Prima pagină » Economic » Cariere » Piața muncii » Sondaj: Pandemia a redus șansele studenților de a găsi un job. Care sunt salariile pentru juniorii intrați pe piața muncii

Sondaj: Pandemia a redus șansele studenților de a găsi un job. Care sunt salariile pentru juniorii intrați pe piața muncii

Madalina Prundea
Sondaj: Pandemia a redus șansele studenților de a găsi un job. Care sunt salariile pentru juniorii intrați pe piața muncii
Categoria de vârstă 15 - 24 de ani înregistrează cea mai ridicată rată a șomajului / Sursa foto: Shtterstock - caracter ilustrativ

Piața muncii nu a oferit multe oportunități de carieră studenților în anul 2020, potrivit unui sondaj realizat de comunitatea online Undelucram.ro. Chiar dacă au aplicat pentru joburi și unii au mers și la inteviuri, mai bine de jumătate dintre respondenți nu au primit o ofertă de angajare. Salariile nete pe care le pot primi juniorii, conform estimărilor pieței, se încadrează într-o plajă de la 1.600 la 4.700 de lei, în funcție de domeniul economic.

Studenții din România au întâmpinat dificultăți în găsirea unui loc de muncă în contextul pandemic declanșat anul trecut, dincolo de provocările „clasice” cu care se confruntă la aplicarea pentru un job.

Drumul de la teoria din școală la practica din organizații

„Auzim de ani de zile că avem nevoie de juniori care să intre în câmpul muncii, dar și că aceștia nu au suficientă experiență pentru a fi angajați. Este un paradox cu care studenții din România se confruntă când își încep cariera. Din păcate, mediul academic nu este calibrat la dinamica celui de business și, astfel, atât de mulți tineri declară că teoria din școală nu are legătură cu practica din organizații. Pe de alta parte, organizațiilor le sunt necesare prea multe resurse pentru a completa informațiile și competențele nelivrate de școală”, a explicat Andra Pintican, director de marketing al Undelucram.ro.

După un an în care fi nu au fost invitați la interviuri, fie nu au primit o oferă de angajare, majoritatea respondenților (78%) la sondajul realizat de Undelucram.ro declară anul trecut drept unul slab în privința oportunităților de carieră, conform sondajului realizat de comunitatea online Undelucram.ro. La polul opus, 19% cred că a fost un an satisfăcător, iar 3% spun că 2020 a fost unul ofertant.

„Sperăm că piața muncii va trece peste pandemia care a diminuat și mai mult oportunitățile de angajare pentru tineri și vom vedea o creștere în numărul de joburi dedicate acestora”, a adăudat Andra Pintican.

Conform unui vast studiu dinaintea pandemiei de COVID-19 privind condițiile sociale și economice ale vieții de student, Eurostudent VI 2016 – 2018, realizat la nivelul a 28 de state europene, 51% dintre studenți aveau un loc de muncă în timpul cursurilor – 35% în mod regulat, iar 15%, ocazional. Studenții din România se plasau sub această medie europeană, cu o medie de 40% a celor care au joburi în timpul anului universitar – 34%, regulat, 6%, ocazional.

De ce se angajează studenții

Conform unui vast studiu dinaintea pandemiei de COVID-19 privind condițiile sociale și economice ale vieții de student, Eurostudent VI 2016 – 2018, realizat la nivelul a 28 de state europene, 51% dintre studenți aveau un loc de muncă în timpul cursurilor – 35% în mod regulat, iar 15%, ocazional. Studenții din România se plasau sub această medie europeană, respectiv 40% dintre ei aveau au joburi în timpul anului universitar – 34%, regulat, 6%, ocazional. Studiul a fost cofinanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Potrivit datelor studiului Eurostudent, aferente anului 2017, centralizate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), studenții puternic motivați de a accesa studiile superioare, dar care întâmpină dificultăți financiare sunt cel mai frecvent angajați în paralel cu studiile. În România, 54% dintre studenții ai căror părinți nu au studii superioare sunt angajați în perioada de desfășurare a activităților didactice (media UE – 45%) și 66% dintre aceștia lucrează mai mult de 20 de ore pe săptămână (media UE – 54%).

În ceea ce privește sursele principale de venit, 54% depind de susținerea familiei (media UE = 41%), 66% depind de propriile venituri salariale (media UE = 51%) și tocmai 74% depind de sistemul public de suport financiar (media UE = 55%). 72% dintre studenții dependenți de propriul venit salarial se angajează pentru a acoperi costurile de trai și 49% dintre ei nu ar dispune de fondurile financiare necesare pentru a fi student fără aceste sume.

70% dintre studenți au aplicat pentru joburi în 2020

Conform rezultatelor sondajului, 43% dintre studenți au aplicat la un număr de până la 10 joburi în 2020, iar aproape 27% la peste zece joburi. O treime nu, iar 30% nu au trimis un CV pentru un loc de muncă.

Jumătate dintre cei care au depus candidaturi au fost invitați la 1-10 inteviuri, iar 2%, la peste zece interviuri, în timp ce 48% nu au primit nicio invitație.

În urma interviurilor, 52% dintre studenți nu au primit nicio ofertă de job, în timp ce 37% au primit una sau două, iar aproape 11%, mai mult de două propuneri de angajare.

De remarcat că, pentru 20% din participanții la inteviuri, desfășurarea online a acestora le-a afectat performanța în timpul discuției cu potențialul angajator.

De altfel, potrivit sondajului Undelucram.ro, 68% dintre studenți afirmă că școala online le-a declanșat stări de anxietate, nervozitate și frustrare. La polu opus, aproape 17% spun că au devenit mai relaxați și s-au schimbat în bine, iar 15% nu au simțit nicio schimbare a stării de spirit.

Salariile de încadrare pentru juniori

În funcție de domeniu, studenții care își găsesc un loc de muncă pot primi în mână salarii cuprinse între 1.600 și 2.750 de lei, în sectorul producției, și între 2.800 și 4.700 lei, în IT, potrivit estimărilor resprezentanților Undelucram.ro.

Un domeniu foarte căutat de studenți datorită flexibilității programului este retailului, unde salariile pot nete merge de la 1.850 și 2.800 de lei. Salariile în bănci sunt cuprinse între 2.050 și 3.650 de lei, în segmentul telecom variază între 2.100 și 3.900 de lei, în consultanță între 1.900 – 3.350 lei, iar în BPO (Business Process Outsourcing), acestea sunt între 1.975 – 3.700 lei.

Planurile pentru 2021 ale majorității (53%) studenților sunt să își găsească un loc de muncă până la finalul anului, în timp ce i12% își doresc să își păstreze jobul actual. Peste o treime dintre studenți (35%) nu au în vedere un loc de muncă, ci vor să se concentreze pe studii.

Potrivit datelor sondajului, 47% dintre participanți cred că un consilier de carieră le-ar fi cel mai de folos specialist în prezent, iar 34% ar apela mai ales la un terapeut. Aproape 20% dintre studenți consideră cel mai mult i-ar ajuta un specialist în realizarea CV-ului.

Sondajul Undelucram.ro a fost realizat între 12-23 aprilie și cuprinde răspunsurile a 612 de studenți din toată țara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!