Prima pagină » Diverse » Ghinion uriaș pentru pasagerii unui zbor Nisa- Oslo: Au aterizat chiar când autorităţile norvegiene au introdus carantina pentru Franța

Ghinion uriaș pentru pasagerii unui zbor Nisa- Oslo: Au aterizat chiar când autorităţile norvegiene au introdus carantina pentru Franța

Ghinion uriaș pentru pasagerii unui zbor Nisa- Oslo: Au aterizat chiar când autorităţile norvegiene au introdus carantina pentru Franța

Cei 158 de pasageri ai unui zbor al companiei scandinave SAS între oraşul Nisa (sudul Franţei) şi capitala norvegiană Oslo au fost nevoiţi să rămână în carantină timp de 10 zile, după ce avionul lor a aterizat la destinaţie chiar în momentul în care în Norvegia intra în vigoare măsura de carantinare a persoanelor venite din Franța.

Pilotul ar fi făcut eforturi să aterizeze mai devreme, pentru a evita carantinarea pasagerilor, însă, cu toate că a reușit să atingă solul cu 9 minute mai devreme decât ora anunțată, nu a putut evita carantina.

Autorităţile norvegiene anunţaseră că încadrează Franţa în „zona roşie”

Potrivit înregistrărilor de pe aeroportul din Oslo şi ale SAS, cursa SK4700 a aterizat în capitala Norvegiei fix la miezul nopţii. Site-ul de specialitate FlightRadar24 a consemnat aterizarea pe pista de la Oslo la ora 00.01 locală, 22.01 GMT, cu nouă minute mai devreme decât ora programată.

Norvegia a anunţat joi că Franţa, Elveţia, Monaco şi Republica Cehă vor intra de a doua zi în „zona roşie” a coronavirusului, cele patru trecând din nou de pragul de 20 de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Cei aflaţi la bord sperau să scape de carantină şi au aplaudat când pilotul le-a comunicat că vor ateriza fix la miezul nopţii

Dar cum trecerea Franţei în zone roşie era prevăzută începând de la miezul nopţii, pasagerii trebuie să intre în carantină, a explicat pentru France Presse Elisabeth Johansen, consilieră în Ministerul sănătăţii norvegian.

Actul normativ privind trecerea Franței în zona roșie intră in vigoare de la miezul nopții, deci pasagerii trebuie să facă o carantină”, ​​a declarat Agence France-Presse Elisabeth Johansen, consultantă a Ministerului Sănătății norvegian.

Pasagerii pot rămâne în carantină la locul de reşedinţă şi nu trebuie să rămână în hoteluri la aeroport

Norvegia se confruntă cu o înmulţire a contaminărilor, cu şapte noi cazuri la 100.000 de locuitori în 14 zile, adică triplarea incidenţei, conform datelor OMS Europa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronauții chinezi au înregistrat cea mai scăzută temperatură atinsă vreodată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi