Prima pagină » Coronavirus » Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca ar putea primi un alt vaccin la rapel. Decizia va fi luată săptămâna viitoare | VIDEO

Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca ar putea primi un alt vaccin la rapel. Decizia va fi luată săptămâna viitoare | VIDEO

Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca ar putea primi un alt vaccin la rapel. Decizia va fi luată săptămâna viitoare | VIDEO

Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), medicul militar Valeriu Gheorghiță, a susținut joi, la Palatul Victoria, o conferință de presă.

El a vorbit despre posibilitatea unei scheme de vaccinare heterologe, adică prin combinarea vaccinului AstraZeneca cu un vaccin pe bază de ARN Mesager.

„Este o discuție avansată pe care o avem în momentul de față și este posibil ca săptămâna viitoare să luăm o decizie finală, în baza datelor științifice noi care au fost publicate și în baza recomandărilor comisiilor de specialitate, de epidemiologie și sănătate publică de la nivelul Ministerului Sănătății”, a spus acesta.

Acesta a anunțat că o altă prioritate a campaniei este cea legată de conceptul „Orașul vaccinează satul”, astfel că în perioada următoare va crește numărul de echipe mobile de vaccinare. Potrivit lui Gheorghiță, din cele 2.862 de comune pentru care sunt prevăzute activități de vaccinare, în 1.823 au fost deja echipele mobile. În alte 177 de comune sunt deja organizate centre de vaccinare.

„Schemele heterologice de vaccinare, combinarea a două vaccinuri cu tehnologii diferite, în mod particular cea cu prima doză efectuată cu ser de la AstraZeneca și a doua doză cu ARN mesager.La acest moment avem răspuns de la Comisia de epidemiologie care recomandă utilizarea acestei scheme, așteptăm răspuns și de la Comisia de sănătate publică de la nivelul ministerului.Vom reevalua toate datele științifice și vom anunța săptămâna viitoare decizia finală.

Foarte probabil că va fi adoptată în România această schemă de vaccinare, având în vedere că avem date științifice pe baza cărora să luăm această decizie. Nu contravine Agenției Medicamentului, fiecare stat își face propria politică de sănătate publică de vaccinare în baza datelor care certifică siguranța și eficacitatea schemelor de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Zeci de mii de doze de vaccin AstraZeneca expirate au fost carantinate

Valeriu Gheorghiță a declarat că aproximativ 43.000 de doze de vaccin produse de compania AstraZeneca și care au depășit perioada de valabilitate pe 30 iunie au fost carantinate de către autorități, care așteaptă informații suplimentare.

Medicul a mai spus că toate dozele care au expirat au fost retrase și sunt în procedură de retragere din centrele de vaccinare. Acestea urmează să fie carantinate la nivelul direcțiilor de sănătate publică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare