Prima pagină » Diverse » A anulat COMANDA făcută online, după ce a așteptat mai bine de o jumătate de lună. Ce a încercat să îi ofere magazinul în schimb

A anulat COMANDA făcută online, după ce a așteptat mai bine de o jumătate de lună. Ce a încercat să îi ofere magazinul în schimb

A anulat COMANDA făcută online, după ce a așteptat mai bine de o jumătate de lună. Ce a încercat să îi ofere magazinul în schimb

Ionuţ şi-a comandat de mai bine de două săptămâni o imprimantă. Nici până acum nu a ajuns. S-a săturat să mai aştepte şi a renunţat la colet. Este o situație frecventă în perioada sărbătorilor de iarnă, când firmele de curierat abia mai pot face faţă solicitărilor, iar coletele ajung să fie livrate cu întârziere.

Săptămânal se livrează peste 2 milioane de colete, mare parte în easyboxuri care şi ele sunt aproape pline. Marii retaileri încearcă totuși să recompenseze clienții care reclamă timpi mari de așteptare pentru disconfortul creat.

„Eu mi-am comandat o imprimantă acum două săptămâni şi nici până în ziua de azi nu a ajuns. Cei de la magazin mi-au spus că îmi oferă un voucher şi transportul gratuit, fără niciun fel de cost. Şi eu am spus îmi pare rău, dar am găsit în altă parte. O să anulez comanda. Este un disconfort, eu zic că este un pic dezorganizare”, spune Ionuţ, client, pentru observatornews.ro

Curierii spun că alergă de dimineaţă până seara, dar tot nu fac faţă. Ei le recomandă clienţilor să aleagă easyboxurile şi să meragă după comandă imediat ce pot pentru a lăsa căsuţele libere.

Doar în ultima săptămână se observă o creştere a volumelor de peste 40% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, doar într-o săptămână se livrează peste 2 milioane de colete, cu 40% mai mult faţă de o perioadă obişnuită.

„Este şi metoda preferată de livrare din România în acest moment şi sunt aglomerate. Pe această cale invităm şi utilizatorii să-şi ridice cât mai rapid coletele din easybox pentru a face faţă, pentru a face loc altora noi. În această perioadă, în medie, reuşim cam în 1,5 zile să livrăm o comandă la easybox”, spune Alin Abalaşei, reprezentantul unei firme de curierat.

Compensații în cazul în care nu vine comanda la timp

Marii retaileri încearcă să se revanşeze faţă de clienţi.

„Sunt situaţii în care ne şi compensăm faţă de clienţi cu un gest modic, care cu siguranţă nu reuşeşte să compenseze unu la unu stresul şi poate incertitudinea. Există şi comenzi care se anulează, o mică fracţiune dintre ele, e un comportament normal. Pe clienţi îi rugăm să urmărească cu atenţie termenul de livrare primit în aplicaţie, să aleagă metode simple de plată online, aceasta facilitează mult procesul de livrare”, daclară Alex Niculescu, eMAG.

Ce ne sfătuiesc specialiştii pentru a nu rămâne fără daruri sub brad? „Verifică termenul de livrare, încearcă să găseşti cadouri sub formă de vouchere sau gift carduri, că alea nu au treabă cu livratul. Cea mai bună variantă este să-ţi pui umbrela, să-ţi pui o şapcă în cap şi să te duci şi cumperi din offline”, recomandă Cristian Birta, expert social media.

Peste 60% dintre comenzi sunt livrate la easyboxuri. Livratorii spun că vor lucra în acest weekend pentru a aduce cât mai multe pachete la destinaţie.

Recomandarea video

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur