Prima pagină » Diverse » Generalul Marin Dragnea, funeralii cu onoruri militare

Generalul Marin Dragnea, funeralii cu onoruri militare

Generalul Marin Dragnea, funeralii cu onoruri militare
Generalul Marin Dragnea

Conducerea Statului Major al Apărării a anunțat organizarea de funeraliile cu onoruri militare pentru generalul în retragere Marin Dragnea. Veteranul din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 96 de ani.

Ceremonia de înmormânare generalului în retragere Marin Dragnea, cu onoruri militare, va avea loc sâmbătă, la ora 12:00,  la Cimitirul Militar Ghencea I.

„Din nefericire, avem printre noi din ce în ce mai puțini veterani de război, față de care avem obligația morală să ne exprimăm recunoștința pentru sacrificiul lor și să le acordăm respectul care li se cuvine. Devotamentul pentru valorile militare și naționale al veteranilor de război trebuie să ne inspire atât pe noi, cât și generațiile viitoare.

Generalul Dragnea, care a servit Armata României aproape 50 de ani, va rămâne în amintirea noastră drept un exemplu de curaj, spirit de sacrificiu, devotament și eroism. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă acum spre familia îndurerată”, a transmis Statul Major al Apărării

Generalul în retragere Marin Dragnea a decedat miercuri, la vârsta de 96 de ani.

Potrivit comunicatului Statului Major al Apărării, Marin Dragnea a devenit copil de trupă la doar 12 ani, iar în 1941, pe când avea 18 ani, a plecat voluntar pe front, cu o unitate de cavalerie. A luptat patru ani în cel de-Al Doilea Război Mondial atât pe frontul de est, cât și pe frontul de vest. În timpul luptelor a fost rănit de două ori.

Marin Dragnea a absolvit Școala de Ofițeri de Infanterie iar, după război, Școala Superioară de Război și Academia Superioară de Comandă și Stat Major. A fost timp de 12 ani președinte al Sportului Românesc și al Comitetului Olimpic Român, iar în decembrie 1989 a fondat Asociația Națională a Veteranilor de Război.

Pentru faptele sale de vitejie pe câmpul de luptă, generalul în retragere Marin Dragnea a fost decorat cu Steaua României, Coroana României, Virtutea Militară și Bărbăție și Credință.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
De ce Pompilia Stoian, solista cu chip de păpușă, a fost interzisă la radio în comunism? În ce țară trăiește acum
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic