Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Marius Balo, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Marius Balo, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Alex Manole
Marius Balo, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Profesorul român Marius Balo, eliberat din penitenciar după ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 19:00.

Marius Balo este un român care, din profesor universitar reputat, după ce a deținut funcții importante la Beijing, a ajuns să fie deținut într-o închisoare de maximă siguranță din China, țară în lucra din anul 2010, după ce ar fi primit 80 de dolari pentru un contract, fără să știe că acești bani proveneau dintr-o infracțiune.

Cazul lui Marius Balo a fost prezentat în 11 iulie 2019 de avocatul Eugen Iordăchescu care declara într-o conferință de presă că Balo, profesor universitar și antreprenor clujean, se află închis de peste cinci ani într-o închisoare din China unde este chinuit și forțat să lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală.

Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 și a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcția de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

În octombrie 2019, reprezentanții Ministerului Justiției spuneau că vor depune toate eforturile ca Marius Balo să fie transferat în România pentru a-și ispăși pedeapsa.

În 27 martie 2022, după 2.922 de zile petrecute în spatele gratiilor în China, acesta a ieșit din penitenciar, dar pentru că orașul Shanghai a intrat în lockdown, a trebuit sa mai petreacă aproape o lună într-o cameră de hotel.

Urmărește podcastul integral cu Marius Balo doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Putem merge PE JOS până în România”: Dunărea la minime ISTORICE scoate la iveală epave și amenință producția de energie din regiune
Digi24
Traian Băsescu, despre criza energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Un ONG cere anchetarea activității și veniturilor lui Marian Godină: „Circul a mers prea departe”
Mediafax
Alina Gorghiu: „Bolojan a refuzat delimitarea de Simion și AUR”. Ce spune despre Fritz și Nicușor Dan
Click
Ce l-a uimit pe un vlogger american în România: „Unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa”
Digi24
De ce fug oamenii din Maroc: explicația crizei de la granița spaniolă
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?