Prima pagină » Coronavirus » EXCLUSIV. Plimbată între spitale, Ioana a murit la doar 41 de ani în ambulanță: „La spital ne-au zis că e bine. A fost așa bine că a ajuns în pământ”. Soțul a aflat din presă că femeia nu avea coronavirus

EXCLUSIV. Plimbată între spitale, Ioana a murit la doar 41 de ani în ambulanță: „La spital ne-au zis că e bine. A fost așa bine că a ajuns în pământ”. Soțul a aflat din presă că femeia nu avea coronavirus

Ina Stoica
EXCLUSIV. Plimbată între spitale, Ioana a murit la doar 41 de ani în ambulanță: „La spital ne-au zis că e bine. A fost așa bine că a ajuns în pământ”. Soțul a aflat din presă că femeia nu avea coronavirus

Ioana Petcuci, o femeie de 41 ani din comuna Vădăstrița, Olt, a decedat pe 11 aprilie, în ambulanță, în drum spre spitalul din Slatina. La necropsie i-au fost recoltate inclusiv probe pentru coronavirus. Rezultatul a fost negativ. În schimb, femeia a fost înhumată conform procedurii pentru pacienții cu COVID-19 : „Ne-au spus de la spital că e bine, a fost așa bine, că a ajuns în pâmânt”, spune soțul femeii.

La șase săptămâni după ce soția i-a murit, Marinel Petcuci își plânge suferința și nimeni nu îi spune nimic. Inițial, i s-a spus că soția a murit de coronavirus, după care a aflat de la o ziaristă locală că, de fapt, femeia nu era infectată cu virusul Covid-19. Bărbatul spune că nu știe nici până astăzi motivul pentru care soția sa a murit și nu crede că motivul a fost pneumonie interstițială, așa cum scrie pe certificatul de deces.

„Adevărul n-ai să-l uiți niciodată în viață. Nu ne-a anunțat nimeni nimic. Nici testul de Covid, nici cel toxicologic”, spune Marinel răvășit.

A murit în Ambulanță

Pe 20 martie, Ioana a mers să se opereze din cauza unui furunc la spitalul din Caracal, iar pe 25 a fost externată, potrivit mărturiei soțului. La internare i s-a făcut testul de coronavirus, spune Marian, iar rezultatul a fost negativ.

După două săptămâni, Marinel a mers cu soția sa la control, tot la Caracal. Acolo medicul i-a spus că operația evoluează bine. N-a primit tratament cu antibiotic, ci doar rivanol, bandaj și betadină.

La trei zile, femeii i s-a făcut rău, iar soțul, speriat, a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. Așa a ajuns la spitalul din Corabia.

„Se învinețise toată. Atunci am sunat la salvare, am crezut că a făcut un infarct. Îmi spunea că o doare în piept. Am urcat-o pe piciorul ei în salvare. Când am ajuns la spital mi-au zis că are hemoglobina scăzută. Mi-au zis că o să vină acasă și să merg cu ea la spital la Slatina pentru că are un tromb la picior. A vomitat în fața spitalului. Între timp, au spus că o trimit ei la Slatina”, spune Marinel Petcuci pentru Gândul.ro.

A primit-o în sacul de la morgă

Marinel n-a mai apucat să ajungă la Ioana la Slatina și să-și ia rămas bun. Soția sa a murit, în salvare, în drum spre spital.Nu știe nimic despre testul toxicologic, nici despre cel de covid. A aflat din presa locală că n-a avut coronavirus, iar pe certificatul de deces al femeii scrie negru pe alb insuficiență respiratorie și pneumonie interstițială.

„Lumea prin sat a început să se alarmeze că a avut coronavirus.După șase săptămâni nimeni nu mi-a făcut nimic. Mi-au dat-o într-un sac, în sacul de la morgă. Au mers copiii să o recunoască și au dat-o în sac”, spune Marinel Petcuci.

Slujba a fost una creștinească, dar cu puțini membri, așa cum cerea stare de urgență și cu capul sicriului închis.

Marinel Petuci suspectează că la mijloc ar fi fost vorba de o infecție care a apărut după operație. Între timp, a depus și o plângere la Parchet. Bărbatul acuză că la Slatina geanta soției, o sumă de bani, dar și biletul de externare emis de spitalul din Caracal au dispărut. După deces, copiii ar fi recuperat telefonul și portofelul, nu și geanta, suma  de 300 lei şi biletul de externare.

„Am pus un avocat, am depus plângere penală. Vrem să știm adevărul. Pe ea din pământ nu o mai duc, dar vrem să știm adevărul. Sunt terminat. Au trecut șase săptămâni de când a muri”

De când Ioana nu mai e, viața lui Marinel și a copiilor s-a schimbat. Tătal lui Marinel Petcuci de supărare s-a îmbolnăvit. A făcut o semipareză și accident vascular cerebral.

Am stat o viață cu ea. Am făcut atâtea împreună. Dacă îmi ziceau de la început că era mai bine să o vadă un specialist mai mare, o duceam și dincolo de București. De ce mi-au zis că totul merge bine ? Ce bine a mers. În pâmânt a mers. Toată viața noastră e marcată, spune mâhnit bărbatul.

DSP spune 13 aprilie-soțul 11 aprilie

Direcţia de Sănătate Publică a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că femeia din Vădăstriţa, judeţul Olt, decedată la doar 41 ani, nu a murit din cauza COVID-19, în data de 13, deși soțul acesteia susține că, de fapt, Ioana a murit pe 11. Între timp, Marinel Petcuci a depus și plângere penală.

„Femeie, în vârsta de 41 ani, mediul rural, în data de 13.04.2020 solicită ambulanţa. În drum spre unitatea sanitara ( SJU Slatina ), dezvoltă stop cardiorespirator, este resuscitată, dar nu răspunde la manevrele de resuscitare. Deoarece decesul a survenit spontan şi cu cauze necunoscute s-a efectuat necropsia, în cadrul căreia s-au recoltat fragmente de tesuturi pentru cauze infectioase, fragmente de organe pentru examenul histopatologic, probe inclusiv pentru infectia cu noul coronavirus. Testul pentru infectia cu noul coronavirus a fost lucrat în cadrul laboratorului Institutului Cantacuzino Bucuresti, cu rezultat negativ“, a transmis DSP Olt.

Managerul Spitalului Slatina: „A existat un pic de vâlvă la momentul respectiv”

Managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, a fost contactat de Gândul.ro pe data de 28 mai, care ne-a spus că într-adevăr, femeia a decedat pe Ambulanță în drum spre Slatina, însă în ceea ce privește efectuarea sau nu a testului toxicologic trebuie verificat la medicină legală.

„Din câte știu despre cazul ăsta a existat un pic de vâlvă la momentul respectiv.Medicina legală a sesizat o suspiciune de Covid și a luat probă necroptică și a rezultat negativ pe Covid. Raportul necropsiei și testele trebuie verificate”, a declarat Rotea pentru Gândul.ro.

Potrivit unui răspuns oficial al Spitalului Slatina, pe data de 13 mai nu a existat niciun deces din Vădăstrița înregistrat la nivelul Spitalului Județean Slatina. Ulterior, aceștia ne-au confirmat că data decesului este 11, nu 13, așa cum spune și soțul femeii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?