Prima pagină » Diverse » APEL. Colegiul Medicilor din Bucureşti face un apel către toate instituţiile publice și private

APEL. Colegiul Medicilor din Bucureşti face un apel către toate instituţiile publice și private

APEL. Colegiul Medicilor din Bucureşti face un apel către toate instituţiile publice și private

Colegiul Medicilor din Bucureşti cere echipamente de protecţie pentru cadrele medicale din policlinici. Bolile de inimă, bolile reumatice, alte boli cronice sau cancerul nu s-au redus, de la debutul crizei, „dimpotrivă, s-au accentuat din cauza stresului, a impactului psihologic şi fizic”.

„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, organizaţia care reprezintă corpul profesional din Bucureşti în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi non-guvernamentale, atrage atenţia asupra situaţiei în care se află unii medici specialişti din ambulator, în plină pandemie COVID-19. Mai mulţi colegi au semnalat CMMB lipsa mijloacelor de protecţie şi a testărilor periodice pentru noul coronavirus. Medicii din policlinică, aşa cum sunt cunoscuţi la nivelul publicului larg, reprezintă principala forţă de intervenţie pentru scăderea presiunii pe instituţiile spitaliceşti, dacă sunt necesare consultaţii sau tratamente de specialitate”, se arată într-un comunicat al Colegiului Medicilor Bucureşti.

Medicii spun că, în lipsa echipamentelor de protecţie sunt în pericol de contaminare şi pot contamina şi pacienţii.

„Odată ce transmiterea virusului corona se face în comunitate, toţi medicii şi asistenţii medicali sunt în pericol de contaminare, punând în egală măsură la risc pacienţii cu care vin în contact ulterior. Nu de puţine ori, medicii din ambulatoriul de specialitate din Bucureşti sunt nevoiţi să finanţeze din veniturile proprii mijloacele de protecţie suplimentare şi se confruntă cu dificultăţi în aprovizionarea cu măşti, combinezoane sau dezinfectanţi. CMMB face, deci, un apel către toate instituţiile publice responsabile şi către toate instituţiile de drept privat care pot ajuta medicii din ambulatoriul de specialitate să intervină, să ofere sau să finanţeze măşti, dezinfectanţi şi sisteme de protecţie acestor cabinete, pe nedrept uitate de decidenţi şi de public”, transmite Colegiul Medicilor Bucureşti.

Colegiul Medicilor din Bucureşti subliniază importanţa policlinicilor, care pot degreva spitalele de cazurile care pot fi tratate fără internare.

„Degrevând spitalele de acele cazuri care pot fi diagnosticate şi tratate fără internare, medicii din ambulatoriul de specialitate îi protejează deopotrivă pe colegii lor din gardă, sau de pe secţii, cât şi pe pacienţii care au nevoie de tratament spitalicesc, în condiţiile impuse de situaţia pe care o traversăm. Autorităţile publice, locale şi centrale, alături de companii private sau de societatea civilă, au ajutat medicii de familie şi pe cei din spital, după declanşarea alertei pandemice”, spune CM Bucureşti.

Recomandarea video

Mediafax
Ședință a coaliției de guvernare în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
Rubio se întâlnește cu Orbán la Budapesta, în contextul în care SUA și Ungaria urmează să semneze un acord nuclear civil
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Ce se întâmplă doctore
Abia dacă o mai recunoști! Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o complet
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Nu trafica doar persoane: Jeffrey Epstein a încercat, fără succes, să aducă două mașini rare în SUA
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Care este cel mai obositor deceniu al vieții?