Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Dumitru Borțun, specialist în comunicare: „Cultura antivaccin este mai veche, iar Ministerul Sănătății nu a făcut nimic pentru a stopa acest tip de mesaj / Școala vieții este un alibi al celor care nu au făcut școala normală” | VIDEO

GÂNDUL LIVE. Dumitru Borțun, specialist în comunicare: „Cultura antivaccin este mai veche, iar Ministerul Sănătății nu a făcut nimic pentru a stopa acest tip de mesaj / Școala vieții este un alibi al celor care nu au făcut școala normală” | VIDEO

Dumitru Borțun, președintele juriului de onoare al Asociației Române de Relații Publice (ARRP), a fost printre invitații de joi seara ai Emmei Zeicescu la GÂNDUL LIVE.

El a vorbit despre atitudinea antivaccin a unei părți a populației și a adăugat că astfel de mesaje există de foarte mult timp.

Mai mult, el atrage atenția că Ministerul Sănătății nu a intervenit pentru a pune capăt distribuirii unor astfel de mesaje în spațiul public.

„Cultura aceasta antivaccin este mai veche la noi și a fost promovată de-a lungul anilor fără ca Ministerul Sănătății să intervină. Vorbim de ceea ce se numește în teoria comunicării «comunicare proactivă»”, a spus Borțun.

Borțun: „Școala vieții” este un alibi al celor care nu au făcut școala normală

Specialistul în comunicare a comentat, printre altele, și teoriile conspiraționiste din ultima perioadă referitoare la pandemia de COVID-19 și la campania de vaccinare.

„Suntem într-un stadiu de înapoiere material și spiritual. Se leagă întotdeauna, unde ai sărăcie materială, ai și sărăcie spirituală. Minte simplistă, gândire inautentică, manipularea unor clișee, unor idei primite de-a gata. Ideile altora. Cum spun francezii, «les idées reçues», ideile primite și cu care individul jonglează ca la circ și este foarte încântat, are impresia că el gândește. Dar nu gândește. De fapt, manipulează ideile altora. Este genul de înapoiere în gândire, dar și o înapoiere a personalității”, a spus Dumitru Borțun la GÂNDUL LIVE.

Borțun spune că lipsa de educație este cea care, de cele mai multe ori, duce la astfel de atitudini și comportamente atunci când vine vorba despre probleme de acest tip.

„Școala vieții este un alibi pe care și-l dau cei care nu au făcut școala normală și care nu au înțeles nici acum de ce era important să aibă școala normală. Despre școală, ei spun cu foarte multă larghețe, lejeritate, că nu le-a plăcut cartea. Zi că nu te-a dus mintea, spune că n-ai putut!”, a adăugat el.

Dumitru Borțun: Cinismul vine din foarte multă ignoranță

Dumitru Borțun a vorbit și despre protestele din ultima perioadă față de restricțiile impuse de către autorități, dar și despre modul în care acestea din urmă au comunicat în ultimul timp.

Acesta spune că cei care ies la proteste nu mai protestează împotriva restricțiilor, pentru că au realizat că nu au câștig de cauză, ci încep să se folosească de unele concepte, precum libertatea,  pentru a-și justifica manifestațiile. Cu toate acestea, specialistul în comunicare atrage atenția că dreptul la libertate nu trebuie sub nicio formă contrapus dreptului la viață al celorlalți. Mai mult, el adaugă că unii dintre participanții la proteste „incită oamenii la nesupunere civică”.

Borțun adaugă că cinismul caracterizează o parte a acestor proteste.

„Cinismul vine din foarte multă ignoranță. Oamenii ăia n-au citit cărți despre ciuma neagră, despre gripa spaniolă, epidemia de holeră din România dintre cele două războaie mondiale, habar nu au. Nici nu au văzut filme despre aceste evenimente. Deci în imaginarul lor nu există imaginea aia terifiantă cu cadavre pe străzi, pe care nu le mai ridică nimeni pentru că nu mai are cine, toată lumea e bolnavă. Asta e perspectiva care ne așteaptă dacă nu luăm măsuri”, a declarat specialistul la GÂNDUL LIVE.

Specialistul în comunicare a vorbit și despre acele persoane care îi acuză pe medici că ar ucide intenționat pacienții. El spune că mintea umană este „un labirint misterios, cu foarte multe lighioane care stau la pândă”, cum ar fi prejudecățile, clișeele, stereotipurile.

El spune că oamenii care au protestat în curțile spitalelor și i-au numit «asasini» pe medici nu vorbesc în limbajul în care li se comunică, motiv pentru care nu ar înțelege dacă autoritățile ar comunica mai des cu ei.

„Noi folosim un limbaj de specialitate, un jargon, care merge între noi, pe orizontală, dar când vorbești cu omul ăla care n-a trecut prin școală, are diplomă dar nu a învățat nimic, degeaba îi vorbești, că trece pe lângă el. Ar trebui apelat la fotbaliști. Sunt atâția fotbaliști care s-au îmbolnăvit de COVID, au lipsit din echipele lor, echipele au pierdut puncte. De ce? Din cauza COVID. Sunt echipe la care s-a îmbolnăvit și antrenorul. Cheamă-i la televizor să povestească, pentru că sunt eroii lor, al publicului ăsta”, a mai declarat Dumitru Borțun.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șoc în Europa. Ungaria întoarce SPATELE Rusiei după era Orbán: „Le închidem ușa în nas”
Digi24
„Fără piraterie, Lavrov, doar afaceri”. Reacția Ucrainei după ce Moscova a acuzat-o de „terorism pur”
Cancan.ro
El este bărbatul care a făcut infarct, după ce a aflat că fiica lui a făcut un accident rutier. Gheorghe avea doar 45 de ani 🥲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Nuntă în familia a doi dintre cei mai bogați români. Cine sunt mirii care se căsătoresc la Iași și ce averi au părinții lor
Mediafax
Rabla Auto 2026 începe pe 20 iulie. Actele necesare pentru înscriere
Click
Satul din România în care au mai rămas doar 20 de locuitori. Nu există nici magazin și nici medic. „Oamenii sunt pe cale de dispariție”
Digi24
China se pregătește în secret de prăbușirea regimului Putin și schimbarea puterii la Kremlin (WSJ)
Cancan.ro
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Descopera.ro
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Arheologii au aflat cine a fost astronomul mayaș care a creat o formulă matematică unică