Prima pagină » Gânduri printre cărți » Scriitoarea Alexandra Medaru: „Mi-am imaginat că lumea literară este o lume aparte, în care scriitorii se sprijină reciproc”

Scriitoarea Alexandra Medaru: „Mi-am imaginat că lumea literară este o lume aparte, în care scriitorii se sprijină reciproc”

Scriitoarea Alexandra Medaru: „Mi-am imaginat că lumea literară este o lume aparte, în care scriitorii se sprijină reciproc”

Alexandra Medaru (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, EgoPHobia, O mie de semne, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de suspans, Revista de povestiri, Argos, eCreator.ro, Parnas XXI, Postmodern, Puterea – Cotidian Național, Select News și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019).

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Gândul.ro: Bine v-am găsit! Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră! Care a fost primul contact cu lumea literară? Când ați început să scrieți și ce gen/genuri abordați?

Alexandra Medaru: Bine v-am găsit! Vă mulțumesc pentru invitație. Primul contact cu lumea literară l-am avut abia în 2014, când am participat la un Atelier de Creative Writing organizat de Revista de povestiri în care publicasem cu un an înainte. Acest contact a venit cumva târziu, având în vedere că am început să îmi scriu propriile texte pe la zece ani, când am pus pe hârtie prima mea poveste fantastică. Și acum prefer să scriu literatură fantastică, pentru că îmi permite să alunec către zona mistică a lumii și să pătrund, de asemenea, în zona psihologică a personajelor. Pe lângă acest tip de literatură, am mai scris și proză realistă, dramă și poezie, precum și literatură științifico-fantastică.

Gândul.ro: Care sunt calitățile care vă descriu ca scriitor?

Alexandra Medaru: Principala calitate care mă descrie ca scriitor este versatilitatea stilului pe care îmi place să îl adaptez în funcție de specia literară pe care o abordez. De exemplu, unul dintre romanele pe care le am în lucru se desfășoară în mai multe perioade temporale, iar pentru una dintre ele am realizat un text ce amintește de cărturari, text ce poate fi citit în Revista Online de SF&F Galaxia 42. Apoi, ar fi faptul că sunt foarte atentă cu orice scriu și revizuiesc prozele mele de mai multe ori înainte de a le arăta publicului. Această calitate vine cumva și din faptul că am și o rubrică de critică literară și sunt și editor al revistei online EgoPHobia, lucru care mi-a permis să învăț foarte multe despre ce presupune un text cu adevărat valoros: existența unei povești care să atragă, personaje credibile, o narațiune și dialoguri adaptate la firul epic etc.

Gândul.ro: Cu ce viziunea ați intrat în domeniul cărții și cum s-a schimbat ea de-a lungul timpului?

Alexandra Medaru: Mi-am imaginat că lumea literară este o lume aparte, în care scriitorii se sprijină reciproc. Din păcate, există foarte multe șicane care se produc în această lume, iar pentru a descrie ce simt eu față de peisajul literar aș folosi un citat din Creionul de tâmplărie al lui Mircea Cărtărescu: Feriți-vă de scriitorul care arată a scriitor, trăiește-ntre scriitori și vorbește mult despre cărți: sunt cele mai multe șanse ca el să fie doar un impostor oarecare. Scriitorilor adevărați, de obicei, le e lehamite de lumea literară ca lăptarului de lapte.

Gândul.ro: Cum vă pot găsi cititorii? Ce și unde ați publicat până acum?

Alexandra Medaru: Cititorii mă pot găsi pe blogul Tărâmuri de nicăieri , unde vor descoperi toată activitatea mea literară, incluzând cărțile în care sau pe care le-am publicat până acum, și anume: Eroi fără voie. O antologie a grupului literar Secția 14 (Ed. Millennium Books, 2015), Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), Antologia CENTENARIUM StrING (Editura Tornada, 2018), Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019).

Gândul.ro: Sunteți și editor și critic literar. Ce preferați să citiți?

Alexandra Medaru: Prefer literatura realistă, deși scriu literatură fantastică. Apoi îmi mai place să îmi petrec timpul cu literatură gotică ori poezie, la care aș adăuga și jurnale ale unor scriitori celebri ori cărți pe teme istorice sau geopolitice.

Gândul.ro: Ce părere aveți despre piața de carte din România? Dar despre autorii români?

Alexandra Medaru: Din păcate, piața de carte din România este mult prea mică când ne gândim că în medie se citește o carte pe an pe cap de locuitor. Și e păcat! Mai ales că există numeroși autori autohtoni valoroși, printre care i-aș menționa pe Ștefan Bolea, Radu Vancu, Cosmin Perța, Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Aldulescu, dintre scriitorii contemporani. Și printre clasici avem cu ce ne lăuda: Camil Petrescu, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, ar fi doar câțiva.

Gândul.ro: Cum se poate face recunoscut un scriitor? Este dificil de pătruns pe piața de carte?

Alexandra Medaru: Un scriitor se poate face recunoscut prin propria scriitură și printr-un aparat de marketing puternic care să îl susțină, mai ales că avem o inflație de edituri, iar a publica nu mai este la fel de dificil ca în trecut.

Gândul.ro: Cât contribuie susținerea din partea editurilor la succesul unei cărți sau credeți că sunt laturi care necesită îmbunătățiri?

Alexandra Medaru: Din punctul meu de vedere, editura este principalul motor pentru succesul unei cărți după ce aceasta a fost publicată. Dacă o editură nu investește în marketing, o carte poate fi extraordinară și totuși are toate șansele să nu ajungă cunoscută, tocmai pentru că nu i s-a acordat atenția potrivită. Legat de aparatul de marketing, sunt numeroase edituri care lasă scriitorii să își promoveze singuri volumele, deși ele ar trebui să fie responsabile de acest lucru, mai ales că sunt direct interesate să aibă vânzări.

Gândul.ro: Ce pregătiți pe viitor pentru cititori? Aveți în plan o nouă carte?

Alexandra Medaru: În prezent, lucrez la un roman fantastic. Mai multe nu vreau să dezvălui pentru moment. Să-i spunem superstiție scriitoricească.

Gândul.ro: În încheiere, ce mesaj ați vrea să transmiteți cititorilor? (Sau poate un îndemn la lectură)

Alexandra Medaru: Citiți autori contemporani autohtoni!

Gândul.ro: Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim mult succes!

Alexandra Medaru: Și eu vă mulțumesc și vă doresc toate cele bune!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Proiectul de lege promulgat de Nicușor Dan care afectează transportatorii
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Vești bune despre sănătatea ta dacă îți place ceapa