Autoarea Miruna Lavinia: „Poezia a devenit accesibilă și diversă în ultimii ani, datorită noii generații de autori”

Autoarea Miruna Lavinia: „Poezia a devenit accesibilă și diversă în ultimii ani, datorită noii generații de autori”
Publicat: 18/11/2021, 14:00

Miruna Lavinia este născută în municipiul Lupeni, județul Hunedoara. Crescută în oraș de munte, a avut mereu afinitate pentru drumeții și călătorii palpitante, aspect care a avut impact asupra vieții sale ca adult. Spune despre ea că a iubit mereu să deseneze și să picteze, urmând o școală de profil artistic și din care a reușit, cu pași mărunți, să își facă o carieră. În prezent locuiește în orașul Reghin, din județul Mureș, petrecând timp printre mormane de cărți, diverse proiecte de artă și antologii. A publicat de  curând la editura Velvet Story volumul de poezii „Poezia Nordică”.

 Gândul.ro: Îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea de a vorbi despre cărți, scris, dar mai ales poezie. În primul rând, ce ne poți spune despre tine, omul din spatele cuvintelor?

Miruna Lavinia: Și eu îți mulțumesc, mă simt foarte fericită când am asemenea ocazii.

Despre mine pot să spun că întotdeauna m-am simțit diferită prin ceea ce fac, iar acum că sunt adult mă autodeclar o persoană dificilă și nu prea vorbăreață. Ador să mă exprim prin cuvinte și pictură, e singura mea modalitate de a-mi arăta ideile și totodată singura mea formă de comunicare.

Gândul.ro: Cum s-a dezvoltat pasiunea pentru scris? De ce poezie?

Miruna Lavinia: Întotdeauna mi-a plăcut să scriu, acum depinde în ce măsură. Cum toate au început, mi-am găsit pasiunea în micile eseuri pe care trebuia să le scriem la școală, compuneri și prin adolescență chiar și fanfiction. Când eram în liceu desenam foarte multe benzi desenate, sau manga, câteva am ajuns chiar să le și public. Cum benzile desenate sunt și o formă de a spune o poveste, încet am făcut tranziția de la ele la proză. Nu a fost ușor, dar încet am reușit.

Cu poezia e ceva diferit. Am ținut ascuns faptul că scriam și poeme, încă nu simțeam că sunt pregătită să arăt lumii ce scrisesem, așa că foarte multe dintre ele s-au pierdut de-a lungul timpului. Am preferat să țin o foiță și un pix cu mine tot timpul fiindcă nu știam când avea să-mi vină o idee. Se întâmpla să fiu foarte departe de casă și laptop, chiar și în alte țări și să simt nevoia de a scrie. Mă inspirau multe lucruri pe care le vedeam și stări în procesul meu de a-mi așterne cuvintele sub forma unei poezii.

Gândul.ro: Ce te inspiră și ce dorești să transmiți prin scrierea ta?

Miruna Lavinia: Există o listă lungă de lucruri care mă inspiră: de la evenimentele de zi cu zi, experiențele acumulate, muzica și mai ales călătoritul îmi deschid noi portițe pentru inspirație. Prin poeziile mele am dorit să conturez atât dificultățile vieții, micii monștri personali cu care ne confruntăm; iar aceste gânduri trebuie eliberate, altfel rămân în noi și ne consumă până la nebunie. „Poezia Nordică” este un astfel de exemplu, care totodată m-a ajutat să trec peste perioadele mele grele.

Gândul.ro: Te afli la volumul de debut? Ce ne poți spune despre acesta și cum îmbrățișezi imaginea de autor? 

Miruna Lavinia: „Poezia Nordică” este volumul meu de debut în poeme, nu și în proză. Pentru că sunt destul de timidă, încă mă obișnuiesc cu ideea că sunt autor publicat, chiar și dacă e vorba de câțiva ani, și că probabil a fost mai mult ideea de a-mi vedea creațiile publicate.

Gândul.ro: Care este impresia ta despre statutul poeziei în piața de carte? Crezi că lumea ar trebui să citească mai multă poezie?

Miruna Lavinia: Surprinzător, am întâlnit multă lume care citește poezie. Poezia a devenit accesibilă și diversă în ultimii ani, datorită noii generații de autori și a faptului că suntem efectiv mai deschiși la ceea ce are de oferit poezia.

Gândul.ro: Cu ce teme și trăiri surprinzi cititorii cu volumul publicat la Velvet Story?

Miruna Lavinia: Volumul meu de poezii nu este unul care să aibă acel vibe pozitiv, ba chiar din contră. Revenind asupra lor, ele sunt triste, sunt mărturii personale și trăiri de moment pe care le-am imortalizat exact așa cum mi-au venit în minte: fără perdea, crude și tăioase. E drept că în viață nu se întâmplă lucrurile exact așa cum vrem și când dăm de ceva greu și ne este cu neputință să continuăm, eu am preferat să mă axez asupra scrisului. De exemplu, în poezia 6 a.m., experiența din spatele versurilor este că la un moment dat, probabil prin liceu sau facultate, mergeam mult cu trenul, indiferent de vreme, și într-o toamnă cețoasă, mă întorceam acasă cu trenul de noapte care la 5 sau 6 dimineața ajungea în gară. Ei bine, după o noapte nedormită, m-am dat jos în gară și era frig, acel frig accentuat de oboseală și ceață – e ceva interesant, să acorzi un moment și să se gândești că la acea vârstă încă nu îți ai găsită menirea și de multe ori mergi în derivă.

Gândul.ro: Frumosul în poezie suportă căutări și rătăciri. Care au fost cele ale poeziei tale?

Miruna Lavinia: Dacă aș spune că sunt o persoană optimistă care se trezește cu zâmbetul de buze, aș minți grosolan. Poezia mea s-a născut în urma unor stări de tristețe profundă, stări de scârbă față de anumite aspecte ale societății, de lungi perioade de depresie care nu au putut fi controlate. Ei bine, toate acestea le-am canalizat și transpus în prezentul volum. Recent mi-a citit cineva cartea și m-a tot bâzâit la cap că de ce sunt versurile mele așa triste, că de ce nu știu să scriu despre frumos, și uneori mi se pare ciudat să stau să explic de ce fac asta, e mai ușor să vorbesc despre ceva trist decât să reprezint fericirea.

Gândul.ro: Ce poeți români ți-au influențat înclinarea spre scris? Cum ți-ai descrie stilul în comparație cu poezia clasică?

Miruna Lavinia: N-aș putea spune neapărat că anumiți poeți m-au influențat în stilul meu, nu doar pentru că nu am scriitori preferați în acest domeniu. Poate că am adunat de la toți câte o firimitură de inspirație, un stil liric sau felul de a crea rimele.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri? Ce poezie din volum le-ai dedica? 

Miruna Lavinia: Cititorii sunt oamenii de bază a dezvoltării literaturii și a apariției a cât mai multe stiluri, pentru toate gusturile. Din punctul meu de vedere, aș recomanda ca fiecare cititor să se caute pe sine citind cât mai mult, să se regăsească probabil în cuvintele unui autor, sau în interiorul unor povești.

Gândul.ro: Mulțumim pentru discuția plăcută! Așteptăm cu drag vești și despre alte cărți de-ale tale.

Miruna Lavinia: Și eu vă mulțumesc pentru această oportunitate. Cât despre alte povești, aștept și eu cu nerăbdare să îmi termin manuscrisele și proiectele de artă!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?