Poetul Narcis Avădănei, despre ”Statul paralel”: ”Nu sunt absurd și nu cred neapărat într-o societate ideală, dominată de echilibru”

Lumea se schimbă. Oamenii se schimbă. Nu știu dacă în bine sau în rău și nici nu vreau să mă lovesc de vreun puritan ieșit tocmai din meandrele online-ului, care-i cu norma la zi și care are o tendință aproape sinucigașă de a se pune contra curentului. Mi se pare că mă-nvârt într-un cerc vicios, în care nu mai regăsesc calea și parcă din ce în ce mai tare nu-i mai regăsesc pe cei din jurul meu, la modul general privind, ca într-o decadentă și urâtă furtună a rațiunii.

Cu toții s-au săturat de analize și totuși nimeni n-a dat vreun diagnostic. Mie mi se pare totuși că ne confruntăm cu-n univers paralel, o adâncă prăpastie între decență și grobianism, un stat paralel. Nu, nu, nu mă refer la cel politic, acolo-i altă Mărie, cu altă pălărie, mult mai avangardistă și mai plină de comorbidități, realmente patologice. Eu mă refer la toată discrepanța aceasta din spațiul public. Acum vreo câteva săptămâni, un anume tânăr, cu mare popularitate-n online, stârnea virulente păreri legate de faptul că s-a asociat cu maneliști.

CONTROVERSĂ Viktor Orban acuză Kievul de pregătirea unui act de sabotaj la conducta de gaze din Serbia. Opoziția din Ungaria îl contrazice

22:14

INCIDENT Percheziție cu bucluc. Ce au găsit polițiștii la cazările muncitorilor de la șantierul căii ferate Cluj-Oradea

22:12

Păi, e vreo uimire? Nu e țara cu milioanele de vizualizări pentru acest gen și pentru cei care-s tot mai frivoli? Trist nu-i asta, trist e faptul că un puști de teapa aceasta ia la rost un ministru și-i indică direcții, de parcă ar deține adevărul absolut, aclamat fiind atunci de-o țară care a uitat ce-nseamnă școala, care a lăsat singură de izbeliște un sistem bun și l-a vândut treptat, cu fiecare tăcere, cu ”las-o, bă, că merge așa”!

Priveam un simplu video de la o emisiune de mare audiență, din prime-time, sâmbătă seară, cu Pepe, care-l imita pe Adrian Minune, cu dedicații, bani aruncați pe sus și multe alte bucăți lipsite de noima unui act artistic. Mii de comentarii, absolut toate pozitive, legate de vorbe de genialitate, de talent, de artă. Și-atunci m-am întrebat dacă nu am luat-o eu razna și oare nu-s într-o emisferă în care nu mai am nici o șansă de scăpare? Și nu e vorba de gen, ci doar de opinia majorității, pentru că, simplu, dacă mergi la un video al oricărui alt artist decent, vei găsi injurii, vei găsi aceiași oameni care sunt doldora de ipocrizie și lipsă de discernământ.

Eu nu-s elitist. Nu sunt absurd și nu cred neapărat într-o societate ideală, dominată de echilibru. Cred în schimb în cei care au coloană și care pot distinge între bine și rău. Cred în lumina celor care au „tupeul” să facă și să zică ceva, fără să le mai fie atât de tare frică de toată hoarda de prostie care se va abate, mai ceva ca un virus ucigaș, asupra lor.

Cum arată statul paralel? Păi, este fix cel în care se complace toată lumea, pentru că așa-i românul, cu o plăcere nebună în a dormita, cu o satisfacție și o dragoste nespusă pentru subcultura pe care o ridică la rang de virtute, încercând să o ascundă printre citate din clasici sau, și mai urât, festivaluri mondene, pline de muzică electronică. Ardem în spitale, facem eroi din toți borfașii și ne dăm extrem de importanți în online atunci când avem interese sau ceva de câștigat. Se poate oare să fim împânziți la tot pasul de această nonșalanță? Se poate oare ca nimeni, dar absolut nimeni, să nu aibă o problemă cu asta și totul să meargă din inerție, mai departe?

Atunci, mă scuzați, dar ne merităm soarta. Ne merităm destinul de trădători, ne merităm conducătorii și cumva, țara are chipul, ca într-o oglindă, al nostru. Nu mă regăsesc în peisaj, dar ca mulți alții, sunt luat la kilogram, în aceeași mare turmă în care, dacă încerci să spui sau să zugrăvești prin cuvânt, ajungi la colțul rușinii, fiind bătut la palmă cu vreo două-trei mustrări și-un frigider plin de cărnuri apetisante și organe care de care mai erectile!

„Statul” paralel este fix opinia majorității, acea majoritate care a devenit din minoritate, o mare și puternică voce. Una care are melisme-n gât și care e gata să te vândă la colț pentru orice avantaj ar avea nevoie. Subiectul e vast și plin de tot soiul de specimene. E suficient să aștepți o lună și să vezi cum, zi de zi, în bula normalității tale, ești constrâns.

De pe stradă, în market, în magazine, în oricare loc ajungi, te lovești de toți cei care trăiesc ca să trăiască, n-au idealuri și se complac în România închis colorată, cu milioane de vizualizări la manele și cu idolii aceștia pentru generația care vine. Cum care generație? Aia pe care părinții inconștienți au masacrat-o lăsându-i la întâmplare pe puștii lipsiți de discernământ!

Ideea este că suntem una cu ce ascultăm, privim și credem. Iar părerile, atât de trâmbițate de toată lumea, nu se crează râzând la IUmor la Antena 1 și nici pe Youtube, pe vlogurile celor care-și fac conturile pline din prostia voastră. Viața nu are un dicționar clar după care să se ghideze, dar are lumini pe care-ar trebui, măcar puțin, să le adunăm în pieptul nostru. Sunt optimism, în cealaltă paralelă a mea, în care-i bine, în care e loc pentru toți, în care nu există vandalism, bădăranism, urâțenie și mișei.

Există doar libertate și o viață care are dreptul să fie trăită după bunul plac! Nu vrem nici spiritualitate, nici desfrâu, nici o extremă nu poate face bine, în schimb nu mai vrem idioți printre noi, gata să ne-atace, să ne lovească și să ne cucerească dramul de bunătate! Restul capitolelor le vom scrie, cu seninătate. Cu punct și literă mare, de la capăt. Măcar atât știm, unii dintre noi, să scriem corect!