ORDONANȚA MILITARĂ NR. 8. Cum a fost reorganizată activitatea aeroporturilor după incidentul de la Cluj și cât va dura prelucrarea pasagerilor. Ghidul obligatoriu anunțat de Ministerul Transporturilor

ORDONANȚA MILITARĂ NR. 8. Cum a fost reorganizată activitatea aeroporturilor după incidentul de la Cluj și cât va dura prelucrarea pasagerilor. Ghidul obligatoriu anunțat de Ministerul Transporturilor
Aeronavele vor decola sau ateriza doar cu avizul Ministerului Transporturilor
Publicat: 10/04/2020, 16:11
Actualizat: 10/04/2020, 16:12

Modul în care sunt organizate și avizate toate zborurile din România a fost schimbat, prin Ordonanța Militară nr. 8, publicată vineri în Monitorul Oficial, după ce prevederile au fost argumentate și anunțate în cursul nopții de joi de semnatarul documentului, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Trecerea coordonării transporturilor aeriene de la nivelul conducerii aeroporturilor la structura Ministerului Transporturilor a venit după incidentul de joi de la aeroportul Cluj-Napoca, unde aproape două mii de persoane au așteptat în parcare, înghesuiți și în pericol de a fi infectați, pentru a zbura să lucreze în Germania. Mai multe anchete sunt în derulare pentru a identifica responsabilii pentru situația creată: firmele de recrutare, operatorii de zbor, conducerea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca sau Consiliul Județean Cluj, care administează parcarea din fața aerogării.

„Am fost cu toții martori, în tot ceea ce a fost publicat, martorii unei situații neplăcute, la Cluj. Pentru a evita în viitor ceea ce am văzut la Aeroportul din Cluj, începând de astăzi (joi, 9 aprilie – n.r.), autoritățile competente din România, cum ar fi Ministerul Transporturilor sau Autoritatea Aeronautică vor aviza orice transport aerian, chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autorităților județene. Așa cum știți, în România, unele aeroporturi sunt în subordinea autorităților județene și mai puține sunt în subordinea Ministerului Transporturilor. Prin acest articol, competența totală pentru decizia calendarului de aterizare-decolare, a acceptului de sosire sau plecare a unor aeronave, intră în competența Ministerului Transporturilor”, a spus Marcel Vela, joi noapte.

„În urma apariției Ordonanței Militare nr. 8 din 9.04.2020 Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) va aviza/aproba orice transport aerian, chiar și de pe acele aeroporturi aflate în subordinea autorităților județene”, a anunțat vineri Ministerul Transporturilor, printr-un comunicat de presă.

Potrivit instituției, AACR  a luat un set de măsuri încă din cursul nopții de joi spre vineri, când s-a discutat cu toate aeroporturile din țară situațoa curselor charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state.

În urma discuțiilor a fost stabilit un ghid de acțiuni obligatorii, cu mai multe coordonate după care să fie organizată activitatea în aeroporturi, arată comunicatul ministerului.

  • Aeroporturile trebuie să fie informate de operatorul aeronavei cu privire la zborurile pe care intenționează să le facă. Aeroportul va trebui să confirme că este de acord cu zborul/zborurile respectiv(e);
  • Operatorul de handling (fie că este al aeroportului, fie că este o altă entitate autorizată de AACR) trebuie să confirme că serviciile de handling solicitate se pot realiza cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, adaptate aeroportului în cauză, asigurând astfel protecția pasagerilor procesați, a vizitatorilor și a angajaților aeroportului. „În acest sens  s-a recomandat ca, atunci când este confirmată posibilitatea efectuării unui zbor charter, să fie luată în considerare dublarea timpului necesar pentru prelucrarea pasagerilor și a bagajelor față de timpul normal”, a anunțat ministerul.
  • În plus, Ministerul Transporturilor anunță că s-a solicitat să existe o monitorizare continuă a menținerii distanțării sociale în incinta aeroportului și să fie luate imediat măsuri atunci când se constată abateri.
  • „Nu în ultimul rând s-a decis să fie asigurată permanent legătura și coordonarea cu Direcțiile de Sănătate Publică (DSP-urile) locale pentru orice problemă legată de securitate și protecția sănătății angajaților aeroportului, a pasagerilor și a vizitatorilor”, se arată în document.

Verificări amănunțite la Cluj

În ceea ce privește incidentul de joi de pe Aeroportul  Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, în legătură cu care Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sunt realizate verificări privind o serie de aspecte care intră în aria de competență a structurilor din subordinea Ministerului.

„Astfel, ministrul Lucian Bode a dispus cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere către aeroport din județele de domiciliu ale cetățeniilor care urmau să zboare de pe Aeroportul din Cluj. Prin intermediul Autorității Rutiere Române (ARR) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier”, au transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, reprezenanții Ministerului Transporturilor.

Vor fi procesate toate cursele charter pentru plecarea celor aflați pe aeroporturi

Mai mult, ministrulul Transporturilor, Lucian Bode, a dispus să fie elaborat un Ordin de ministru care să reglementeze procedura referitoare la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări.

„Este important să existe o trasabilitate clară a întregii proceduri  motiv pentru care au fost cooptați în acest demers reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și ai Ministerului Afacerilor Interne. Procedura stabilită prin Ordin vine în sprijinul cetățenilor care nu trebuie expuși niciunui risc de infectare, precum și în sprijinul aeroporturilor care vor avea foarte bine stabilite procedurile de zbor”, se arată în comunicatul instituției.

Conform Ministerului Transporturilor, până la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, toate cursele charter vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflați pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinații.

Pe de altă parte, șase curse aeriene care urmau să plece vineri de la Cluj spre Germania apăreau vineri dimineață pe site-ul Aeroportului Cluj-Napoca, însă prefectul a spus că nu va pleca niciuna. 200 de oameni ajunși la aeroport sunt trimiși acasă.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cercetătorii sugerează să încercăm experiențe noi atunci când simțim că timpul ne scapă printre degete