EXCLUSIV. Dezvoltator imobiliar: ”Măsura suspendării PUZ-ului de sector este nelegală” + ”Vom întreprinde toate demersurile prevăzute de lege în scopul atragerii răspunderii tuturor celor implicați și recuperării prejudiciului”

EXCLUSIV. Dezvoltator imobiliar: ”Măsura suspendării PUZ-ului de sector este nelegală” + ”Vom întreprinde toate demersurile prevăzute de lege în scopul atragerii răspunderii tuturor celor implicați și recuperării prejudiciului”
EXCLUSIV. Dezvoltator imobiliar: ”Măsura suspendării PUZ-ului de sector este nelegală” + ”Vom întreprinde toate demersurile prevăzute de lege în scopul atragerii răspunderii tuturor celor implicați și recuperării prejudiciului”

După ce Nicușor Dan a declanșat procedura prin care Planurile Urbanistice Zonale de sector (PUZ) ar putea fi suspendate, Capitala a intrat într-un adevărat război al declarațiilor și al reacțiilor adverse. Se vorbește despre un blocaj economic și social al Bucureștiului, pentru o perioadă de doi ani, investiții aflate în derulare  – sute de milioane de euro, în multe dintre cazuri fiind vorba despre fonduri europene – fiind în pericol de a fi stopate.

GÂNDUL.RO a prezentat, de altfel, ÎN EXCLUSIVITATE, puncte de vedere ale specialiștilor din diferite domenii, aceștia considerând că inițiativa Primarului General al Capitalei nu poate produce nimic bun, pe termen lung, plasând Bucureștiul într-un stand-by cu efecte negative considerabile.

Există proiecte în derulare, au fost investite sume de ordinul zecilor/sutelor de milioane de euro în aceste proiecte, au fost obținuți – pe baza documentațiilor P.U.Z. – fonduri UE pentru respectivele investiții. Locuitori ai Capitalei, pe de altă parte, au plătit avansul pentru a obține o locuință care urmează a fi construită, iar suspendarea P.U.Z.-urilor de sector ar fi o adevărată lovitură pentru aceștia.

O măsură ”nelegală”, 3 argumente esențiale

Unul dintre dezvoltatorii imobiliari din București a transmis, potrivit surselor noastre, o notificare către Primăria Capitalei – Direcția Asistență Tehnică și Juridică -, iar GÂNDUL.RO prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, motivele potrivit cărora demersul inițiat de Nicușor Dan este ”nelegal” și poate duce la grave prejudicii.

Trebuie menționat că respectivul dezvoltator imobiliar a obținut un certificat de urbanism – în baza documentației PUZ existente – pentru autorizarea și dezvoltarea unui amplu proiect imobiliar, iar eventuala suspendare a PUZ-ului plasează întreaga investiție sub semnul întrebării.

Eventuala suspendare a PUZ-urilor de sector este considerată ”nelegală”, iar dezvoltatorul imobiliar prezintă trei motive esențiale prin care își argumentează poziția față de inițiativa controversată și contestată a lui Nicușor Dan.

  • Nu a fost respectat principiului consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes local deosebit
  • Nu sunt îndeplinite condițiile și premisele suspendării actului administrativ
  • Suspendarea efectelor PUZ-ului contravine prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

”Nu a fost respectat principiului consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes local deosebit”

Potrivit dispozițiilor art. 75 lit. c) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Administrația publică locală are obligația de a se organiza și funcționa respectând principiile specifice impuse de lege, se precizează în această notificare, printre care și ”principiul consultării cetățenilor în soluționarea unor probleme de interes local deosebit”.

”Acest principiu presupune implicarea cetățenilor în managementul deciziilor, prin legiferarea sa urmărindu-se aducerea deciziilor cât mai aproape de beneficiari, care trebuie să fie informați și consultați asupra modului de luare a deciziilor autorității în cazul problemelor de interes local deosebit”, menționează notificarea trimisă către Primăria Capitalei.

”Este în afara oricărui dubiu că suspendarea PUZ-urilor în vigoare aplicabile la nivelul Sectoarelor Municipiului București reprezintă o problemă de interes local deosebit, atât prin raportare la anvergura acestor documentații, cu caracter de reglementare, cât și prin efectele aproape dezastruoase pe care suspendarea lor pe o perioadă de 24 de luni le produce”

Astfel, ținând cont de însemnătatea actelor cu caracter normativ a căror suspendare se propune, precum și de repercusiunile pe care o astfel de măsură le generează, inclusiv producerea unor prejudicii imposibil de reparat și a unor dezechilibre majore la nivelul Municipiului București, dezvoltatorul imobiliar consideră că ”în spiritul legalității, era absolut necesar ca inițiativa unei astfel de propuneri să fie dezbătută public, în mod transparent. Doar printr-o dezbatere publică amplă și consistentă, în care toți cei implicați să-și expună punctul de vedere, s-ar fi putut crea premisele legalității și oportunității unei astfel de măsuri”.

”Nu sunt îndeplinite condițiile și premisele suspendării actului administrativ”

În ceea ce privește suspendarea unor acte administrative, o astfel de decizie poate fi luată de organul emitent, dar ”numai în măsura în care o normă juridică prevede expres această posibilitate”.

”În situația dată, nu există niciun text de lege în vigoare care să facă referire la posibilitatea suspendării unui plan urbanistic zonal, ca act administrativ normativ, de către organul care l-a emis sau de către organul ierarhic superior”, arată dezvoltatorul imobiliar.

În același timp, doctrina juridică de specialitate arată că ”posibilitatea suspendării actului juridic de către autoritatea emitentă, în absența unui text legal expres în acest sens, este inadmisibilă, întrucât o astfel de practică, lăsată la absolut libera apreciere a autorității, poate foarte ușor da naștere la abuzuri, la comiterea lor pe scară largă, la ridicarea suspendării actelor administrative la rangul de principiu.” (n.red. – vezi Romulus Ionescu, Drept Administrativ).

”În ipoteza în care prin absurd am admite că această măsură a suspendării ar fi permisă autorității emitente și am trece peste impedimentul incapacității acesteia, vă rugăm să aveți în vedere nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege care să justifice o suspendare a unui act administrativ: cazul bine justificat și paguba iminentă. Autoritatea emitentă nu a pus la dispoziție niciun studiu, niciun aviz al vreunei comisii tehnice de specialitate prin care să se demonstreze care este justificarea unei astfel de măsuri și care sunt pagubele iminente ale căror înlăturare se urmărește”

Semnatarul notificării mai specifică și că, până acum, nu există niciun caz justificat și nicio urgență care să conducă la adoptarea unei decizii de suspendare în mod intempestiv a PUZ-ului de sector.

”Faptul că aceste documentații a căror suspendare se urmărește au fost introduse în circuitul administrativ și civil, au produs efecte și au stat la baza a numeroase investiții cu impact pozitiv la nivelul Municipiului București, fără ca cineva să fi reclamat și să fi dovedit vreun prejudiciu efectiv, arată fără putință de tăgadă că nu există niciun caz justificat și nicio urgență care să conducă la adoptarea unei decizii de suspendare în mod intempestiv. Nu mai puțin important, trebuie subliniat că este inadmisibil ca în baza unor situații și plângeri punctuale, izolate, să se procedeze la blocarea unui întreg sector”, susține dezvoltatorul imobiliar.

”Suspendarea efectelor PUZ-ului contravine prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul”

Existând un certificat de urbanism valabil, emis în baza documentației PUZ existente, dezvoltatorul imobiliar a demarat toate procedurile obținere a avizelor solicitate în scopul autorizării proiectului imobiliar, iar suspendarea PUZ ”încalcă prevederile Legii 350/2001”.

Dezvoltatorul imobiliar transmite și că au fost deja angrenate și investite sume importante pentru dezvoltarea respectivului proiect imobiliar.

”Măsura suspendării încalcă în mod flagrant prevederile Legii 350/2001, privând subscrisa de posibilitatea beneficierii de o documentație emisă în mod valabil și cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile la momentul emiterii sale. Potrivit art. 56 din actul normativ amintit mai sus, valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situații: a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condițiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desființare”.

”Considerând că legea și securitatea actului juridic prevalează, subscrisa am angrenat și investit sume importante pentru dezvoltarea proiectului. Măsura suspendării PUZ-ului va conduce la blocarea efectivă a tuturor demersurilor noastre, respectiv la imposibilitatea continuării proiectului pe o perioadă de cel puțin 24 de luni. Acest fapt se va traduce prin prejudicii semnificative ale subscrisei, decurgând din relațiile cu partenerii contractuali (proiectanți, constructori, angajați) și cu clienții proiectului imobiliar cu care am încheiat deja promisiuni de vânzare”

Prin inițiativa suspendării PUZ-ului de sector, ”autoritatea omite complet faptul ca PUZ-ul a intrat în circuitul administrativ și civil, dând naștere unor drepturi și obligații în lanț a căror respectare va fi imposibil de dus la îndeplinire, ba mai mult va conduce la dezechilibre majore din punct de vedere economic și social”.

”Toate autoritățile publice din România au obligația să respecte principiile consacrate la nivelul Uniunii Europene”

Primăria Capitalei este atenționată că această suspendare a PUZ-ului de sector atrage prejudicii majore, fiind ”nelegală și abuzivă”, iar dezvoltatorul imobiliar din București avertizează că va întreprinde toate măsurile legale pentru ca toți cei care se fac vinovați de o astfel de hotorâre să răspundă și pentru ca prejudiciul dă fie recuperat.

”Nu mai puțin important, toate autoritățile publice din România au obligația să respecte principiile consacrate la nivelul Uniunii Europene, respectiv principiul protecției încrederii legitime și principiul securității juridice sau al stabilității raporturilor juridice. Practica instanțelor europene arată fără dubiu că măsuri abuzive ale autorităților care generează insecuritate și lezează încrederea legitimă nu sunt compatibile cu dreptul Uniunii Europene”, consideră dezvoltatorul imobiliar.

”În concluzie, în baza argumentelor arătate mai sus, vă rog să aveți în vedere că măsura suspendării este profund nelegală și abuzivă, iar în cazul în care totuși va fi adoptată, subscrisa vom întreprinde toate demersurile prevăzute de legea administrativă, civilă și penală în scopul atragerii răspunderii tuturor celor implicați în această procedură și recuperării prejudiciilor suferite”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
Tragedie în România! A MURIT
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto