Ce înseamnă cuvântul „BOGDAPROSTE” și care este originea lui

Cuvântul „bogdaproste”, cunoscut și în varianta „bodaproste”, este utilizat atunci când o persoană primește de pomană. Deși este considerat de mulți ca fiind un arhaism, termenul încă este destul de prezent în viețile românilor.

Dar ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt și care este originea sa?

Ei bine, potrivit shtiu.ro, cuvântul „bogdaproste” este de origine slavă, provenind, mai exact, din limba bulgară. În limba vecinilor de la sud de Dunăre, „bogŭ da prosti” înseamnă „Dumnezeu să-i ierte (pe morții tăi)”, arată sursa citată.

În Biserica Ortodoxă unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este acela de a pomeni morții, iar expresia bogdaproste este folosită drept o formă de recunoștință în momentul în care se primește ceva ce a aparținut celui trecut în neființă, imediat cum acestea au fost binecuvântate de preot.

ULTIMA ORĂ Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”

22:20

ACTUALITATE Fostul premier britanic Boris Johnson și un fost șef CIA au scăpat la limită de o dronă rusească. Cei doi se aflau într-un tren dintr-o gara atacată în Ucraina

22:00

Care este definiția din DEX a cuvântului „bogdaproste”

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) acceptă ambele forme ale cuvântului, iar acesta este definit ca fiind un „cuvânt de mulțumire pentru cel care dă de pomană. Cuvânt prin care se exprimă ușurarea de a fi scăpat de o nenorocire, de o grijă”.

Din acest cuvânt au apărut ulterior și unele sintagme, cum ar fi „pui de bogdaproste” (prăpădit) sau „a se umple de bogdaproste” (a se alege cu înjurături).

Din vechime, există credința potrivit căreia se pot da de pomană nu doar mâncare, ci și haine sau alte obiecte care au aparținut celui adormit pe vecie, după ce acestea au fost binecuvântate în prealabil de un preot.

Oamenii dau de pomană încă din cele mai vechi timpuri. Aceste ofrande sunt prezente în riturile legate de „marea trecere” ale multor religii, pe o largă arie geografică, în Europa şi Asia, vechimea lor ajungând pe firul istoriei până chiar în era neoliticului.