Prima pagină » Coronavirus » GÂNDUL LIVE. Marius Iconaru, Sindicatul Europol: Colegii au fost instruiți să nu aplice sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție. Ce document așteaptă polițiștii

GÂNDUL LIVE. Marius Iconaru, Sindicatul Europol: Colegii au fost instruiți să nu aplice sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție. Ce document așteaptă polițiștii

Madalina Prundea
Polițiștii așteaptă cadrul de reglementare a purtării măștilor de protecție

Marius Iconaru, secretar general Sindicatul Europol, a explicat, într-o intervenție la Gândul Live, că polițiștii așteaptă emiterea ordinului comun al MAI și MS care să detalieze condițiile și excepțiile privind purtarea măștilor de protecție, măsură devenită obligatorie odată cu instituirea stării de alertă.

Deși avem instaurată oficial starea de alertă, din 18 mai, când a intrat în vigoare HG 394/2020, deși avem baza legală care prevede contravențiile săvârșite, cât și amenzile aplicate, respectiv Legea 55/2020, nu avem ordinul comun al Ministerulului Afecerilor Interne și al Ministerului Sănătății, care detaliază condițiile mai exacte și excepțiile de la această regulă, a explicat Marius Iconaru, la Gândul Live.

„Până în momentul de față nu au venit din partea MAI precizări dacă se pot aplica sau nu contravenții”

„Azi, teoretic, dacă o persoană bolnavă de astm, să spunem, nu poartă mască, ar putea fi sancționată contravențional, pentru că în cuprinsul legii nu sunt prevăzute aceste condiții și excepții”, a detaliat Marius Iconaru.

Persoanele care vor avea recomandări să nu poarte masca vor fi obligate să aibă asupra lor documente justificative, din partea medicului specialist sau de familie.

„Până în momentul de față nu au venit din partea MAI precizări dacă se pot aplica sau nu contravenții, dar colegii noștri au fost instruiți de șefii nemijlociți să nu aplice sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție până nu se va reglementa această situație”, a subliniat Marius Iconaru.

Amenda care va fi aplicată este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei, iar contravenientul poate achita în termen de cel pult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal jumătate din cuantumul amenzii aplicate.

„Menirea noastră e să prevenim, nu să vânăm oamenii”

Potrivit lui Marius Iconaru, cuantumul va fi stabilit de agentul constatator, în funcție și de circumstanțele atenuante. „Dacă contravenientul va recunoaște și va spune că îi pare rău sau va fi la prima abatere, atunci cu siguranță colegii noștri vor merge pe o sancțiune minimă sau chiar pe un avertisment. Până la urmă menirea noastră e să prevenim, nu să vânăm oamenii”, a afirmat secretar general Sindicatul Europol.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, a explicat, miercuri, la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, de ce s-a impus obligativitatea purtării măștilor în spațiile închise, aducând drept argument un grafic care arată că riscul de ca o persoană contaminată care nu poartă mască să infecteze o persoană, chiar cu mască, este de 70%.

Starea de aleră a fost instituită luni prin HG 394/2020, în baza Legii 55/2020, include măsuri și sancțiuni și își produce efecte până la încuviințarea în Parlament.

Președintele Klaus Iohannis a avertizat marți, în cadrul unei declarații de presă la Palatul Cotroceni, că va fi obligat să reimpună o nouă serie de măsuri restrictive, dacă cetățenii nu vor respecta restricțiile impuse de Guvern, subliniind că în ultimele zile au existat comportamente în contradicție cu normele sanitare și a făcut apel la autorități locale să-ți asume un rol proactiv în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă