Prima pagină » Diverse » Averile miliardarilor lumii s-au mărit considerabil în timpul pandemiei, potrivit unui studiu UBS și PwC

Averile miliardarilor lumii s-au mărit considerabil în timpul pandemiei, potrivit unui studiu UBS și PwC

Averile miliardarilor lumii s-au mărit considerabil în timpul pandemiei, potrivit unui studiu UBS și PwC

Pandemia de coronavirus i-a făcut pe superbogaţii din întreaga lume şi mai bogaţi, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă PwC şi marea bancă elveţiană UBS şi citat miercuri de dpa.

Activele totale ale celor peste 2.000 de miliardari ai lumii au ajuns la un nivel record de aproximativ 10,2 trilioane de dolari

La sfârşitul lunii iulie, activele totale ale celor peste 2.000 de miliardari ai lumii au ajuns la un nivel record de aproximativ 10,2 trilioane de dolari, potrivit analizei, publicată miercuri.

Acest nivel depăşeşte vârful anterior de 8,9 trilioane de dolari, atins la sfârşitul anului 2017.

Averile miliardarilor lumii s-au mărit considerabil datorită piețelor bursiere

Sporirea bogăţiei superbogaţilor s-a datorat în parte recuperării pieţelor bursiere, în timp ce investiţiile în zone cu creştere rapidă precum tehnologia şi îngrijirea sănătăţii s-au dovedit a fi în special ”motoare” de făcut avere, conform studiului.

În prezent 2.189 bărbaţi şi femei au averi de peste un miliard de dolari.

Numerar, bunuri imobiliare şi de lux, precum şi acţiuni şi companii listate la bursă au fost luate în considerare în evaluarea averilor lor, în timp ce datoriile au fost deduse.

În Germania, activele nete ale ultra-bogaţilor au crescut la 594,9 miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iulie, după o scădere la începutul pandemiei de coronavirus.

Numărul miliardarilor în ţară a crescut de la 114 la 119.

Pentru raport, UBS şi PwC au analizat datele de la 2.189 de miliardari din 43 de ţări şi au realizat interviuri cu 60 de miliardari.

Fondatorul și directorul executiv al Amazon, cea mai bogată persoană de pe planetă

Cea mai bogată persoană de pe planetă este Jeff Bezos, fondatorul și directorul executiv al Amazon, cu 189 miliarde de dolari. Bogăția lui Bezos a crescut cu 74 de miliarde de dolari până în acest an, potrivit indicelui miliardarilor Bloomberg, din cauza creșterii prețului acțiunilor Amazon, pe măsură ce mai mulți oameni s-au adresat companiei. Una dintre puținele femei este antreprenorul cosmetic, Kylie Jenner.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!