Prima pagină » Coronavirus » DECIZII. Statul poate prelua bunurile aflate sub sechestru, dacă sunt utile în lupta contra COVID-19

DECIZII. Statul poate prelua bunurile aflate sub sechestru, dacă sunt utile în lupta contra COVID-19

DECIZII. Statul poate prelua bunurile aflate sub sechestru, dacă sunt utile în lupta contra COVID-19

Bunurile aflate sub sechestru în cadrul dosarelor penale şi sunt necesare pentru a preveni răspândirea Covid-19 pot fi preluate de stat. 

Noua măsură apare într-un ghid al Ministerului Justiţiei, emis joi, ca urmare a prelungirii stării de urgenţă.

Astfel, statul poate prelua clădiri, autoturisme, măşti, detergenţi sau orice alt bun confiscat şi care este necesar în lupta împotriva noului coronavirus.

„Pe durata stării de urgenţă, bunurile în privinţa cărora au fost instituite măsuri asiguratorii şi sunt necesare prevenirii şi combaterii răspândirii infecţiilor cu COVID-19 pot fi rechiziţionate, în condiţiile legi”, potrivit Ghidului Ministerului Justiţiei.

Printre bunurile aflate sub sechestru care pot fi folosite de stat pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus sunt detergenţi, măşti, clădiri și autoturisme, scrie MEDIAFAX.

Recomandarea video

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Cum prezintă propaganda rusă cazul dronei care a lovit blocul din Galați
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ungaria vrea România în Grupul de la Vișegrad. Avertisment din Elveția: „Să nu se folosească de acest format pentru influență”
Mediafax
Rusia a avertizat cu o zi înainte de căderea dronei la Galați. Ce l-a nemulțumit pe Putin
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
Meteolorgii ANM, în alertă. România, amenințată de „secetă meteorologică”. Ce se întâmplă începând cu 1 iunie 2026
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților