Prima pagină » Coronavirus » Medicul Radu Țincu, dispus să se vaccineze public împotriva COVID: „M-aș vaccina în orice condiții pentru că eu cred în vaccin”

Medicul Radu Țincu, dispus să se vaccineze public împotriva COVID: „M-aș vaccina în orice condiții pentru că eu cred în vaccin”

Medicul Radu Țincu, dispus să se vaccineze public împotriva COVID: „M-aș vaccina în orice condiții pentru că eu cred în vaccin”

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a declarat că vaccinarea corpului medical „reprezintă garanția supremă” că vaccinul anti-COVID este cel potrivit. „Nu m-ar convinge dacă domnul Florin Cîțu s-ar vaccina, pentru că dânsul este economist”, a spus doctorul, duminică seară, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Radu Țincu s-ar vaccina fără ezitare în mod public: „Da, fără niciun fel de problemă”.

Acesta a spus că sigur ar contribui la credibilizarea demersului de vaccinare la nivel național. „Cu siguranță, da, și asta am spus-o de la început, că m-aș vaccina în orice condiții pentru că eu cred în vaccin și cred în toată evoluția științifică, însă spuneați de această scindare, că nu s-au vaccinat Președintele sau primul-ministru, sau ministrul Sănătății. Din punctul meu de vedere, sigur că este un act de imagine, însă pentru populație cred că ar trebui să fie un element extrem de important”.

„Nu m-ar convinge dacă dl. Cîțu s-ar vaccina”

„Din punctul meu de vedere, în momentul în care se vaccinează corpul medical, se vaccinează medicii din spitalele de boli infecțioase, cred că reprezintă garanția supremă că acest vaccin funcționează din punct de vedere medical. Să știți, eu n-aș fi deloc încântat, de exemplu, și nu m-ar convinge dacă domnul Florin Cîțu s-ar vaccina, pentru că dânsul este economist. Faptul că el se vaccinează nu îmi spune mare lucru, dar faptul că astăzi colegii mei de la „Matei Balș”, de la „Victor Babeș” și din toate spitalele de boli infecțioase s-au vaccinat îmi spune că acești oameni garantează pentru eficiența și siguranța acestui vaccin”, a adăugat Radu Țincu la B1TV.

Medicul nu i-a iertat pe anti-vaxxeri: „Dacă discutați de anti-vacciniști, să știți că ei își vor dezvolta toate strategiile de combatere în funcție de ceea ce noi facem. Știți că la începutul pandemiei nu recunoșteau virusul – iată că acum îl recunosc, dar nu vor să accepte vaccinul. Cu cât noi evoluăm, și vor evolua cu strategii de combatere a virusului. Mai vreau să spun un lucru care mi se pare paradoxal și este, dacă vreți, un comportament social pe care nu l-am înțeles. La începutul pandemiei, în luna martie, când erau 200 de cazuri pe zi, lumea a luat cu asalt magazinele și le-a golit, pregătindu-se de un scenariu apocaliptic. Ulterior, când au fost, iată, câte 10.000 de cazuri pe zi, oamenii erau relaxați, doreau să se impună măsuri de relaxare, au existat protestele anti-mască și au considerat că este o dictatură medicală. E un comportament ciudat”, a subliniat Radu Țincu.

„Cum apărea un fake news…”

„Un alt element care mi se pare iarăși de neînțeles în comportamentul social – în fiecare lună, știți că au fost fake news-uri cu tot felul de medicamente-minune, care pot să ne vindece de coronavirus. Cum apărea o astfel de știre falsă, lumea golea rafturile farmaciilor în încercarea de a-și face stocuri pentru un posibil medicament împotriva coronavirusului. Astăzi, când avem în față un vaccin eficient care luptă exact împotriva acestui virus, iată că nu mai dorim să ne vaccinăm. Este încă un comportament ciudat social pe care nu reușesc să îl înțeleg și care n-are un fundament”, a mai declarat medicul de la Floreasca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ