Prima pagină » Diverse » ANOFM a contractat 1,2 miliarde euro din Fondul Social European. Conform preşedintelui Cotoşman, instituția este cel mai mare beneficiar POCU

ANOFM a contractat 1,2 miliarde euro din Fondul Social European. Conform preşedintelui Cotoşman, instituția este cel mai mare beneficiar POCU

ANOFM a contractat 1,2 miliarde euro din Fondul Social European. Conform preşedintelui Cotoşman, instituția este cel mai mare beneficiar POCU

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a contractat 1,2 miliarde euro din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Fondurile sunt destinate susţinerii clienţilor şi creşterii calităţii serviciilor dedicate acestora, instituţia devenind astfel unul dintre cei mai mari beneficiari POCU din România, a declarat preşedintele ANOFM, Florin Cotoşman, cu prilejul aniversării a 25 de ani de activitate a instituţiei.

De-a lungul celor două decenii şi jumătate, am reuşit să formăm o echipă implicată în multiple activităţi, o echipă cu mari responsabilităţi în domeniul serviciilor destinate pieţei muncii. Identificarea şi valorificarea oportunităţilor de ocupare prin oferirea de servicii de calitate, atât pentru cei care caută un loc de muncă cât şi pentru angajatori, sunt deziderate permanente urmărite în activitatea desfăşurată la nivelul întregii structuri a ANOFM, afirmă Cotoșman.

Atragerea fondurilor europene, prioritatea numărul unu

În acest moment, ANOFM oferă servicii profesioniste accesate cu încredere de toţi cei care doresc să intre pe piaţa muncii sau să evolueze în cadrul acesteia şi, totodată, este implicată în atragerea de fonduri europene destinate susţinerii măsurilor de stimulare a ocupării şomerilor. În calitate de actor principal pe piaţa muncii, instituţia noastră a contractat 1,2 miliarde euro din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, destinaţi susţinerii clienţilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori), dar şi creşterii calităţii serviciilor dedicate acestora, devenind astfel unul dintre cei mai mari beneficiari POCU din România, a subliniat Cotoşman.

Ținte atinse

Potrivit președintelui Cotoșman, în luna decembrie, vor fi finalizate toate obiectivele propuse prin proiectele de dezvoltare instituţională stabilite prin Strategia ANOFM şi care sunt condiţionalităţi favorizante pentru viitorul Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027 al Uniunii Europene:

Relaţia SPO cu angajatorii – eSPOR, Managementul de caz – Proces de incluziune pe piaţa muncii şi ReCONECT – Adaptare la schimbare – Mecanism Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieţei Muncii şi Educaţiei. Obiectivele celor 3 proiecte au fost complementare cu cele stabilite în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi vor fi continuate şi dezvoltate cu finanţare din Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare (POEO), precizează şeful ANOFM.

Cotoşman aminteşte că ANOFM a trecut printr-un amplu proces de modernizare şi reformare pentru ca serviciile oferite să răspundă cât mai exact necesităţilor clienţilor săi, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori.

„Astfel, vom fi mult mai performanţi, vom oferi servicii mai rapid şi vom răspunde mai eficient nevoilor clienţilor ANOFM. Modernizarea continuă a instituţiei noastre reprezintă un angajament către excelenţă şi către adaptarea la cerinţele în schimbare ale lumii contemporane. Aprecierea venită din partea Comisiei Europene, ce monitorizează parcursul instituţional al ANOFM, a contribuit la finanţările obţinute atât în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cele din Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare (POEO), dar şi prin Programul Operaţional Tranziţie Justă (POTJ). Sunt onorat să mă aflu la conducerea echipei ANOFM şi în această calitate cu prilejul aniversării instituţiei noastre vreau să mulţumesc tuturor în mod special membrilor Consiliului de Administraţie al ANOFM, partenerilor, colaboratorilor şi colegilor şi, nu în ultimul rând, clienţilor noştri pentru sprijinul şi încrederea acordate”, a mai arătat preşedintele ANOFM.

Citiți și:  Vrei să te angajezi? ANOFM a publicat lista locurilor de muncă vacante la nivel național!

ANOFM a făcut anunțul! De la ce vârstă poți beneficia de indemnizație de șomaj

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele
Mediafax
Val de căldură sufocantă peste Capitală. Meteorologii au emis Cod Roșu
Digi24
„Reflexele Războiului Rece”. Poziția față de Rusia amenință guvernul Germaniei: manifestul care stârnește îngrijorare la Berlin
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
Adevarul
Noi obligaţii pentru proprietarii de apartamente şi administratorii de bloc
Mediafax
Atenție la caniculă! Măsuri de urgență anunțate de Ministerul Sănătății pentru protejarea populației
Click
Cât costă să dormi în vila familiei lui Leo Iorga din Eforie Nord? Ce nemulțumiri au turiștii: „Nu ne lasă” Edy Iorga: „Unii n-au bun-simț”
Wowbiz
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Antena 3
De la "Salamu e baza!", la "Lipsă de respect". Scandal la Neversea, după ce Salvatore Ganacci l-a invitat pe scenă pe Florin Salam
Digi24
VIDEO&FOTO Înmormântări cu stil. Lumea secretă și plină de culoare a funeraliilor din Ghana
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru o călătorie doar dus cu telegondola din Mamaia. S-a întors pe jos
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Ellie White, la 41 de ani! Fosta solistă DJ Project e total schimbată. Înainte făcea furori pe scenă
observatornews.ro
Cod roşu de caniculă în 15 judeţe şi Capitală. Când încep să scadă temperaturile
StirileKanalD
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
KanalD
Accident în lanț pe Autostrada A2, în zona Podului Anghel Saligny. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Traficul spre București, blocat complet
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu ținute mult prea scurte și transparente
Promotor.ro
Știai că poți plăti mai puțin la asigurarea mașinii doar făcând acest curs? VIDEO
Descopera.ro
Templu colosal găsit pe un vârf de deal! Care civilizație l-a construit?
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Cursul a devenit obligatoriu de la 1 iulie
Evz.ro
Visa Waiver pentru români. Ce condiții mai trebuie îndeplinite
A1
Donald Trump ascunde niște semne misterioase pe mână. Ce au surprins paparazzii când au dat zoom
Stirile Kanal D
VIDEO Ce le-a spus Mihai Leu apropiaților înainte să moară. Cuvintele care i-au marcat: „Trebuie să te uiţi la stele”
Kfetele
Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, pentru toți cei care l-au iubit. Cuvintele sfâșietoare pentru familie și prieteni: „Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc.”
RadioImpuls
Manele pe beat de festival la Neversea Kapital 2025! Florin Salam, bomba lui Salvatore Ganacci pe Arena Națională
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Învăţătoarea: – Gigel, dacă ai 8 lămâi și vinzi 2 lămâi, câte lămâi mai ai?
Descopera.ro
Magneții supraconductori din laboratoarele pentru materie întunecată pot „auzi” muzica Universului