Prima pagină » Coronavirus » Sute de cadre medicale italiene, suspendate pentru că nu s-au vaccinat împotriva COVID-19

Sute de cadre medicale italiene, suspendate pentru că nu s-au vaccinat împotriva COVID-19

Sute de cadre medicale italiene, suspendate pentru că nu s-au vaccinat împotriva COVID-19

Sute de cadre medicale dintr- regiune din Italia au fost suspendate entru că nu s-au vaccinat anti-COVID-19,conform dispoziţiilor legale, scrie cotidianul Corriere della Sera, citat de agenţia EFE.

Autorităţile sanitare din oraşul italian Milano au trimis scrisori către 420 de cadre medicale din regiunea Lombardia, în care au fost anunțată suspendarea lor din activitate, motivul fiind că nu s-au vaccinat anti-COVID.

Scrisorile au fost expediate către 120 de medici şi 300 de asistente din centre medicale publice sau private din Milano şi din localitatea apropiată Lodi.

Astfel, cadrele medicale nu-şi vor mai putea continua activitatea şi nu vor mai fi plătite.

Aproximativ 3.000 de lucrători sanitari nu s-au vaccinat anti-COVID, spun autorităţile sanitare din Milano.

Vaccinarea anti-COVID – obligatorie pentru angajaţii din sectorul sanitar

O nouă lege adoptată în Italia instituie vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru angajaţii din sectorul sanitar. Guvernul de la Roma studiază de asemenea posibilitatea aplicării acestei legi pentru toată lumea sau măcar în anumite sectoare.

Preşedintele Federaţiei naţionale a medicilor italieni, Filippo Anelli, a declarat recent că în Italia ”sunt circa 1.500 de medici nevaccinaţi, dintre care aproximativ 1.000 continuă să-şi exercite profesia”. Deşi a admis că aceştia reprezintă o minoritate, el i-a îndemnat să se imunizeze pentru a respecta legea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!