Prima pagină » Dezvăluiri » EXCLUSIV. GÂNDUL.RO a aflat cine e denunțătorul din dosarul ex-primarului PSD Daniel Tudorache. Încrengăturile dintre Tiger Security – DGASPC Sector 1 și Ion Niță, denunțătorul din dosarul lui Sorin Oprescu

EXCLUSIV. GÂNDUL.RO a aflat cine e denunțătorul din dosarul ex-primarului PSD Daniel Tudorache. Încrengăturile dintre Tiger Security – DGASPC Sector 1 și Ion Niță, denunțătorul din dosarul lui Sorin Oprescu

EXCLUSIV. GÂNDUL.RO a aflat cine e denunțătorul din dosarul ex-primarului PSD Daniel Tudorache. Încrengăturile dintre Tiger Security - DGASPC Sector 1 și Ion Niță, denunțătorul din dosarul lui Sorin Oprescu

Fostul primar PSD Daniel Tudorache a depus luni – prin avocat – contestația la cauțiunea de 1 milion € care i-a fost impusă de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Urmează ca Tribunalul București să stabilească,acum, un termen de judecată. Până atunci, GÂNDUL.RO vă oferă noi informații, EXCLUSIVE, din culisele acestei anchete pe care DNA a declanșat-o împotriva fostului primar de la Sectorul 1. De fapt, la DNA există două dosare care-l vizează pe Daniel Tudorache.

Primul dosar este legat de achiziția de tablete școlare făcută de Primăria Sector 1 în luna septembrie a acestui an, plângerea aparținând actualului primar de la Sectorul 1, Clotilde Armand.

În cel de-al doilea dosar, cel în care Tudorache este acuzat de spălare de bani – alături de fosta soție – și de complicitate la trafic de influență, ies la iveală, totuși, ”încrengături” extrem de interesante. Potrivit surselor GÂNDUL.RO, și în acest caz există un denunțător. Este vorba despre patronul firmei Tiger Security, Bogdan Șovar, care ar fi declarat anchetatorilor că reprezentantul altei firme de pază și securitate, Ion Niță, i-ar fi cerut bani în legătură cu un contract derulat de Tiger cu DGASPC Sector 1, spunându-i că banii trebuie să ajungă la fostul primar Tudorache.

Ion Niță, zis „Ochelaristu`”, condamnat la fond în dosarul fostului primar general Sorin Oprescu

Numai că – pe surse judiciare – GÂNDUL.RO a aflat că Ion Niță, pus și el sub acuzare la această oră, nu a recunoscut, la momentul audierii sale la DNA, că i-ar fi cerut lui Șovar vreun ban și a respins, categoric, afirmația conform căreia Daniel Tudorache i-ar fi solicitat bani sau că i-ar fi dat acestuia vreo șpagă.

Se știe că Ion Niță – zis „Ochelaristu`” – este condamnat, la fond, în dosarul fostului primar general Sorin Oprescu, după ce a fost acuzat de DNA că „găsea persoane la limita școlarizării și cu un nivel de trai foarte redus care, în schimbul unor sume modice, erau de acord ca pe numele lor să fie înființate societăți, controlate în realitate de inculpat direct sau prin persoane din anturajul său”.

Ramificațiile merg, însă, mult mai departe. Și asta pentru că la DGASPC Sector 1 era director, în perioada vizată de anchetatori ca fiind cea în care ar fi fost săvârșite aceste fapte, un personaj extrem de controversat: Ioan Dănuț Fleacă. Acesta păstorea direcția din anul 2000, adus de fostul primar Vasile Gherasim, menținut de fostul edil Chiliman și… dat afară de fostul primar PSD, Dan Tudorache.

Între Fleacă și Primăria Sector 1 a avut loc un proces, iar Fleacă a câștigat pe ordonanță președințială la fond, dar în apel a câștigat primăria. Surse din primărie afirmă – pentru GÂNDUL.RO – că Fleacă ar fi trecut acum de partea primăriței Clotilde Armand, iar aceasta se bazează și pe Fleacă, dar si pe patronul de la Tiger Security (care avea contract cu DGASPC Sctor 1 încă din 2015) pentru ca Daniel Tudorache să fie trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influență.

Surse GÂNDUL.RO: ”Acuzațiile aduse lui Daniel Tudorache, fără un fundament solid”

La dosar – afirmă sursele judiciare, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO – nu există, însă, nicio dovadă că Daniel Tudorache ar fi vorbit cu Bogdan Șovar de la Tiger Security sau cu Ion Niță pentru a primi vreo șpagă prin acest intermediar.

Al doilea tronson al acuzațiilor – în cel de-al doilea dosar făcut de DNA lui Tudorache – este legat de spălarea de bani. În urma percheziției domiciliare s-au ridicat bani și bijuterii, precum și mai multe înscrisuri. De aici ar fi apărut indiciile pe care se bazează anchetatorii în lansarea acuzației de spălare de bani adusă lui Tudorache și fostei sale soții.

Chiar dacă presupusele fapte ar fi avut loc în urmă cu multă vreme, procurorul Ana Dana, cea care lucrează acum la dosar, merge pe forma continuată, adică de unde a avut bani soția lui Tudorache – care s-a ocupat de afaceri -, de-a lungul timpului, pentru a cumpăra anumite imobile, unele cu bani cash. Și, o altă întrebare, de ce cash și nu cu bani din conturi, și de ce banii respectivi nu erau depuși în bănci?

Sursele GÂNDUL.RO afirmă că aceste acuzații n-ar avea un fundament solid, pentru că se știe că, – înainte de anii 2000 – băncile picau precum popicele, iar oamenii preferau să facă tranzacții cu bani lichizi.

DNA, interesată să împuște… doi iepuri cu un singur glonț

În cazul de față, Daniel Tudorache este acuzat, alături de fosta soție, de spălare de bani pe considerentul că banii respectivi, precum și bunurile imobile, ar fi fost o spălare de bani care a adus bunăstare ambilor soți, despărțiți, în momentul de față, dar locuind împreună de dragul fiicei lor minore.

Numai că despărțirea celor doi este considerată la DNA… “o vrăjeală”.

Pe de altă parte, percheziția făcută la Marian Vanghelie, în aceeași zi, pe indicii că ar exista infracțiuni în modul de achiziție a tabletelor școlare de către Primăria Sector 5 – prin compania Economat – are un substrat: Vanghelie și Tudorache, așa cum se știe, sunt buni prieteni. Iar DNA a fost interesată să împuște doi iepuri folosind un singur glonț – achiziția de tablete.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi