Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Urmărire ca în filme în Timiș. Polițiștii au tras focuri de armă. Șoferul a abandonat mașina și a fugit

GÂNDUL LIVE. Urmărire ca în filme în Timiș. Polițiștii au tras focuri de armă. Șoferul a abandonat mașina și a fugit

Polițiștii din Timiș au fost nevoiți să facă uz de armamentul din dotare după ce un șofer nu a oprit la semnalele lor. Cel aflat la volan, dar și pasagerul au abandonat mașina într-un câmp și au reușit să fugă. Zeci de oamenii ai legii, însoțiți de câini, i-au căutat pe cei doi.

Totul a plecat în momentul în care polițiștii au observat că mașina era lovită în partea din față. În loc să oprească, cel aflat la volan a călcat accelerația, iar la scurt timp mașina a fost găsită abandonată pe un câmp.

„Ieri, în jurul orei 18.20 un echipaj din cadrul Biroului Rutier aflând-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a unui autoturism pe strada Iuliu Maniu din municipiul Timișoara.

Șoferul nu s-ar fi conformat semnalelor polițiștilor, aceștia pornind în urmărirea autoturismului. În timpul urmăririi polițiștii ar fi executat mai multe focuri de armă, atât de avertisment cât și asupra autoturismului, somându-l pe acesta în repetate rânduri să oprească.

Autoturismul a fost abandonat

Între localitățile Săcălaz și Berecsău autoturismul a fost abandonat pe un teren viran, șoferul și pasagerul ce se aflau în interior reușind să fugă.

Ulterior, în urma uzului de armă pasagerul din autoturism a fost rănit, prezentându-se la spital în vederea acordării de ingrijiri medicale.

Șoferul avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii

Totodată, din verificările efectuate în baza de date s-a constatat faptul că șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru infracțiuni săvârșite la regimul circulației și furt.

Polițiștii în continuare efectuează verificări în vederea depistării și tragerii la răspundere a acestuia.

În urma evenimentului a fost sesizat Parchetul de pe langa Judecătoria Timișoara care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Recomandarea video

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure