Scriitoarea Cristina Oțel: „Am învățat sau, mai bine zis, încă învăț să spun stop lucrurilor care mă epuizează și afectează”

Cristina Oțel a debutat în anul 2016 cu cartea „Felinare stinse”, la editura Quantum Publishers. Al doilea roman semnat de ea – „Hanoracul tău” – a văzut lumina tiparului în 2018. Mai multe despre Cristina Oțel descoperim în interviul pe care ni l-a acordat.

Gândul.ro: Cine este Cristina dincolo de cărțile ei?

Cristina Oțel: În urmă cu patru ani mă descriam cu ușurință, precum o studentă care zâmbește de câte ori scrie, citește sau încropește o rețetă nouă. Și mai spuneam că, dacă nu mă găsești scriind sau gătind, mă găsești lângă oamenii care mă fac fericită și lângă toți cățelușii mei. Anii au trecut și lucrurile s-au mai schimbat, dar am zâmbit doar gândindu-mă la descrierea de atunci.

Acum, sunt deja absolventă, copilul din mine s-a mai domolit, nu mai pregătesc atât de multe rețete dulci, și nici timp liber nu prea am. În altă ordine de idei, cred că sunt același om simplu, care uneori râde prea zgomotos, alteori plânge prea mult și căruia îi place să scrie. Nu am fost niciodată pricepută la a mă descrie sau a spune lucruri despre mine. Este mult mai ușor să vorbesc prin intermediul cărților mele, este mai ușor să dau o voce unui personaj, astfel încât acesta să transmită un mesaj.

COMUNICAT A inceput Korean Days, cel mai mare festival dedicat culturii Sud-Coreene!

17:58

ECONOMIE Achiziția E.On România, de către ungurii de la MVM, acuzați de legături cu Rusia, a fost BLOCATĂ. Decizia finală e la CSAT

17:51

Gândul.ro: Când ai realizat că îți dorești să fii autoare?

Cristina Oțel: Nu a existat un moment anume în care am spus „Gata, de azi îmi doresc să devin autoare”. Am început să scriu pentru că aveam atât de mult idei, și nu doar idei, ci și imagini, totul era o aglomerare de voci, imagini, idei, litere, dimineața, la prânz și seara, așadar am zis să le pun pe hârtie. Nu am început să scriu cu scopul de a publica, nu m-am gândit niciodată atât de departe. Sigur, undeva exista o speranță, însă nu asta m-a determinat să scriu. Pur și simplu îmi făcea plăcere, mă entuziasma, mă făcea să trec prin atâtea stări, încât nu am văzut un motiv pentru care să nu scriu. Din anumite puncte de vedere, îmi este dor de eleva sau studenta Cristina. Nu știu dacă îmi este dor inocența ei, dar știu cu siguranță că îmi este dor de ea.

Gândul.ro: Au trecut câțiva ani de când ai publicat primul roman. Ce i-ai spune Cristinei de atunci? Ai vrea să îi dai vreun sfat?

Cristina Oțel: Of! Da și nu. Mi-aș dori să îi spun anumite lucruri, poate că acestea ar fi scutit-o de niște momente mai grele. Probabil că, dacă ar fi ales să fie mai blândă și înțelegătoare cu ea, nu ar fi suferit atât de mult.

Ceva ce Cristina din prezent a învățat, iar Cristina din trecut nu știa, este faptul că oamenii sunt atât de diferiți și, din păcate, nu poți trece prin viață crezând că aceștia te vor trata cu respectul pe care tu îl oferi. Sună foarte banal și, cum ar spune mama mea, la mintea cocoșului, însă este o lecție pe care nu o înveți așa ușor.

Pe măsură ce trec anii, ai parte de mai multe lecții decât ai avut vreodată la școală; acestea te schimbă, te modelează, te șlefuiesc, este un proces natural până la urmă, dar a little kindness goes a long way și când vorbesc despre bunătate, mă refer și la aprecierea de sine, la self love. Dacă poți să fii bun cu cei din jurul tău, trebuie să fii bun și înțelegător și cu tine.

Gândul.ro: De ce slice of life și nu fantasy? Te-ai gândit vreodată să schimbi direcția și să abordezi genul fantasy?

Cristina Oțel: Una dintre lucrările mele neterminate, un draft la care mai revin din când în când, este fantasy, așadar am cochetat și cu genul acesta. Prietena mea, care a și citit draft-ul, îmi spune tot timpul să nu cumva să îl șterg și mă tot roagă să nu-l las undeva uitat într-un folder.

Deși este o experiență plăcută, să te dedici acestui gen, cred că prefer acest slice of life. Dacă m-ai întreba care sunt punctele mele forte în ceea ce privește scrisul aș spune emoția și character development. Consider că poveștile mele sunt simple bucăți rupte din viață. Viața mea, viața ta, viața altora. Personajele mele nu se luptă cu dragoni și nu omoară vampiri, dar au monștrii lor, unii nevăzuți și rar acceptați de societate.

Gândul.ro: De ce Hanoracul tău? Cum ai ales titlul acesta?

Cristina Oțel: O să răspund la această întrebare lăsând un mic citat de la începutul romanului.

„Sunt o adunătură de oase, mușchi și piele. Vânătăi pe spate. Cicatrici plumbuite de-a lungul brațelor. Respirații acute. Amurguri vărsate pe gresia din baie.

Toate ascunse sub un hanorac cu o mărime mai mare.”

Spuneam mai devreme că personajele mele nu se luptă cu dragoni, nu omoară vampiri și nu aleargă după nicio comoară. Însă se confruntă cu alți demoni, unii invizibili, și ignorați de lume, pentru că suntem în 2020 și pentru unii depresia încă este o gluma, atacurile de panică sunt exagerări, iar bullying-ul este doar un fel de „ah, sunt copii, se tachinează”.

Mi-am dorit foarte mult să vorbesc despre aceste subiecte, cărora oamenii nu le dau importanță. Faptul că suntem în anul 2020 și încă aud persoane anulând complet ideea de mental health mă înspăimântă. Când am început să scriu acest roman, nu m-am gândit că voi schimba complet percepția oamenilor despre bullying, sau self-harm, atacuri de panică și abuz în familie. Tot ce mi-am dorit a fost ca oamenii să citească, să își adreseze întrebări și poate, poate, să înțeleagă că tot ceea ce am descris eu i se poate întâmpla oricui, fie că vorbim de vecinul de la scara 2, de o persoană pe care o vezi pe stradă sau de un coleg de muncă.

Sigur, mi-aș dori ca oamenii să îi privească pe cei din jur cu mai multă compasiune și considerație. Uneori nu avem indicii care să ne spună că omul de lângă noi se confruntă cu diverse probleme. Alteori avem, dar poate minore. De cele mai multe ori, însă, avem tendința de a spune că nu este treaba noastră. Dar dacă noi am trece printr-o situație dificilă, oare am tânji după o vorbă bună, după un simplu „cum te simți azi? ”. Eu consider că da. Nu sunt atât de naivă încât să cred că pot educa pe cineva cu poveștile mele. Nu sunt cele mai grozave povești, și nici nu am cel mai larg public, însă tare mi-aș dori ca măcar o persoană dintre cele care citesc romanele mele să rămână cu un gând bun pe care să îl ofere celor din jur.

Gândul.ro: Ce ai învățat despre tine, ca persoană, scriind?

Cristina Oțel: Sunt fericită scriind, dar scrisul mă și consumă foarte mult. Întregul proces, pe cât de plăcut poate fi, este și obositor din multe puncte de vedere. Aceasta este unul dintre motivele pentru care în ultima vreme nu am lucrat la nimic. Pentru propriul meu bine am decis să iau o pauză și să mă reîntorc la scris atunci când mă voi simți pregătită.

Am învățat sau, mai bine zis, încă învăț să spun stop lucrurilor care mă epuizează și afectează. În altă ordine de idei, am descoperit că empatizez un pic prea mult cu tot ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Gândul.ro: Care este personajul tău preferat?

Cristina Oțel: Mihail, din „Hanoracul tău”, fără doar și poate. Asta dacă vorbim de romanele publicate. Dar mai am câteva personaje pe care le iubesc, numai că nu s-au întâlnit cu cititorii deocamdată.

Gândul.ro: Ai vrea să le transmiți ceva cititorilor?

Cristina Oțel: În primul rând, aș vrea să le spun să aibă grijă de ei! Să se trezească dimineața și să fie convinși că prezența lor contează, să fie recunoscători pentru faptul că își văd părinții sau îi sună mama, pentru faptul că au mâncare pe masă sau că au un acoperiș deasupra capului. Știu că toate acestea sună atât de banal și poate vă gândiți că nu are rost să menționez aceste lucruri, dar dacă am învățat ceva în acest an este să apreciez fiecare moment și fiecare persoană pe care o am lângă mine. Toți avem probleme, iar probleme externe le acutizează de cele mai multe ori pe cele interne, însă încă suntem aici și asta spune multe. Trebuie să fim recunoscători că suntem aici și încrezători că o să fie mai bine.

De asemenea, as vrea să le mulțumesc celor care mi-au trimis mesaje și au împărtășit cu mine opinia lor despre romanele mele, dar și celor care, pur și simplu m-au întrebat cum mă simt. Le mulțumesc cititorilor în general pentru că o carte arată foarte bine în mâinile cuiva, acolo îi este locul și știu că România are cititorii ei.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – online@gandul.ro , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.