Prima pagină » Diverse » Dan Barna, despre scandalul CFR: Când am fost student, am stat 7-8 ore pe Valea Oltului

Dan Barna, despre scandalul CFR: Când am fost student, am stat 7-8 ore pe Valea Oltului

Dan Barna, despre scandalul CFR: Când am fost student, am stat 7-8 ore pe Valea Oltului

Vicepremierul Dan Barna a făcut declarații cu privire la accidentul feroviar de la Fetești și la trenurile care au stat în câmp mai mult ore, pe magistrala București-Constanța. Barna a subliniat că situația se poate repeta, nefiind prima dată când se întâmplă un astfel de eveniment. Totodată parte, Barna spune că este nevoie de un sistem de reacție la criză.

„Necesitatea unui sistem de reacţie, un sistem de management al crizei este învăţământul principal pe care îl tragem de aici. Nu este prima dată când un tren se blochează datorită accidentului. Cu toţii, cei care am călătorit cu trenul, am stat în tren când s-a blocat o oră, două, trei, cinci. Când am fost student, cred că am stat undeva la 7-8 ore pe Valea Oltului. Accidentele sunt inevitabile. Ce putem să facem: este să ne asigurăm că în situaţia apariţiei lor avem un mecanism de reacţie. Nu exista până la momentul acesta, e unul dintre obiectivele pe care o să-l aibă CFR în perioada următoare”, a adăugat vicepremierul.

Vicepremierul a devenit iritat la insistențele jurnaliștilor despre copiii care au așteptat în câmp mai multe ore, fără alimente și apă și despre copacii căzuți pe linii. Totodată, Barna spune a numit situația în care s-au aflat peste 30 de copii, izolați pe un câmp, din cauza unei defecțiuni tehnice, și ulterior, la întoarcere, într-o pădure, ”o isterie falsă”. Membrul USR PLUS a ținut să menționeze că a fost imposibilă trimiterea unor autocare pe câmp.

„Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Să nu mai dăm informații greșite. Am siguranța că au fost mai mulți copaci pe acea cale ferată. Nelucrând la calea ferată, pe partea tehnică nu avem unde să ajungem. În realitatea e foarte frumos să se spună – să trimitem un autocar. Dacă ești pe câmp, la 2 noaptea, nu poți să trimiți autocare cu elicopterul”, a declarat Barna.

Întrebat în legătură cu faptul că mai mulţi copii au stat fără apă şi alimente aproape 26 de ore, Barna a spus:

″Îmi pare rău de experienţa pe care au avut-o călătorii şi de situaţia într-adevăr foarte neplăcută pe care au experimentat-o toţi cei din acel tren, şi tinerii şi cei mai puţin tineri. Trenul a ajuns în cele din urmă la destinaţie. Nu e nimic de lăudat sau de apreciat în ceea ce s-a întâmplat. Da, a fost o zi neagră pentru calea ferată, îmi pare rău pentru oamenii care au suferit de aceste lucruri, însă situaţia se poate repeta, aceasta este realitatea. Soluţia este un management de criză astfel încât să se poată interveni rapid”.

Citeste si: Trenul cu zeci de copii, blocat timp de 8 ore în câmp, s-a oprit din nou într-o pădure. „Este inuman. Le-au dat un corn cu ciocolată și o sticlă de apă”

În ceea ce privește demiterea directorului CFR, Barna a spus că ”subiectul este închis”.

„Trebuie să evaluăm oamenii în funcție de activitățile lor și nu neapărat după o declarație. De trei luni de zile acest om a început să facă schimbări semnificative la CFR Călători. Subiectul este închis”, a spus Barna.

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat joi dimineaţă la Antena 3, că nu el ar trebui întrebat despre această situaţie.

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că este anormal ca în asemenea situaţii “un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte”.

Recomandarea video

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
Imaginile momentului: Mădălina Ghenea, sărutată de John Travolta! Actorul are 72 de ani și e de nerecunoscut
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi