Prima pagină » Economic » Digitalia » Digitalizare » Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase: „Vom avea în curând o şedinţă de Guvern 100% digitală şi fără maculatură”/ Digitalizarea României și simplificarea birocrației, prioritate a Executivului

Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase: „Vom avea în curând o şedinţă de Guvern 100% digitală şi fără maculatură”/ Digitalizarea României și simplificarea birocrației, prioritate a Executivului

Gilda Popa
Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase: „Vom avea în curând o şedinţă de Guvern 100% digitală şi fără maculatură”/ Digitalizarea României și simplificarea birocrației, prioritate a Executivului
Nicolae Ciucă îl lasă „la vatră!” Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, demisionează la cererea premierului interimar

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a declarat că ținta Guvernului Orban, care a avansat puternic în direcţia digitalizării tuturor şedinţelor şi reuniunilor care au loc la Palatul Victoria, este o şedinţă de Guvern 100% digitală. „România digitală” nu este o simplă sintagmă, ci „o ţintă majoră pentru actuala guvernare”, a spus Tănase, subliniind, însă, că prin acest proiect nu se doreşte „transformarea birocraţiei clasice într-o birocraţie digitală”, ci o simplificare totală a activităţii instituţiilor publice.

„Ţinta noastră este să avem în curând o şedinţă de Guvern 100% digitală şi fără maculatură şi vreau să vă asigur că suntem foarte avansaţi în această direcţie”, a precizat Tănase.

Şeful SGG a menţionat că, deşi are un caracter consultativ, Comitetului Interministerial pentru debirocratizare (DEBIRO) are rolul de a identifica orice propuneri de debirocratizare venite din partea cetăţenilor, a mediului de afaceri şi a societăţii civile.

Șeful SGG: „România digitală nu este o simplă sintagmă, ci o ţintă majoră pentru actuala guvernare”

„România digitală nu este o simplă sintagmă, ci o ţintă majoră pentru actuala guvernare, deoarece ne dorim să reconstruim încrederea în instituţiile statului prin digitalizarea şi informatizarea administraţiei publice. Digitalizarea presupune, însă, multe lucruri. Presupune în primul rând debirocratizare, dar şi inovare, rapiditate, adaptare şi, mai ales, punerea nevoilor cetăţenilor în centrul preocupărilor administraţiei publice. Ideile par întotdeauna simple, dar implementarea lor este aproape de fiecare dată dificilă, cu atât mai mult în vremuri în care te confrunţi cu o pandemie”, a declarat Antonel Tănase, vineri, la a treia reuniune lunară a Comitetului Interministerial pentru debirocratizare, în calitate de preşedinte al Comitetului DEBIRO.

Antonel Tănase: Estimăm că în fiecare an vor fi adoptate 1.500 de măsuri de debirocratizare

„În cadrul fiecărei şedinţe viitoare a Comitetului vor fi aprobate alte propuneri de diminuare a birocraţiei. Estimăm că în fiecare an vor fi adoptate 1.500 de măsuri de debirocratizare. (…) Totodată, un demers important al Comitetului DEBIRO este elaborarea propunerii pentru Strategia Naţională de Debirocratizare şi Simplificare administrativă, care va fi supusă, în viitor, atenţiei Guvernului”, a afirmat Tănase.

Celebrele teancuri de hârtii transmise statului, transformate în documente online, uşor de transmis prin e-mail

Antonel Tănase a subliniat, totodată, că birocraţia clasică nu trebuie transformată într-o birocraţie digitală.

„Nu vrem să transformăm birocraţia clasică într-o birocraţie digitală. Vrem să simplificăm total activitatea instituţiilor publice, să transformăm celebrele teancuri de hârtii transmise statului în documente online, uşor de transmis prin e-mail şi vrem să desfiinţăm formularele şi adeverinţele în formatul clasic”, a punctat Tănase.

România va beneficia de fonduri europene importante pentru digitalizare: 700 de milioane de euro prevăzuți în Planul Naţional de Redresare

Șeful SGG a menţionat că România va beneficia de fonduri europene importante pentru digitalizare în mai multe domenii, educaţie, sănătate, justiţie şi finanţe, proiectul Planului Naţional de Redresare prevăzând în acest sens investiţii de 700 de milioane de euro din bani europeni pentru astfel de proiecte.

Sâmbătă se lansează portalul guvernamental simplificare.gov.ro

La rândul său, secretarul de stat la Cancelaria prim-ministrului, Tony Romani, coordonator al Comitetului DEBIRO, a anunţat lansarea portalul guvernamental simplificare.gov.ro destinat colectării sugestiilor de la cetăţeni pentru debirocratizarea administraţiei.

„Începând de mâine (sâmbătă – n.r.) va fi operaţional portalul Guvernului pentru simplificare, numit simplificare.gov.ro . (…) Portalul pe care publicul îl va avea la dispoziţie este doar una dintre formele prin care colectăm sugestii dinspre societatea românească. Avem permanent legătura şi suntem în permanentă discuţie cu mediul de afaceri”, a declarat Romani.

El a menţionat că în cadrul reuniunii de vineri a Comitetului sunt propuse circa 60 de măsuri specifice de simplificare, iar alte 200 de măsuri sunt în discuţie pentru a fi adoptate la şedinţele următoare ale DEBIRO.

Analiza de risc nu va mai fi necesară pentru companiile care au bunuri în valoare de sub 500.000 de lei

Romani a precizat câteva din propunerile formulate de mediul de afaceri în scopul debirocratizării.

„În urmă cu trei zile, Coaliţia pentru Dezvoltarea României a cerut public renunţarea la analiza de risc, în setul de propuneri de azi veţi regăsi limitarea acestei analize doar pentru companiile mari. Astfel, analiza nu va mai fi necesară pentru companiile care au bunuri în valoare de sub 500.000 de lei sau spaţii de sub 500 de metri sau care se află în cadrul unor clădiri ce au deja obligaţia de a-şi face această analiză, cum ar fi mall-urile sau clădirile de birouri. De asemenea, renunţăm odată pentru totdeauna la timbrele fiscale care sunt încă folosite pentru documentele medico-legale”, a declarat el.

Premierul Ludovic Orban a participat, vineri, la cea de-a treia reuniune lunară a Comitetului Interministerial pentru Debirocratizare, declarând că Executivul a emis și o Ordonanță de Urgență care obligă instituțiile statului să furnizeze serviciile online, în cazul în care e cerut acest lucru. Cu toate acesta, Ludovic Orban a atras atenția că ”revenirea la dosare și hârtii” a redevenit o practică pentru mulți funcționari.

”Acest proiect de debirocratizare prin simplificare, prin digitalizare, trebuie să funcționeze inclusiv prin reducerea unor categorii de taxe, pentru că, pe fiecare drum de obținere a unei autorizații de construcții, întâlnim tot felul de taxe, care nu fac altceva decât să genereze un preț de multe ori necuvenit, care nu este neapărat prevăzut prin lege pentru ca un om să își obțină un drept sau un document sau un serviciu care este conferit de lege”, a declarat premierul  Ludovic Orban în cadrul ședinței DEBIRO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale