial), iudaismul era asimilat naționalității. Astăzi, de exemplu, evreii din Statele Unite – care critică vehement noua găselniță a Președintelui – se consideră cetățeni americani de origine evreiască. Evrei americani. Și trebuie subliniat că, în istorie, inclusiv în istoria României, evreii au fost cetățeni loiali patriilor lor.

Ce e, deci, iudaismul?

În cartea scrisă la patru mâini („Evreii și cuvintele”), Amos Oz (Dumnezeu să-l numere înte drepții Lui) și fiica sa, Fania Oz-Salzberger, au un capitol (al IV-lea) intitulat „Au nevoie evreii de iudaitate?”, care  începe așa:

„Fiecare om în parte este strigat în trei feluri,

pe numele primit de la mama și de la tatăl său,

pe numele primit de la oamenii din jur

și pe numele pe care și-l câștigă singur.

Cel mai bun dintre toate este numele pe care și-l câștigă singur”.

Amos Oz observă, cu mare îndreptățire, că „iudaism” e un termen abstract. Și citează declarația, aparent scandaloasă, a lui Yosef Haim Brenner (1881-1921), unul dintre pionierii literaturii ebraice modern: „Ein yahadut!” (Nu există iudaism!). Argumentația lui Brenner: „Nu există iudaism în afara ființelor noastre și în afara existențelor noastre (…). Suntem evrei în viețile noastre imediate, de zi cu zi, în inimile și sentimentele noastre. N-avem nevoie de definiții raționale, de adevăruri absolute sau de obligații scrise”.

În același capitol IV, autorii citează din cel mai frumos poem al secolului XX, „Evreii” (Yehudim) de Yehuda Amichai:  

„Evreii sunt ca fotografiile expuse în vitrina unui magazin,

Cu toții laolaltă, de mărimi diferite, vii și morți,

Miri și mirese, băieți de bar mitzvah și bebeluși.

Apoi sunt portretele salvate din vechile fotografii îngălbenite.

Uneori oamenii vin și sparg vitrine

Și ard pozele. Iar ei încep din nou

Să facă fotografii și să le developeze

Și le expun din nou, strângând din dinți și zâmbind”.