Prima pagină » Sport » Campionul mondial și european de juniori la înot va studia la Princeton!

Campionul mondial și european de juniori la înot va studia la Princeton!

Înotătorul Patrick Dinu a primit o bursă academică completă și va studia medicina la una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Campion mondial și european de juniori la înot, Patrick Dinu este una dintre principalele noastre speranțe la o medalie la Europenele de juniori care vor începe la Belgrad, pe 4 iulie. În paralel cu sportul, el era și un elev de nota 10. Iar cele două, combinate, i-au adus un succes excepțional: a fost acceptat, cu bursă completă, la Universitatea Princeton, una din cele mai importante din lume.

„Am fost acceptat la Princeton. De abia aștept să plec, stiu că poate sună un pic ciudat sau urât din partea mea, dar e o experiență unică, pe care abia aștept să o încep. Am aplicat la un număr de facultăți, în special în Ivy League. Am aplicat la jumătate din facultățile din Ivy League, ca să zic un număr în total, cred că vreo zece și am avut oferte de la nouă”, a declarat Patrick Dinu, campion mondial și european de juniori la înot.

A avut de ales între Yale și Princeton

Ivy League e considerată grupa sportivă de elită a Universităților din SUA. Pentru că pun mare accent pe calitatea actului de învățământ, facultățile din această ligă nu oferă burse sportive, bazate exclusiv pe calitățile atletice, ci academice, bazate pe rezultatele la învățătură. Practic, la ei ajung sportivii de elită care sunt și viitori studenți de elită. Iar Patrick a avut de ales între două universități de renume care i-au oferit bursă completă: Yale și Princeton.

„Rămăsesem să aleg între Princeton și Yale și până la urmă Princeton m-a convins mai mult. Sunt foarte mulți factori care determină o alegere. E legat de echipă, de antrenor, de programul de antrenamente. Bursa mea e oferită academic, Ivy League nu oferă burse sportive, nu au voie să ofere burse sportive. E bursă completă. Ce pot să zic, îmi place să învăț”, a mai declarat Patrick Dinu.

La Princeton, Patrick va studia una dintre cele mai dificile materii: medicina. E un vis pe care îl are de doi ani, de când a renunțat la gândul de a deveni avocat: „Voi studia medicina. Eu m-am gândit la medic cardiolog. Să zic sincer, de mic până prin clasa a zecea am zis că vreau să devin avocat și în vara dintre a X-a și a XI-a s-a schimbat ceva în mine și am zis că medicina e de fapt. Medicina acolo e specială. Acolo se fac un total de 8 ani de medicină, sunt patru ani de pre-medicină și patru ani de medicină efectiv”.

Absolvent al școlii Cambridge din Constanța, orașul său natal, Patrick a avut de trecut în luna mai și prin emoțiile unui examen de Bacalaureat altfel decât al colegilor săi: „Am dat bacul englezesc la mine la școală, deoarece noi pentru acesta ne pregătim și l-am dat la biologie, chimie și matematica. Zic că a decurs destul de bine, cu toate că nu a fost cea mai ușoară sesiune. Pot pune că a fost examenul la care am avut cele mai mari emoții. În general nu prea am emoții la examene, dar de data aceasta am avut. Știam că e cel mai important examen al meu de până acum și rezultatele contează și pe mai departe. Acum aștept rezultatele, care vor veni în august”.

Și-a amânat cu un an startul studiilor pentru a putea lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice

Pentru că iubește foarte mult înotul și pentru că vrea să scrie istorie pentru România, Patrick a luat o decizie îndrăzneață: și-a amânat cu un an startul studiilor la Princeton pentru a se putea pregăti pentru atacarea calificării la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Eu am ales să plec din 2024, am zis că avem o șansă pentru Jocuri și vreau să profit de ea să mă antrenez până atunci. Cei de la Princeton m-au înțeles, au fost de acord să mă primească din 2024. Am zis că în aceste 13 luni să mă concentrez strict pe înot, să vedem exact ce se poate realiza. Sigur mă voi duce la Princeton și dacă voi fi campion olimpic”, a anunțat el.

Antrenorul său încă de la primele ore în bazin, Răzvan Florea, spune că l-a susținut de la început pe Patrick în demersul său de a ajunge la Princeton. „Când a venit în urmă cu un an și ceva și mi-a spus că ar dori să meargă l-am sprijinit pentru că sunt sigur că pentru el e o variantă excelentă de a se pregăti și a face facultatea în SUA. Încercăm să ne jucăm șansa până la sfârșit și avem un an în care putem să fim focusați doar pe pregătire și cu un obiectiv de a merge la Jocurile Olimpice”, a spus Răzvan Florea.

După începerea facultății, Patrick e decis să nu rupă legătura cu România. De altfel, și-a trecut în contract o clauză care-i permite să reprezinte în continuare țara noastră în competiții. „Voi putea veni la concurs în România de câte ori va fi nevoie, nu există nici un fel de problemă. Mi-au spus că înțeleg dacă am nevoie să fiu prezent în România pentru a mă califica la vreun concurs important internațional și că mă susțin, vor veni alături de mine, cu mine, dacă doresc”, a spus Patrick Dinu.

Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic al înotului masculin, îl așteaptă acasă cu brațele deschise ori de câte ori va putea să vină în țară pentru pregătire și concursuri: „Sper să se adapteze în primul rând bine programului de școală și de înot de acolo și, de ce nu, să ne revedem cât putem de mult în perioada în care nu mai e școală. După luna mai, în sezonul de vară, să se întoarcă acasă, să ne pregătim dacă va fi nevoie, pentru competițiile majore. Mi-aș dori foarte mult acest lucru”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Poți cumpăra una din mașinile din colecția CEO-ului Ford. Cât costă un DeTomaso Pantera din 1972?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului