Ce mâncau românii acum 300 de ani. Diferențele dintre bogați și săraci erau colosale

Mâncarea este o parte importantă din istoria tuturor popoarelor, iar vreme de mii de ani, hrana a contribuit la consolidarea relațiilor sociale, dar și la apariția unor ierarhii sociale.

Inegalitatea alimentară există de mii de ani și, din păcate, ea se menține și în zilele noastre. Ca acum sute de ani, și astăzi, oamenii bogați mănâncă cu totul altceva decât cei mai puțin înstăriți, iar accesul la hrană nu este egal pentru toată lumea.

Din nefericire, există și astăzi oameni care suferă de foame, deși omenirea produce mai multă mâncare decât ar avea nevoie cei 8 miliarde de oameni de pe Pământ.

FLASH NEWS O USR-istă a descoperit problemele din București. Lumea o ceartă în comentarii pentru că nu le-a rezolvat

18:52

INCIDENT Acte false, descoperite asupra unui cetățean străin pe Otopeni. Unde urma să ajungă

18:44

Numai din risipa alimentară generată la nivel mondial s-ar putea reduce simțitor foametea, însă, din diverse cauze, accesul la alimente continuă să fie inegal.

Ce mâncau românii acum sute de ani?

În ultimele secole, hrana pe care o consumau oamenii a fost puternic influențată de venituri și statut social, dar și de religie.

În anii 1800, de exemplu, oamenii respectau posturile cu sfințenie, iar banala mămăligă era principalul aliment al românilor, arată Constanța Vintilă-Ghițulescu în („Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750-1860”, potrivit HotNews.

Devine o delicatesă când mălaiul este fiert în lapte sau când bucăți mici de mămăligă sunt prăjite în tigaie, cu unt. De aici și numele de „mămăligă boierească”, după cum consemnează Domenico Sestine, călător prin Ţara Românească pe la 1780. În zilele de post, mămăliga este însoțită de cele mai multe ori de ceapă și de usturoi; hrană ce îi potolește foamea țăranului în zilele de muncă la câmp sau în zilele de post.

Încă de atunci, mămăliga a devenit simbolul oamenilor săraci, de unde și apariția termenului peiorativ de „mămăligar”.

Prazul îi place la fel de mult țăranului și „îl mănâncă crud ca mezelic“ sau gătit cu untdelemn, mai scrie Constanța Vintilă. Prin grădini mai cultivă fasole, linte, bob sau varză, legume pe care le mănâncă mai mult fierte, îngroşând zeama cu puțină făină, rareori adaugă un strop de untdelemn, condimentând mâncarea cu cimbru, praf de ardei iute, hrean, pătrunjel sau mărar. Fasolea pare mâncarea cea de toate zilele, cea care astâmpără foamea săracului: „zece feluri de bucate / tot fasole mestecate”, spune un proverb.

Pentru zilele lungi de iarnă, țăranii pun la păstrare fasole, bob, linte, bame, ciuperci și fructe uscate pe care le gătesc cu carne și cu pilaf, oale cu ardei acriți în oțet, altele cu castraveţi murați, simplu, în apă cu sare, sau în oțet de măceşe. Varza se pune la acrit în tocitori mari, în apă cu sare, și se lasă la dospit până se acrește.

Ce mâncau bogații vremurilor

Din scrierile acelor vremuri rămânem cu impresia că boierii mâncau mult și des: de vreo patru ori pe zi și câte zece feluri de mâncare, ultima masă fiind luată cu puțin înainte de miezul nopții, mai arată sursa citată.

Deși ne imaginăm mese doldora de mâncare la curțile boierilor, trebuie să precizăm că acest lucru se întâmpla doar cu anumite ocazii: sărbători mari sau primirea de musafiri.

Cu alte cuvinte, boierii nu mâncau zece feluri de mâncare de fiecare dată. Când nu erau ocazii speciale, aceștia, deși mâncau mai bine decât țăranii, nu făceau excese.

Doctorul Constantin Caracaș povesteşte că boierii preferă „câte un pahar de rachiu de vin simplu sau amestecat cu aromatice de roze, mentă, ambră, cafea, aloes, foi de chitru, chinamon, angelică și altele“ sau vutcide ienupăr, de scorţişoară, de chitră şi de lămâie, de flori de mărgăritărel, de trandafir, de anason sau de cuișoare sau simplu „gătite cu zahar“. Urmează „conserve de pește de mare, ca sardele, lacherdă, licurini sau icre, măsline, salam de Italia, brânzeturi felurite, locale și străine“.

Printre cele locale sunt apreciate brânza de burduf și urda, cărora Ii se adaugă cașcavalul de Gorj, de Câmpina și de Penteleu. Mămăliga este fiartă în lapte sau făcută după rețete aparte cu unt, brânză, smântână sau aromate. Pâinea este bine coaptă, ușoară, albă și pufoasă. Salatele sunt diverse: de lăptuci, de andive asortate cu capere, felii de lămâie, oțet, untdelemn și zahăr; de sparanghel, de sfeclă roșie coaptă în spuză, de morcovi, de cicoare, asortate cu capere, cu stafide, cu oţet de trandafiri și zahăr sau cu seminţe de rodii.

Se mănâncă „supa de carne de pasăre sau de vacă, cu muștar, cu hrean sau cu alte sosuri“ printre care se intercalează diferite alte feluri în funcţie de gustul boierului. Într-o zi se mănâncă pui cu „unt proaspăt și zmântână, sare, nucşoară, cuișoare și piper mai mult, cucunari (seminţe de pin) și fistichiuri (fistic) pisate bine sau migdale“, peste care se vărsau „5-6 gălbenări de ou bătute cu câtăva zeamă de lămâie“, zeamă de carne, pre- sărat apoi cu zahăr și scorţişoară, mai arată sursa citată.

Sursa foto: Profimedia