Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Medicul Ioan Lascăr, despre efectuarea primei operații de schimbare a sexului: „Rămâneau niște întrebări care reclamau o analiză specială. Și atunci, m-am gândit să mă consult cu tatăl meu, care a fost preot”

Medicul Ioan Lascăr, despre efectuarea primei operații de schimbare a sexului: „Rămâneau niște întrebări care reclamau o analiză specială. Și atunci, m-am gândit să mă consult cu tatăl meu, care a fost preot”

Bianca Iliescu

Reputatul medic Ioan Lascăr este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 30 iulie, începând cu ora 19:00. Printre altele, el a vorbit despre momentul în care a efectuat prima operație de schimbare a sexului, în 1996, și modul în care societatea românească a reacționat la această idee.

„Odată ce a fost lansată în media această idee, am avut foarte multe abordări din partea media, din partea preoților, și erau întrebări la care, chiar dacă formal găseam răspunsurile, totuși, în interior rămâneau niște întrebări care reclamau oaprofundare, o analiză specială. Și atunci m-am gândit consult cu tatăl meu, care a fost preot, o persoană extrem de erudită.

L-am abordat, m-am dus acasă la părinți și i-am explicat tatălui meu cam care sunt termenii problemei. M-a ascultat cu atenție și mi-a spus: dacă omului acestuia, lucrul acesta îi face bine, dacă îl ajută împlinească, își găsească rostul în existență și dacă Dumnezeu îți capacitatea și puterea faci acest lucru, atunci fă-o”, a declarat medicul Ioan Lascăr.

Născut pe 1 ianuarie 1948 în Comănești, Bacău, Ioan Lascăr a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București în 1971. Din 1979 este medic specialist Chirurgie Plastică. În prezent este șeful Clinicii Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă a Spitalului Clinic de Urgență București.

Este căsătorit cu Maria Lascăr, medic primar ginecolog și au împreună un fiu, Bogdan Lascăr, artist plastic.

Ioan Lascăr este cunoscut pentru faptul că a operat primul transsexual din România, în 1996, un bărbat pe nume Sorin care a devenit femeie.

De asemenea, în 2015, i-a refăcut organul genital pacientului mutilat de doctorul Naum Ciomu.

Este autorul unor premiere mondiale, printre care îndepărtarea unei tumori-gigant, dar și reconstrucția degetelor ‘’Omului pasăre’’ din Galați.

Urmărește interviul integral cu prof. dr. Ioan Lascăr, sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Cum încearcă presa rusă să creeze tensiuni între București și Kiev cu o minciună despre participarea lui Zelenski la B9
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror