Prima pagină » Diverse » PEDEAPSĂ. IPJ Timiș recunoaște, cu întârziere, că l-a demis pe polițistul care a denunțat „planul de amenzi” în starea de urgență

PEDEAPSĂ. IPJ Timiș recunoaște, cu întârziere, că l-a demis pe polițistul care a denunțat „planul de amenzi” în starea de urgență

PEDEAPSĂ. IPJ Timiș recunoaște, cu întârziere, că l-a demis pe polițistul care a denunțat „planul de amenzi” în starea de urgență
Foto: Facebook / Valer Kovacs

IPJ Timiș a transmis, luni seara, un comunicat, în care recunoaște că Valer Kovacs, polițist IPJ Timiș și lider sindical, a fost dat afară. Agentul a dezvăluit în presă că „șefii pun presiuni” pe agenți ca să dea cât mai multe amenzi, dar și că echipamentele de protecție utilizate de oamenii legii sunt foarte vechi.

Răspunsul instituției vine la 5 zile după actul demiterii, transmite libertatea.ro. ”La data de 13 mai 2020, a fost emis actul administrativ prin care s-a dispus destituirea din poliție a unui polițist, ca urmare a încălcării prevederilor Statutului Polițistului și Codului de Etică și Deontologie”, precizează Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de poliție Județean Timiș. IPJ Timiș își motivează decizia de a-l da afară pe Valer Kovacs ”ca urmare a încălcării prevederilor Statutului Polițistului și Codului de Etică și Deontologie.”

”Menționăm faptul că, ultima sancțiune dispusă, cea de destituire din poliție, a fost din cauza comportamentului necorespunzător și neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, constând în aceea că agentul de poliție a executat serviciul de patrulare și s-a prezentat la sediul I.P.J. Timiș, cu ocazia citării acestuia la Consiliul de Disciplină, cu armamentul personal asupra sa”, precizează comunicatul.

Valer Kovacs, despre pistolul personal

„Pistolul personal l-am deținut legal pentru pază și protecție. La IPJ Timiș nu există o cameră pentru depozitarea armelor personale. De aceea, am intrat cu pistolul în unitate, pentru că nu aveam unde să îl las”, a declarat Valer Kovacs, referindu-se la faptul că poartă un pistol personal, pentru că locuiește într-o zonă de interlopi.

Polițistul spune că a venit în unitate cu pistolul personal în 25 martie, dar, cu o zi în urmă, depusese un raport prin care ceruse aprobarea să utilizeze pistolul personal la serviciu. Cererea a fost respinsă.

Anterior aplicării sancțiunii destituirii din poliție, a fost consultat Consiliul de Conducere al I.P.J. Timiș, structură formată din personal cu funcții de conducere”. Consiliul de Conducere al I.P.J. Timiș a considerat că ”polițistul a dat dovadă de un comportament nedemn și ireconciliabil cu profesia de polițist”, arată comunicatul oficial.

„Șefii pun presiuni pe noi să dăm mai multe amenzi” / Despre proasta dotare: „Li s-au blocat pistoalele colegilor și nu au avut ce să facă!”

Polițistul Valer Kovacs face dezvăluiri șocante despre problemele din sistem, în plină pandemie de coronavirus. Acesta este polițist în cadrul IPJ Timiș și liderul Sindicatului Național al Polițiștilor DECUS, filiala Timiș.

„Problema cu presiunea să dăm amenzi exista și înainte de Starea de Urgență. Chiar și domnul Despescu a zis: hai să nu mergem la rupere acum cu amenzile”, a declarat polițistul, într-un interviu pentru Libertatea.ro.

Recomandarea video

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
A deschis succesiunea pentru averea Rodicăi Stănoiu?! L-am fotografiat pe 'puișorul' ministresei la notariat!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Artistul celebru care a fost masat de femeile depistate cu lepră la Cluj! Cele două și-au oferit serviciile la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Everest, Chimborazo, Mauna Kea: care este cu adevărat cel mai înalt munte din lume?