Prima pagină » Coronavirus » Femeia venită din Italia, care a sunat în Buzău la 112 imediat după ce a coborât din autocar, izolată la tabăra de la Arbănaşi

Femeia venită din Italia, care a sunat în Buzău la 112 imediat după ce a coborât din autocar, izolată la tabăra de la Arbănaşi

Femeia venită din Italia, care a sunat în Buzău la 112 imediat după ce a coborât din autocar, izolată la tabăra de la Arbănaşi

Femeia care a sunat în Buzău la 112 imediat după ce a coborât dintr-un autocar cu care s-a întors în România din Italia e izolată timp de 14 zile în tabăra de la Arbănaşi.

Reprezentanții Prefecturii Buzău au anunțat că, inițial, femeia în vârstă de 52 de ani sosită din Italia a fost preluată de ambulanță, apoi a fost transportată la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde a stat internată câteva ore, într-o aripă a secției în care nu se afla niciun alt pacient.

„Pe parcursul internării, femeia a fost examinată medical și i-au fost prelevate probe pentru efectuarea analizelor medicale, care au fost trimise la Institutul Matei Balș din Capitală. În cursul nopții, buzoianca a fost preluată de ambulanța specială și a fost transferată la centrul de carantină de la Arbănași”, au spus reprezentanții Prefecturii Buzău.

Aici i-au fost asigurate apă, hrană, produse de igienă și asistență medicală permanentă.

Potrivit surselor citate, femeia nu prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus și va rămâne izolată timp de 14 zile.

Femeia a sunat duminică la 112 imediat după ce a coborât din autocarul cu care s-a întors în România din Italia, anunțând că a intrat în contact cu o altă româncă ce avea grijă de o bătrână suspectă de coronavirus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi